x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Adevăruri incomode

Adevăruri incomode

de Marian Nazat    |    23 Ian 2015   •   12:40

■ Şefa celei mai înalte instanţe de judecată din România e de părere că “Se impune menţinerea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, pentru că sunt încă multe obiective nefinalizate”. Citesc şi recitesc declaraţia aceasta, doar-doar îi găsesc şpilul, dar degeaba. Cum să ceri asemenea enormitate ca judecător, cum să ceri de bunăvoie şi nesilit de nimeni să ţi se prelungească perioada de probă ? Că asta înseamnă umilitorul mecanism scornit să ne anuleze independenţa şi-n justiţie, recunoaşterea unei nevolnicii, a unui statut de asistat. Altminteri, obiectivul unui magistrat este aflarea adevărului, iar pentru aşa ceva n-are nevoie de zăbala MCV-ului, ci de lege şi de propria lui conştiinţă. Mă simt ruşinat când oficialii noştri cerşesc străinătăţii intervenţia în felurite probleme interne, pe care, chipurile, noi nu le-am gestiona singuri. Chiar nu v-aţi săturat de atâta vasalitate?

■ Într-o discuţie capturată de procurori şi apărută - cum altfel? - în presă, Viorel Hrebenciuc spune un adevăr pe care îl ştim cam toţi, dar pe care ne ferim să-l urlăm în gura mare. Să nu cumva să-i supărăm pe stăpânii planetari, descălecaţi aici sub pretextul imaturităţii noastre democratice. Aşadar, fostul lider pesedist explică lista nesfârşită de arestări şi condamnări din Europa Centrală şi de Est, prin interesul capitalului străin. “Păi, să-ţi spun... i-am spus şi de ce, domne, când trebe să fim în NATO şi-n Uniunea Europeană, marile.... transnaţionale... o să trebuiască să găsească terenul gol. Oamenii de afaceri care au câştigat bani, au intrat toţi prin puşcării sau au probleme cu legea, în toate ţările, nu eram noi...”, se destăinuie marele sforar al ultimelor două decenii din politica dâmboviţeană. I se pot reproşa multe personajului cu pricina, dar nu că n-ar avea habar pe ce lume trăieşte. În fragmentul acesta stă tot merchezul întâmplărilor din timpul preşedintelui abia lăsat la vatră. Că istoria comandată la Washington şi Bruxelles avea nevoie de un vehicul care s-o aducă şi în Valahia “picuşului” şi a “hatârului”. Iar interfaţa cancelariilor euro-atlantice s-a numit Traian Băsescu, oricum l-ar fi chemat într-un fel. Numele nu prezintă nicio importanţă, e joc al sorţii numai, însă mecanismul care l-a propulsat şi susţinut ar trebui să ne preocupe. Să-i pricepem tainele şi să i ne împotrivim (la anulare nu îndrăznesc să visez) sau să ne resemnăm, să-l privim ca destin implacabil. Cum am făcut-o adesea de-a lungul vieţuirii pe aceste meleaguri mereu cotropite de venetici.

■ Dosarele penale în care sunt vizaţi politicienii scot la iveală interesele lor transpartinice. Toţi, fie că sunt pesedişti, liberali, democraţi sau cum şi-or mai zice, s-au înhăitat să spolieze ţara. Se înjură prin parlament ori prin studiourile de televiziune, după care pun la cale un trafic de influenţă, o hotărâre guvernamentală cu dedicaţie.... Banul, nu doctrina propriului partid, este zeul căruia i se închină politicianul român la început de mileniu 3. şi, atunci, de ce să ne mai mirăm că suntem cum şi unde suntem ?

                                                                                                *

Noul preşedinte al Croaţiei este fostul ambasador în ... SUA. O femeie şef de stat în Balcani, asta de ştire! Şi la noi Traian Băsescu a tot cobit că o fiinţă elenică ar putea ajunge la Cotroceni, dar nu i-a ieşit, în schimb, ălora de la Zagreb, le-a izbutit din prima.

■ A venit! Ce mai larmă, ce mai zumzet! Ai noştri conducători şi-au îmbrăcat costumele de protocol, şi-au tăiat unghiile, şi-au potrivit frizurile, slujnicile au dereticat prin odăile oficiale, nimic n-a scăpat de ochiul vigilent al sepepiştilor. De la Iohannis şi până la Zgonea, toţi s-au întrecut să-i zâmbească şi să-i facă pe plac, s-o îmbie cu vorbe mieroase. Iar ea i-a privit metalic, dar condescendent, ca pe nişte cobai cu cravată şi nădragi scofâlciţi în părţile tari. Le-a strâns mâna americăneşte şi a plecat la fel de surâzătoare. Nu înainte de a le transmite poruncile Washington-ului, până la anu', când va ateriza iarăşi la Bucureşti. Că, în calendarul politic al coloniei din Carpaţi, după Bobotează urmează altă sărbătoare, Nulandeaza. Dar sărbătoarea nu-i cu cruce roşie, dimpotrivă... Postiţi, aşadar, şi închinaţi-vă noii măşti!

×