x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Campioana anticorupției descinde la ONU! Cu sau fără binom?

Campioana anticorupției descinde la ONU! Cu sau fără binom?

de Serban Cionoff    |    15 Mai 2017   •   11:28
Campioana anticorupției descinde la ONU! Cu sau fără binom?

Un confrate ale cărui articole le citesc  foarte des și cu un sincer interes lansează o ipoteză care ar putea să pară, unor suspicioși de meserie, mai degrabă o gumă picantă! Zice Mirel Curea că, din surse demne de încredere, deține informația că, de peste mări și țări, i se caută multimedaliatei campioane a anticorupției – Laura Codruța Kovesi- un nou loc de muncă. Firește, într-o instituție de însemnătate mondială, adică una pe măsura înaltei recunoașteri a contribuției sale, de înaltă valoare teoretică și practică, la dezvoltarea creatoare a luptei împotriva flagelului corupției.

 Gazetar profesionist, serios și informat, Mirel Curea avansează ipoteza - foarte posibilă, ne asigură el- că acest nou și atât de important loc de muncă va fi unul la nivelul Organizației Națiunilor Unite! Pe ce post anume va fi promovată acolo apriga militantă în angrenajul nu ni se mai spune, dar, bag seamă că nu va fi ceva doar un mezelic, după cum s-a mai întâmplat. Bunăoară, cum a fost cel de purtător de dosare prin birourile Uniunii Europene, precum a avut parte Raluca Prună, înainte de a deveni ministresă a (in)justiției. Cât despre parte unui post mai acătării pe la Bruxelles sau prin împrejurimi nici pomeneală de așa ceva, fiindcă  până la alegerile pentru noul Parlament European va mai trece încă niscai apă pe Dâmbovița.  Ca să nu mai spun că, deocamdată, pe aici avem- n-am mai fi avut!- o altă justițiară neîmblânzită, pe Monica Macovei. Apreciată, din păcate , pentru unele șușoteli otrăvite- împotriva României, nu a unor adversari politici!- pe care le toarnă unor urechi nu chiar dezinteresate de așa ceva.

Ceea ce nu am aflat, încă, de la colegul nostru este dacă această febrilă căutare a unui anumit loc de muncă pentru Laura Codruța Kovesi ,unul care să fie unul pe măsura staturii sale morale și profesionale, este doar o răsplată a jertfei ei pe altarul cruciadei  anticorupție sau, Doamne ferește, are ca motiv scoaterea distinsei persoane de sub umbra neagră a unor încâlcite povești care, la o adică, riscă să explodeze și să o implice în mod direct ? Să se fi îngroșat , oare, atât de rău povestea? Că doar nu o să credem, acum, că proteguitorii transcontinentali ai doamnei Laura Codruța Kovesi au intrat în alertă doar după amenințările lui Traian Băsescu?!...

 În rest, pe aici pe acasă, totul e bine și frumos. Nu-i vorbă, până să se apuce de treabă comisia parlamentară de investigare a alegerilor prezidențiale din 2009 ar mai fi ceva vreme, iar cât privește ancheta Parchetului general, la care mintenaș domnul Augustin Lazăr a purces, aici știm, de pe acum,  concluzia cu patentul „gunoiul sub preș’’. În fine, dar deloc în ultimul rând, trebuie să luăm în calcul și blânda asigurare a ministrului de justiție, profesorul Tudorel Toader , potrivit căreia nu este oportună nici schimbarea Laurei Codruța Kovesi , nici a confratelui Augustin Lazăr.  Așa că nici dinspre partea domniei sale nu avem motive să ne temem.

Ca să punem lucrurile la punct este, totuși, bine să ne amintim că scenariul ppropulsării Laurei Codruța Kovesi într-o anume funcție în organismele ONU rămâne , deocamdată, doar un zvon. Și zvon va  mai rămâne , că doar nu ne așteptăm ca domnia sa să ne spună dacă e adevărată sau nu povestea asta. Pe de altă parte, tăcerea pe care o manifestă, deocamdată,  înaltele foruri ale ONU în ceea ce privește o atât de importantă veste, aici nu cred că poate fi vorba nici despre lipsă de transparență și, cu atât mai puțin, despre o premeditată subevaluare a subiectului. Categoric nu! Mai degrabă ar fi vorba despre profunda îngrijorare pe care o stârnește ideea că, odată descinsă la sediul ONU, exact aici își va găsi locul de muncă și câmpul tactic temuta Doamnă de Fier a anticorupției. Atunci să te ții surprize-surprize! Imaginați-vă cum ar arăta, bunăoară, o anchetă la nivelul ONU condusă direct de Laura Codruța Kovesi, și făcută în dulcele sil clasic al DNA. Adică o anchetă fără probe dar bazată pe suspiciuni rezonabile și care, la o adică, nu poți ști ce victime , directe sau colaterale, va avea…

Deocamdată, suntem și rămânem la stadiul unor informații în formula în care ni le-a propus Mirel Curea. De aceea, rămân să cred că tot de la domnia sa trebuie să primim vești edificatoare. Profit, așadar, de ocazie și îl rog să se intereseze la sursele sale autorizate, iar, după asta, să ne spună și nouă dacă Laura Codruța Kovesi va pleca , în structurile de elită ale ONU, singură sau îl va lua, cu dânsa, și pe Lucian Coldea? Nu de alta, dar ar fi foarte interesant să vedem cum va opera „binomul’’ pe coordonate mondiale. Prilej cu care măcar unii dintre protectorii de până acum să afle câtă înțelepciune se află în zicale românească:”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!’’

                                                             Șerban CIONOFF

×