Ce ştii să faci?

Ajuns paznic de noapte la un angro, un bărbat de cincizeci şi patru de ani imi spune c-ar merita o slujbă mai bună. Din politeţe, deşi dialogul pe care urmează să-l port imi e cunoscut, il intreb ce ştie să facă. Am lucrat douăzeci de ani intr-un teatru, răspunde el. Bine, bine, dar ce ştii să faci? Am liceul şi trei ani de şcoală agricolă, la Slobozia. Am fost şi in Bulgaria, cu autocarul, zice el. Totuşi, ce ştii să faci? insist eu. Am trei copii, zice el, şi o cumnată in Germania. Să presupunem că te angajezi acum intr-un teatru, il intreb, ce ştii să faci? Ce se face in teatru, răspunde el cu o undă de tăgadă profesională in glas. Din tonul său, inţeleg ce trebuie să inţeleg: că-i bine să rămăn la lucrurile care mă privesc şi să nu mă bag in intr-ale lui.


Cănd sunt solicitat să-l ajut pe un om cu un serviciu, pun de fiecare dată aceeaşi intrebare: Ce ştie să facă omul? Prin urmare, il intreb din nou ce ştie să facă. Nu-ţi spusei, bre, că am trei copii?! Nu trebuie să mănănce, nu le trebuie şi lor haine şi un bănuţ de buzunar? Or să crească şi fetele or să-i intrebe pe băieţi: ce-i tac-tu, mă? Am fost şi eu cineva la viaţa mea, stăteam de vorbă cu Florin Piersic, aşa cum stau acum cu matale. Il intrerup, la fel cum il intrerupea probabil şi Florin Piersic, atunci cănd fostul angajat in teatru se intindea la vorbă: Nu mi-ai spus ce ştii să faci.


Paznicul de noapte mă priveşte pentru prima oară ca pe un ins diferit de cei cu care a purtat discuţia asta de multe ori şi niciodată cu nădejdea unui ajutor. Discuţiile despre o slujbă adevărată, nu-i aşa?, le porţi fiindcă toată lumea e nemulţumită şi se vaită. Dar la cincizeci şi patru de ani, cine-i nebunul care să mai vrea să muncească? Ce de băgăcioşi mai sunt pe lume! Tu ii vorbeşti frumos că ai lucrat intr-un teatru şi că leafa de paznic e mică, iar el vrea să-i spui ce invărteai in teatru. Cum ce? Ce se face in teatru. Una, alta. Duci, aduci. Asculţi de şefi, iei chenzina pe cincisprezece şi lichidarea pe-ntăi.


Din felul in care se uită la mine paznicul de noapte, inţeleg că dialogul ii pică prost. Nu te supăra, ii spun, dar ca să-i pot vorbi unui patron de dumneata, trebuie să-mi spui ce ştii să faci. Asta o să mă intrebe şi el: ce ştie să facă omul ăsta al tău? Da’ de cănd sunt eu omul matale? Se burzuluieşte paznicul de noapte cu trei ani de liceu agricol la Slobozia. Ştii că eşti bine!? Mi-ai cerut să te ajut, ii spun, şi e normal să te intreb ce ştii să faci. Matale eşti tare de cap, zice el. Nu-ţi spusei că am fost angajat la un teatru? Ce, dacă aş fi fost angajat intr-o fabrică, nu-ţi spuneam că am fost angajat intr-o fabrică? Am fost şi eu un angajat ca toţi angajaţii. Perfect, ii spun, m-am lămurit. Dar ce ştii să faci? Paznicul de noapte imi intoarce spatele şi se duce la ghereta lui, unde se pune temeinic pe păzit. Şi păzeşte, păzeşte. Iar eu plec, fără să aflu ce ştie să facă un om, care a fost angajat douăzeci de ani intr-un teatru. Poate c-ar trebui să mă duc la gheretă şi să-l intreb: Dar ca paznic de noapte, ce ştii să faci?