Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Da, iubesc iia! Și ce dacă disprețuiesc pe ţărani? Ce, iia se face la țară? Nu la mall? E chiar mai rău, și-au bătut joc de ea, ăia nu știu să facă awareness și marketing".
"Mănânc eco, dar nu-i suport pe ţărani. Cum, ei cultivă eco? Și aruncă reziduuri animaliere ei cu mâna lor? Vai, sper că nu au pus mâna pe produse".
"Promovez schimbarea! Da, e perfect ce vreau eu, nu vezi câte like-uri am?"
Dialoguri imaginare, dar nu fantezii. Ca atitudine, replicile fac parte din viața noastră. Oameni care se declară fani ai tradițiilor, dar nu au vorbit cu un țăran în viața lor, personaje umflate de social media ca mari reformiști, dar furioși și răzbunători când unii le pun întrebări de bun simț, ne umplu spațiul virtual și cel real aproape zi de zi...
Nu știu cum se face, dar dihotomiile astea devin tot mai evidente la marile sărbători. Am trecut demult de stadiul haterilor care strâmbă din nas la orice. E concurs de poante proaste - multe trecute bine de limita rasismului - în fiecare an la procesiunea de Sfânta Parascheva, de exemplu. Circula pe internet zilele acesta un text al unei doamne din Iași, Doina Filipescu, și care-i pune la punct pe toți cei cred că trebuie să-și bată joc de credința oamenilor. Un text mult prea delicat pentru cei care calcă în picoare credința oamenilor că moaștele unui om ridicat la ceruri poate ajuta aici, pe pământ. Mi-e greu să înțeleg cruzimea celor care, convinși de superioritatea lor, terfelesc credința și gesturile semenilor lor. Mai bine s-ar întreba de ce oameni ca și ei, poate unii asistați social, poate duși la școală doar cât să scrie și să citească, sigur mai prost îmbrăcați și hrăniți, și sigur muncitori, răbdători, plini de bun-simț și credința, au ajuns să-și pună speranțele cât se poate de lumești în rugăciune.
Marile pelerinaje, de Sfânta Maria, Sfânta Parascheva ori Sfântul Andrei sunt de multe ori procesiuni ale disperării. Și, sincer, le doresc celor care astăzi își bat joc de semenii lor să nu ajungă vreodată ca ultima lor speranță să fie niște moaște. Nu de alta, dar cât stau la coadă-și vor aduce aminte toate poantele.
