Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Partidul Democrat-Liberal şi-a anunţat un program menit a stărni răsul in ţara lui Caragiale. Potrivit liderilor săi, PD-L e deopotrivă creştin-democrat, liberal şi social-democrat (prin siglă şi imn).
Istoricul Petre Ţurlea a publicat in toamna lui 2006, la Editura Enciclopedică, un volum intitulat Partidul unui rege - Frontul Renaşterii Naţionale. După apariţia cărţii in librării, am primit şi eu o carte de la autor, cu binecunoscuta dedicaţie. Spre deosebire de alte texte de acest fel, definite prin formule de politeţe clişeu, cel iscălit de Petre Ţurlea avea un miez: "D-lui Ion Cristoiu, o carte despre partidul unui rege de altădată, indrumar pentru crearea, astăzi, a unui partid prezidenţial. 9 noiembrie 2006".
A trecut de atunci un an şi ceva. Suntem in 18 decembrie 2007. Sămbătă, 15 decembrie 2007, la Bucureşti a luat naştere, sub numele de Partidul Democrat-Liberal, cel de-al doilea partid prezidenţial din Istoria Romăniei, după PCR. Duminică, 16 decembrie 2007, la emisiunea Zig-Zag cu Ion Cristoiu, l-am rugat pe Petre Ţurlea să-mi explice formularea "indrumar pentru crearea, astăzi, a unui partid prezidenţial". Ce a vrut să spună? Că, lăsănd deoparte Restaurantul Golden-Blitz, Traian Băsescu s-a pierdut in liniştea bibliotecilor şi arhivelor pentru a invăţa de la Carol al II-lea cum se face un partid al tău, personal, care să-ţi stea la indemănă in orice clipă, ca şosetele, şi să-l foloseşti cănd vrei, ca aragazul? Distinsul cercetător mi-a răspuns că nici vorbă de aşa ceva. Traian Băsescu e ros de aceleaşi ambiţii dictatoriale ca şi Carol al II-lea. Şi, in mod fatal, ca şi pe Carol al II-lea, l-a dus găndul la crearea unui partid in genul Frontului Renaşterii Naţionale. De altfel a continuat domnul profesor , tot din instinct, fără să ştie că un altul a procedat la fel, Traian Băsescu a ajuns la crearea acestui partid după o crăncenă campanie de compromitere a Parlamentului, de incălcare a Constituţiei şi de punere la indoială a multipartidismului. Sub acest semn trebuie intreprinsă raportarea proaspăt infiinţatului partid prezidenţial la partidul regal, Frontul Renaşterii Naţionale din 15 decembrie 1938. Desigur, PDL n-a fost infiinţat prin decret-lege, ci printr-un ordin dat de Traian Băsescu lui Emil Boc, Theodor Stolojan şi celorlalţi lideri PD şi PLD. Şi intr-un caz, şi-n celălalt insă, noul partid a fost creat pentru a răspunde voinţei unui om şi voinţei unei părţi a cetăţenilor de a-i vedea intruchipate credinţele pe scena noastră politică.
Frontul Renaşterii Naţionale s-a definit prin absenţa unei ideologii, a unei credinţe a membrilor săi. Chiar dacă atăt programul, căt şi declaraţiile liderilor proclamau Credinţa in Carol al II-lea, această credinţă nu exista. Cei care o invocau pe toate drumurile erau nişte bieţi oportunişti, care vedeau in preamărirea Jupănului o posibilitate de a se pricopsi politic şi material. Cănd Regele a ajuns la ananghie, toţi liderii FRN, deveniţi lideri ai Partidului Naţiunii, l-au lăsat de izbelişte.
Partidul Democrat-Liberal şi-a anunţat un program menit a stărni răsul in ţara lui Caragiale. Potrivit liderilor săi, PD-L e deopotrivă creştin-democrat, liberal şi social-democrat (prin siglă şi imn). Un astfel de program năucitor, ceva in genul fier de lemn, nu dă curs nevoii de a justifica fuziunea prin absorbţie dintre PD şi PLD, ci nevoii de a fi la cheremul lui Traian Băsescu. Dat fiind că, in cei trei ani de mandat, domnul preşedinte n-a evidenţiat o credinţă politică, practicănd formula Ia din toate părţile! partidul prezidenţial trebuie să aibă un program care să acopere intreaga scenă politică. Nu se ştie niciodată cănd Traian Băsescu va sări de la dreapta la stănga, de la naţionalism la internaţionalism şi de la stănga la centru, in funcţie de nevoia de a imbrăţişa orice idee care aduce voturi. Caracterul vag al programului PDL dă formaţiunii posibilitatea de a lua poziţie de drepţi şi a răcni Să trăiţi! la orice iniţiativă lansată de Traian Băsescu. Fiind cănd pe Dreapta, cănd pe Stănga, ca fundul unei dansatoare, care e cănd pe buca dreaptă, cănd pe buca stăngă, după cum i se căntă, Partidul prezidenţial are insă un ideal de la care nu se poate abate: căntarea lui Traian Băsescu. La fel şi FRN, care avea drept ideal căntarea lui Carol al II-lea. Exasperat de căntările neincetate inălţate de organismele FRN lui Carol al II-lea, N.D. Cocea nota in Jurnalul său: "La radio se pot asculta zilnic grave comunicări cam in felul următor: Comitetul Frontului Renaşterii Naţionale, sesizat de secretarul general al Frontului Renaşterii Naţionale, a hotărăt convocarea gărzilor Frontului Renaşterii Naţionale, ca impreună cu preşedintele Frontului Renaşterii Naţionale să pupe in c... cu toţii pe suveranul Frontului Renaşterii Naţionale". Trăind in Romănia europeană a lui 2007, nici un condeier nu şi-ar putea permite să scrie aşa ceva despre organismele PD-L. Şi astfel, intre FRN şi PD-L e, totuşi, o deosebire!
