x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine are nevoie de cancer?!

Cine are nevoie de cancer?!

de Mihaela Rădulescu    |    05 Iun 2010   •   00:00
Judecând după faptele de viaţă ale celor mai mulţi dintre noi, se pare că facem cancerul să vină la noi zilnic, puţin câte puţin, fără să ne îngrijorăm vremelnic, fără să ne punem problema bolii sau a morţii...

Trăim greşit în atâtea privinţe care nu ţin de noi, dar şi mai grav e că ne consumăm timpul pe care-l avem la dispoziţie pe acest pământ făcând aproape la fel de multe împotriva noastră, câte facem, aparent, în favoarea noastră. Poate că n-am ales, la o primă impresie, cea mai tonică temă de pus pe gând, dar, în mod cert, vara e un bun prilej de schimbare, de întremare fizică şi psihică.

Auziţi mereu că prevenţia e garanţia sănătăţii şi chiar e, cu excepţia situaţiilor parcă dinainte scrise în destinele unora ce moştenesc boli, în loc de castele şi saci de bani. Dar câţi dintre noi chiar trăim inteligent, câţi dintre noi citesc măcar o carte despre ceea ce ar trebui să mâncăm şi să bem ca să nu ne îmbolnăvim nefericit, mai devreme sau mai târziu?... Când suntem tineri, grija pentru trupul nostru e majoritar exterioară, nu ne interesează nici cum funcţionăm pe dinăuntru, nici ce boli ar putea să ne acapareze peste ani. Nu trăim într-o societate cu un înalt nivel de educaţie preventivă, nu avem voci puternice care să fie ascultate în materie de sfaturi medicale, nu avem nici măcar un sistem sanitar performant, care să ne ajute să depistăm din timp, înainte să ne deformăm viaţa şi destinul, bolile sinistre. Ca un făcut, de câte ori avem un motiv care ne atinge personal, începem să ne do­cumentăm despre o viaţă sănătoasă, citim, întrebăm şi ne pregătim să trăim corect, dar ne ţine..., cât? O săptămână, poate două, după care iar ne luăm cu viaţa şi uităm de noi. Franţa, de pildă, a reuşit să aibă un ciclotron (un aparat complex de depistare a cancerului la nivel de celulă, deci cu mult timp înainte să devină tumoră sau... condamnare la moarte) pentru fiecare 200.000 de cetăţeni. România, până anul acesta nu deţinea un astfel de aparat (a cărui achiziţie şi funcţionare ajunge la vreo două milioane jumătate de euro). Avem, în sfârşit, unul, pentru cei 23 de milioane de cetăţeni, dar câţi dintre ei au bani să plătească investigaţia (în Franţa, investigaţia e acoperită de un sistem de asigurări performant)?... Încă ne mai preocupă construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi zecile de milioane de euro vor intra în nişte betoane în care vor fi mântuiţi, probabil, cei de nevindecat....

Dar, să mă întorc la cancer. E un cuvânt greu, pe care-l evităm în orice conversaţie şi care ne evocă doar suferinţa şi chiar moartea. Am văzut atâţia copii suferind de cancer şi chiar murind nedrept din acest motiv, am auzit de atâtea cunoştinţe lovite de crunta boală, am constatat că li se întâmplă şi bogaţilor, şi săracilor, şi tinerilor, şi bătrânilor, şi femeilor, şi bărbaţilor, şi... aproape oricui, din motive dintre cele mai diverse sau neclare. Industria cosmetică s-a mobilizat, în ultimii ani, şi ne înfăţişează tot mai multe produse care conţin tot mai puţine substanţe cancerigene. Industria alimentară, pe alocuri, ne dă şansa să mâncăm bio, să evităm conservanţii şi E-urile. Dar ce ne facem cu obiceiurile noastre proaste, la care nu vrem să renunţăm? Ce ne facem cu lipsa de informaţie corectă despre ce să facem... ca să nu facem cancer? În lumea asta grăbită şi care-şi trăieşte tot mai disperată clipa, mai stau în laboratoare nişte oameni de ştiinţă, care ne mai aduc informaţii preţioase, vitale, dacă am şti să le ascultăm şi să le aplicăm pe vieţile noastre.

Am descoperit recent o carte a unui reputat specia­list în cancer, prof. David Khayat. Cea mai nouă carte a sa, un bestseller în Franţa, se numeşte "Le vrai regime anticancer" (Adevăratul regim anticancer). O primă idee importantă a acestei cărţi e că, după 30 de ani de cercetări, autorul şi echipa sa au ajuns la concluzia, unanim împărţită de confraţi, că aproape toate formele de cancer pe care le putem dezvolta de-a lungul vieţii au cea mai strânsă  legătură cu ceea ce mâncăm şi ce bem. Prima cauză a oricărui cancer, în orice studiu de pe planetă, e fumatul. Activ sau pasiv, fumatul lasă în noi cele mai garantate substanţe cancerigene. Lipsa mişcării, atât de nepopulară la noi şi atât de uzitată în alte ţări dezvoltate, vine să completeze, cu argumente solide, lista motivelor care ne îmbolnăvesc grav. Cât despre alimente şi băuturi, daţi-mi voie să revin în articolul de săptămâna viitoare cu detalii din mi­nunata carte a şefului secţiei de cancerologie a Spitalului "Pitie-Salpetriere", în speranţa că veţi fi mult mai atenţi la ceea ce puteţi face cu adevărat pentru voi.

Doar câteva detalii, ca să mă asigur că veţi fi curioşi - puneţi pe gând informaţiile următoare: prea multă carne la grătar şi orice alt aliment făcut direct pe foc sunt puternic cancerigene. În schimb, un pahar de vin consumat zilnic, care conţine antioxidanţi importanţi, e binevenit. Sucul de grenadină ar trebui băut zilnic, fără limite, în timp ce un pahar de suc de portocale (fresh-ul atât de prezent vara, pe plajă), mai ales dacă e băut la soare, ne face numai rău! N-ar trebui să consumăm niciodată carne în sânge, ci să o spălăm bine înainte să o punem la prăjit. Nu toate fructele şi legumele fac bine - de pildă, fumătorii ar trebui să evite orice fructe şi legume de culoare portocalie. Revin cu detalii din această minunată carte realistă şi bine documentată, ce nu promite vindecarea cancerului, ci te învaţă să trăieşti sănătos, inteligent, amăgind bolile ce ne dau târcoale şi reinstaurând în noi pacea unei vieţi la care avem tot dreptul.

×
Subiecte în articol: de pus pe gând