x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cameleonul-bârfitor cu pretenții de moralist

Cameleonul-bârfitor cu pretenții de moralist

de Serban Cionoff    |    01 Mai 2017   •   17:53
Cameleonul-bârfitor cu pretenții de moralist

Să vezi și să nu crezi! Tocmai terminasem de citit o incitantă carte despre bârfă, scrisă de Alexandru Țiclea, având subtitlul „hrana noastră zilnică”, din care am reținut în mod cu totul deosebit aceste reflecții ale eminentului profesor ieșean Vasile Pavelcu: „Colportarea (este) sora mică și nedespărțită a Bârfelii”.  Pentru-ca mai apoi să aflu că, de curând un așa-zis coleg de breaslă, Mircea Marian, s-a dedat al un atac mârșav la adresa unei colege a noastre, Nicoleta Vera. Colportând despre ea bârfa că ar fi fost numită, la intervenția soțului, deputatul PSD Eugen Nicolicea, într-o funcție mai mult decât bine remunerată la „Transgaz”.  Pentru ca, la scurtă vreme după ce a postat treaba asta și numai după au intervenit niște oameni cinstiți și corect informați care i-au atras sus-numitului atenția că fie a fost dezinformat fie că, el însuși, a dezinformat cu premeditare, colportorul a șters bârfeala,. Vroind, la o adică, să ne dea de înțeles că s-a închis și discuția. Nu de alta dar probabil că așa a înțeles el să respecte nemuritorul dicton al lui Andre Gide:,,Numesc jurnalism, tot ceea ce mă va interesa mâine mai puțin decât azi’’.

 Se înșeală, însă, amarnic Mircea Marian – căruia îi vine ca o mănușă vorba unui personaj din ,,Siciliana’’ lui Aurel Baranga: „tovarășe, că domnule nu pot să îți spun”- fiindcă tocmai gestul său murdar este un nimerit prilej de a discuta despre asemenea nefericite personaje care murdăresc obrazul breslei noastre și așa încercată în fel și chip... 

 Cu atât mai mult se impune o asemenea delimitare publică față de gestul numitului Mircea Marian cu cât  acesta s-a erijat în arbitru de moravuri, dând (crede el!) unei colege- Nicoleta Vera, în cazul de față- o notă sub limita de promovare și folosind la adresa ei epitete descalificante. Descalificante,însă, nu pentru cea vizată, ci pentru chiar cel ce le-a pus în circulație sub proprie iscălitură.

  Dar să vedem ceva mai de aproape cine este acuzatorul public, Mircea Marian?! Păi cine să fie decât un personaj care a colindat mai multe redacții, unde, după cum mărturisesc și foști colegi ai săi, nu a prea lăsat loc de bună ziua. Bine, admit că persoana (publică sau privată) Mircea Marian poate să nu întrunească o unanimă simpatie, dar, în cazul acesta, rămâne să vedem dacă activitatea sa publicistică este de natură să îi confere îndreptățirea morală de a da note și, mai rău, de a excomunica pe unii sau pe alții din familia gazetarilor români. Numai că, stupoare! Fie și la o foarte sumară  trecere în revistă a operei sale publicistice vedem că dacă există o constantă definitorie a parcursului său profesional aceasta este cameleonismul și, fratele său de cruce, lipsa de bun simț. Abjectă formulă de viață pe care românul a rezumat-o, neiertător, prin zicerea „scuipi, azi, acolo unde ai lins până mai ieri”. 