A trecut de atunci un an şi ceva. Suntem in 18 decembrie 2007. Sămbătă, 15 decembrie 2007, la Bucureşti a luat naştere, sub numele de Partidul Democrat-Liberal, cel de-al doilea partid prezidenţial din Istoria Romăniei, după PCR. Duminică, 16 decembrie 2007, la emisiunea Zig-Zag cu Ion Cristoiu, l-am rugat pe Petre Ţurlea să-mi explice formularea "indrumar pentru crearea, astăzi, a unui partid prezidenţial". Ce a vrut să spună? Că, lăsănd deoparte Restaurantul Golden-Blitz, Traian Băsescu s-a pierdut in liniştea bibliotecilor şi arhivelor pentru a invăţa de la Carol al II-lea cum se face un partid al tău, personal, care să-ţi stea la indemănă in orice clipă, ca şosetele, şi să-l foloseşti cănd vrei, ca aragazul? Distinsul cercetător mi-a răspuns că nici vorbă de aşa ceva. Traian Băsescu e ros de aceleaşi ambiţii dictatoriale ca şi Carol al II-lea. Şi, in mod fatal, ca şi pe Carol al II-lea, l-a dus găndul la crearea unui partid in genul Frontului Renaşterii Naţionale. De altfel a continuat domnul profesor , tot din instinct, fără să ştie că un altul a procedat la fel, Traian Băsescu a ajuns la crearea acestui partid după o crăncenă campanie de compromitere a Parlamentului, de incălcare a Constituţiei şi de punere la indoială a multipartidismului. Sub acest semn trebuie intreprinsă raportarea proaspăt infiinţatului partid prezidenţial la partidul regal, Frontul Renaşterii Naţionale din 15 decembrie 1938. Desigur, PDL n-a fost infiinţat prin decret-lege, ci printr-un ordin dat de Traian Băsescu lui Emil Boc, Theodor Stolojan şi celorlalţi lideri PD şi PLD. Şi intr-un caz, şi-n celălalt insă, noul partid a fost creat pentru a răspunde voinţei unui om şi voinţei unei părţi a cetăţenilor de a-i vedea intruchipate credinţele pe scena noastră politică.
Frontul Renaşterii Naţionale s-a definit prin absenţa unei ideologii, a unei credinţe a membrilor săi. Chiar dacă atăt programul, căt şi declaraţiile liderilor proclamau Credinţa in Carol al II-lea, această credinţă nu exista. Cei care o invocau pe toate drumurile erau nişte bieţi oportunişti, care vedeau in preamărirea Jupănului o posibilitate de a se pricopsi politic şi material. Cănd Regele a ajuns la ananghie, toţi liderii FRN, deveniţi lideri ai Partidului Naţiunii, l-au lăsat de izbelişte.
Partidul Democrat-Liberal şi-a anunţat un program menit a stărni răsul in ţara lui Caragiale. Potrivit liderilor săi, PD-L e deopotrivă creştin-democrat, liberal şi social-democrat (prin siglă şi imn). Un astfel de program năucitor, ceva in genul fier de lemn, nu dă curs nevoii de a justifica fuziunea prin absorbţie dintre PD şi PLD, ci nevoii de a fi la cheremul lui Traian Băsescu. Dat fiind că, in cei trei ani de mandat, domnul preşedinte n-a evidenţiat o credinţă politică, practicănd formula Ia din toate părţile! partidul prezidenţial trebuie să aibă un program care să acopere intreaga scenă politică. Nu se ştie niciodată cănd Traian Băsescu va sări de la dreapta la stănga, de la naţionalism la internaţionalism şi de la stănga la centru, in funcţie de nevoia de a imbrăţişa orice idee care aduce voturi. Caracterul vag al programului PDL dă formaţiunii posibilitatea de a lua poziţie de drepţi şi a răcni Să trăiţi! la orice iniţiativă lansată de Traian Băsescu. Fiind cănd pe Dreapta, cănd pe Stănga, ca fundul unei dansatoare, care e cănd pe buca dreaptă, cănd pe buca stăngă, după cum i se căntă, Partidul prezidenţial are insă un ideal de la care nu se poate abate: căntarea lui Traian Băsescu. La fel şi FRN, care avea drept ideal căntarea lui Carol al II-lea. Exasperat de căntările neincetate inălţate de organismele FRN lui Carol al II-lea, N.D. Cocea nota in Jurnalul său: "La radio se pot asculta zilnic grave comunicări cam in felul următor: Comitetul Frontului Renaşterii Naţionale, sesizat de secretarul general al Frontului Renaşterii Naţionale, a hotărăt convocarea gărzilor Frontului Renaşterii Naţionale, ca impreună cu preşedintele Frontului Renaşterii Naţionale să pupe in c... cu toţii pe suveranul Frontului Renaşterii Naţionale". Trăind in Romănia europeană a lui 2007, nici un condeier nu şi-ar putea permite să scrie aşa ceva despre organismele PD-L. Şi astfel, intre FRN şi PD-L e, totuşi, o deosebire!
