Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Până să fie prim ministru al Greciei, în ianuarie 2015, numele lui Alexis Tsipras nu spunea mare lucru europenilor. După şase luni a ajuns o celebritate, fiind privit fie ca demon , fie ca salvator al unei cauze ce părea iremediabil pierdută.
Tsipras este în momentul de faţă nu doar premierul unei ţări care este în buza falimentului. Toţi cei care au condus guvernele de la Atena în ultimul deceniu aveau cunoştinta despre o stare economică din ce în ce mai rea, incapacitatea de plată fiind doar amânată în ultimii cinci ani.
Tsipras a ajuns la putere într-un moment de disperare al populaţiei , după ce a devenit evident că marile partide adanceau criza în concubinaj cu finanţatorii internaţionali.
Cele peste 250 de miliarde de euro împrumutate nu au fost păpate de grecii cei leneşi ci s-au întors la nemţii cei harnici, ca să folosim un clişeu.
Stânga radicală –SYRIZA- s-a angajat să nu mai continue marasmul, falsul mecanism de ajutorare care doar duce ţara în săracie. Provocarea politică de la Atena devine însă molipsitoare.
În Spania, PODEMOS a ajuns o forţă care a cucerit administraţiile locale la Madrid şi Barcelona. În Italia, premierul Renzi este mai apropiat de SYRIZA decât de social democraţia tradiţională.
Un flanc sudic al zonei euro contaminat de mişcări politice cu largă audienţă la tineret şi clasa de mijloc, victimele preotţlor austerităţii de la FMI, devine un pericol pentru establishmentul politico- financiar înscăunat la Bruxelles şi la Banca Central Europeană. Sistemul a programat eşecul Greciei chiar cu riscul pierderii încrederii în euro.
Acum nu se joacă doar meciul lui Tsipras, un politician de 40 de ani, devenit un Che Guevara care s-a luat la trântaă cu finanţatorii.
Este o primă luptă care, indiferent de învingător, va crea reguli noi în interiorul Europei. Rata de 1,4 miliarde de euro neplatită de greci Fondului Monetar este un pretext similar cu atentatul de la Sarajevo din 1914, folosit dupa un secol.
Viitorul nu sună bine nici pentru România, doar aparent în afara conflictului. Refuzul de a accepta conditiile FMI l-au trimis rapid pe Vâlcov în arest iar Ponta stă pe margine aplaudând un cod fiscal criticat de la Bruxelles. Pastila austerităţii servită ţărilor de mâna a doua trebuie înghiţită fără comentarii.
