x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cu mâna în buzunarul românilor

Cu mâna în buzunarul românilor

de Adrian Stoica    |    20 Ian 2021   •   07:56
Cu mâna în buzunarul românilor

Liberalizarea pieţei de energie pentru consumatorii casnici, o prevedere europeană care schimbă din temelii piaţa, se aplică în purul stil românesc. Alandala și pe banii clienţilor. Deși au avut la dispoziţie un an de zile pentru a aduce la cunoștinţa clienţilor schimbările care se pregătesc, cei de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și-au arătat încă o dată limitele, dovedind că omul potrivit, la locul potrivit nu este doar o vorbă. Adevărul pe care autorităţile evită să-l spună și acum clar și răspicat, chiar și după desele proiecte de modificare ale prevederilor procesului de liberalizare, este că de la data de 1 ianuarie 2021, clienţii casnici care nu au încheiat contracte în piaţa liberă, plătesc automat tariful de serviciu universal până la schimbarea contractului, ceea ce înseamnă facturi cu până la 26% mai mari. Penalizaţi fără nicio vină, câteva milioane de consumatori casnici sunt acum obligați să bage mai adânc mâna în buzunar pentru a plăti facturile, în timp ce gașca politică proţăpită la vârful ANRE continuă să vegheze, patriarhal, dezastrul. Singura măsură corectă care se poate lua acum de către Guvern pentru românii în slujba cărora susţine că se află, este amânarea liberalizării pieţei și reitroducerea tarifelor reglementare. Te duci frumos tu, Guvern, la Comisia Europeană, îţi asumi eșecul și ceri o nouă perioadă de graţie de jumătate de an sau un an pentru pregătirea procesului. Cei de la Bruxelles te vor înţelege, cu siguranţă, pentru că s-au prins și ei cu ce capacităţi politice au de-a face prin România, oricât încercaţi voi să spoiţi în roz realitatea. Altfel, prostia voastră va continua să fie decontată de gașca nevinovaţilor, de cele câteva milioane de români.

×