Efectul pervers al „eliberării” prin telemuncă

Pandemia a impus rapid sistemul muncii de la domiciliu. În primul val noul sistem de relație între angajat și angajator a fost acceptat fără rezerve de ambele părți. Salariatul a descoperit avantajul de a fi concomitent și la serviciu, și acasă. Evitarea deplasării spre locul de muncă și retur, mare consumatoare de timp și nervi, aduce un timp disponibil suplimentar.De asemenea, la domiciliu descoperi că poți să te relaxezi mai lesne chiar în timpul programului, scăpat de ochii șefului. Patronul a răsuflat ușurat că a diminuat pericolul contaminării în masă a angajaților la sediul companiei. Răspunderea pentru asigurarea condițiilor sanitare se împarte cu angajatul. În plus, vede că treaba merge și fără birouri pline ca un stup. Izolarea impusă prin starea de urgență sanitară a ridicat restricțiile de circulație, dar noul sistem de muncă la domiciliu s-a permanentizat în multe companii. După o experiență de o jumătate de an, încep să se vadă și problemele pe care le aduce telemunca.

După scăparea de dependența de sediul companiei, pentru angajat „eliberarea” produce o ștergere a graniței dintre viața personală și cea profesională. Psihologic, schimbarea este percepută de unii ca o presiune, sarcinile fiind transmise pe bandă rulantă, ajungându-se la o depășire a timpului de muncă negociat. Cheltuielile menajere cresc la domiciliu, în timp ce compania a renunțat la costurile de chirie și de întreținere a birourilor. Aceste economii pe care le face compania nu sunt împărțite cu angajatul. Deja telemunca este privită de unii patroni ca o permanență, nu ca o stare excepțională. Mulți angajați simt că prin telemuncă dispare spiritul de echipă, solidaritatea, comunitatea de idei care asigură cultura unei companii. Totodată, apare sentimentul de nesiguranță a locului de muncă.