x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum s-a reglat o divergenţă cu SUA

Cum s-a reglat o divergenţă cu SUA

de Dan Constantin    |    25 Aug 2015   •   07:30

Pentru ca este în actualitate prima vizita a Preşedintelui Iohannis în SUA, la Sesiunea Adunării Generale ONU, facem o trimitere în istorie, la prima vizită a lui Ceauşescu în America, tot la ONU, în octombrie 1970. Ne oprim la aspectele economice ale vizitei, la maniera de abordare şi contactele liderului comunist în cele câteva zile ale turneului. Documente diplomatice recent desecretizate arată că vizita a fost negociată intre Henry Kissinger, Asistentul pentru securitate nationala al Preşedintelui SUA, şi Corneliu Manescu, Ministrul de Externe. Ceauşescu dorea să vadă ,,capitalismul la lucru’’ şi Administraţia americană i-a oferit prilejul. Liderul român a avut întâlniri la New York cu David Rockfeller, presedintele Chase Manhattn Bank, a vizitat uzinele Ford, exploataâii agricole, universităţi. Rockfeller a ridicat problema bonurilor de tezaur emise înainte de război care preocupa ,,un anumit număr de persoane din SUA”. Ceauşescu îi răspunde bancherului că problema şi-a găsit soluţionarea în anul 1960 când ,,noi am cedat SUA circa 22-25 tone de aur, inclusiv în contul acestor bonuri de tezaur.’’ Ca sa ingroape definitiv subiectul, Ceauşescu adaugă’’să vă spun drept astăzi nu aş mai fi acceptat acest lucru.’’

Gazdele ştiau că ţinta delegaţiei române era dezvoltarea relaâiilor economice. Americanii doreau, la schimb, poziţii politice, porţi deschise spre China şi canale de comunicare cu Vietnamul. După sesiunea ONU, Ceauşescu a fost primit oficial la Casa Albă unde a cerut explicit clauza naţiunii celei mai favorizate, accesul la credite şi tehnologie pentru programul de investiţii pe cincinal de 37 miliarde dolari. L-a anunţat pe Nixon că după aderarea la GATT, unde americanii impuneau condiţii restrictive, urmează acorduri cu FMI şi BIRD. În 1970 se aflau în curs acţiuni de cooperare cu firma AMAX pentru secţia laminare la ALRO Slatina; cu Ford, fabrica de cutii de viteză; cu Offshore, construirea de platforme de foraj marin şi comercializare pe terţe pieţe. După dineul de la Casa Alba, a doua zi,Ceauşescu a avut întâlniri cu Secretarul de stat al SUA, William Rogers şi cu Consilierul special pentru securitate nationala, Kissinger.

Dupa 45 de ani mai sunt posibile asemenea abordări? Vom afla de la Preşedintele Klaus Werner Iohannis şi soţia sa.
 

×