20 de ani prea costisitori

20 de ani este practic vârsta democraţiei noastre actuale. Deşi meritele  libertăţii cucerite în 1989 sunt incontestabile, viaţa oamenilor astăzi e departe de a fi la înălţimea aşteptărilor. Semnul cel mai important al înnoirii ar trebui să fie producerea avuţiei şi deci a bunăstării. Într-adevăr, singurul tratament al sărăciei este producerea abundenţei. În aceşti ani cu mult mai mult s-au aplicat remedii de tot felul decât s-au îndepărtat cauzele sărăciei şi înapoierii din ţara noastră. Democraţia noastră tânără pare deja bătrână: sclerozată, formală, rigidă, la marginea realităţii trăite de oameni.

Impactul vieţii însuşi asupra democraţiei, asupra instituţiilor statului este practic marginal. Cum se prezintă sistemul în care trăim şi care sunt virtuţile sale în raport cu deficienţele?

încerc să indic, fără pretenţia unei sinteze, câteva caracteristici:

 1. Jocul politic practicat cu scopul unic de a atrage atenţia media şi a publicului a erodat continuu eficienţa politicii. în miezul conflictelor politice nu se află vreo grijă pentru soluţionarea problemelor sociale sau economice, ci mai ales pofta de putere sau teama de a o pierde. Regula funcţionării acestui model strâmb şi greşit este aceea a scăderii dramatice a rezultatelor obţinute. La un efort politic şi financiar tot mai mare, un rezultat tot mai mic pentru binele public.

2. Stările de lucruri negative se îndreaptă cu ajutorul proiectelor politice adoptate prin dezbatere democratică şi realizate prin lege. Succesul negocierilor politice în vederea promovării cu succes a unor proiecte şi interese politice depinde de capacitatea de a îndepărta polarizările excesive (mai ales că învrăjbirile tind să anuleze reciproc părţile) şi definirea intereselor comune pe tărâmul binelui public. Din cauza marilor deosebiri exprimate la noi cel mai adesea prin gâlceavă, proiectele comune mor din faşă. Locul lor este ocupat de târguielile politice pentru a distribui bunul şi averea publică.

3. Birocraţia administraţiilor publice a contaminat de multă vreme instituţiile care aplică politicile decise de parlament şi executiv. Am sentimentul că nici după 20 de ani de la colapsul statului comunist nu am reuşit o desprindere decisivă de acesta în procesul de clădire al unui stat modern de tip occidental. Enunţul principiilor, emiterea normelor, documentele de lucru se află într-o poziţie de autoritate formală în timp ce acţiunea concretă şi proiectele sunt gestionate de administraţii când incompetente, când corupte, când ambele, dar încă prea puţin profesioniste. Sita birocraţiei este cea care separă implacabil intenţiile de faptele palpabile.

Tendinţa de auto-conservare a poziţiei privilegiate a administraţiilor este întărită şi confirmată ori de câte ori preşedintele, primul-ministru, ori miniştrii ordonă administraţiilor să facă ce vor ei iar nu ceea ce s-a decis prin lege.

4. Sectorul economic privat este în fond absent de la procesul de luare a deciziilor. El nu este o interfaţă a guvernului în adoptarea unor soluţii care până la urmă depind de acest sector. Că anumiţi "privaţi" sunt clienţii unor partide şi de aici obţin contracte pe bani publici nu înseamnă că sectorul privat este şi parte a modelului normal al actului de guvernare. Dimpotrivă, privilegierea unor privaţi înseamnă grave încălcări ale competiţiei libere pe piaţă.

în democraţie, a guverna înseamnă a gestiona aşteptări. Pentru a face istorie e nevoie să înţelegem ceea ce se întâmplă în societate şi apoi să angajăm reforme cu tot curajul. Condiţia reuşitei este dovada performanţei şi competenţei în domeniile selectate inteligent dintr-o diversitate atât de largă, dar incoerentă sau chiar înşelătoare.

Guvernarea poate face statul mai prietenos pentru români şi ţara mai ospitalieră pentru cei de afară oferind stimulente şi facilităţi oamenilor pentru a munci şi întreprinde în şansele - foarte numeroase - ale ţării. E ca dreptul de circulaţie şi dreptul de comunicare într-o reţea. Dotarea corespunzătoare pentru asemenea vastă operaţiune revine actului de guvernare.

Ce ar fi să începem cu ceea ce nici nu am încercat încă?

Spre exemplu, în miezul guvernării din România lipsesc în mod dramatic experţii şi profesioniştii. Prezenţa şi locul lor în toate tipurile de instituţii ar fi însă semnul sigur al lucrului bine făcut. Ei pot realiza ceva, pot menţine un echilibru acolo unde sălăşluieşte ambiţia găunoasă şi poftele neînfrânate.