 Așa se face dacă , acum, îl găsim pe acest Mircea Marian între cei care îl ocărăsc de mama focului pe Traian Băsescu și îl acuză de toate relele. Pentru ca, numai cu câțiva ani înainte, același individ  să fi scris, sub un titlu cu litere de-o șchioapă, că „banda de la Antena 3 nu-l lasă pe Traian Băsescu să revină la Cotroceni”, fiind vorba, pe atunci, despre poziția categorică pe care Antena 3 și Jurnalul Național au avut-o față de abjectele mișmașuri prin care Curtea Constituțională a călcat în picioare rezultatele referendumului național din 2012. Același Mircea Marian având la activ și o furibundă cascadă de atacuri împotriva colegilor de presă pe care îi punea la zid pe motiv că duc „o campanie de ură împotriva lui Traian Băsescu”. Pentru ca, mai nou și mai nou, Mircea Marian ( dar, din păcate, nu numai el!) să se conformeze condiției de mercenar și să îl înjure, mai ceva decât la ușa cortului, tocmai pe Traian Băsescu. Drept pentru care nici acesta nu le-a rămas dator , dând din casă multe și urâte lucruri despre ei și zicându-le - lui Mircea Marian et comp-  pe nume:„lingăi” .

 Nu pot exclude, firește, ca în activitatea jurnalistică sau în anumite împrejurări, și Nicoleta Vera, să fi avut unele manifestări care să fi oferit motive de a fi criticată. Dar, de-aici și până la  a o executa în termeni din registrul bârfei de mahala și, mai grav, a-i pune în spate lucruri neadevărate,așa ceva este o treabă greu de acceptat din partea cuiva care pretinde că se comportă așa cum o cer regulile elementare de bună cuviință într-o societate civilizată. Dar, încă, din partea unui ziarist!... Adică a unui formator de opinie și de comportament civic.

 Mai grav și de-a dreptul descalificant este gestul lui Mircea Marian atunci când îl raportăm la faptul că Nicoleta Vera este soția parlamentarului Eugen Nicolicea, unul dintre cei mai categorici susținători ai înființării unei comisii de anchetă privind fraudarea votului la alegerile prezidențiale din 2009, la care a fost scos câștigător Traian Băsescu. Fapt care, iarăși, nu trebuie să ne mire prea mult dacă ne amintim că, tot Mircea Marian, este cel care , în vâltoarea evenimentelor din februarie, stârnite în jurului controversatei Ordonanțe 13, a făcut publice adresa și numerele de telefon ale președintelui PSD, Liviu Dragnea. Incitând , în acest fel , pe unii manifestanți, la scandal și la amenințări pe față împotriva liderului politic aflat pe poziții adverse celor pe care, poate nu chiar de amorul artei, le slujește acum același Mircea Marian. 

 Fapt semnificativ, ieșirea umorală- și, mai ales, imorală!- a lui Mircea Marian și-a primit meritate puneri la punct chiar din partea unor foști colegi de redacție: Simona Ionescu și Mirel Curea. Pentru ca, mai nou și mai nou, Liviu Mihaiu, care nici el nu poate fi suspectat că ar avea afinități pesediste, să scrie negru pe alb că individul cu pricina „este agent acoperit și se mută după cum se regrupează rețeaua”, adăugând, ca bonus, că „în general, urăște ziariștii”. Există, după cum vedeți, o mică neclaritate în sensul că nu ni se spune dacă doar Mircea Marian urăște sau cei din rețea urăsc ziariștii, dar asta chiar că nu mai are nici-o importanță de vreme ce esențialul a fost spus răspicat.   

  O singură precizare aș mai avea de făcut și anume că nu am cunoscut-o decât într-un mod cu totul întâmplător și cu mulți ani în urmă pe Nicoleta Vera și, ca atare, nu am un motiv aparte să  scriu în apărarea domniei sale. Este,însă, vorba despre o chestiune de principiu care ține de etica profesională și de normele (nescrise, ce-i drept) ale confruntărilor de opinie într-o societate democratică, deschisă. Cu toate acestea, îmi permit să o asigur pe colega noastră de breaslă că nu a pierdut nimic dacă s-a trezit calomniată de un personaj de nivelul lui Mircea Marian.

 Grav, deosebit de grav, ar fi fost ca un individ de asemenea teapă ar fi lăudat-o!

×
Subiecte în articol: Nicoleta Vera eugen nicolicea