Fiscalitate si competitivitate

Doua cuvinte fara o legatura intre ele: fiscalitate si competitivitate. La prima vedere. O privire adancita in esenta lucrurilor va scoate insa la iveala adevarul ca fara o fiscalitate rezonabila nu vom avea nici competitivitatea dupa care tanjim.

Ne confruntam inca, in mare masura, cu o fiscalitate impovaratoare, ce descurajeaza libera initiativa si contribuie determinant la vicierea mediului de afaceri. Am in vedere mai ales felul in care sunt proportionate impozitele directe, incepand cu taxarea profitului si a veniturilor din munca. Motiv care ne face sa ne dorim schimbari profunde in materie de filozofie bugetara.

Ar fi nedrept sa gandim ca vinovat e Ministerul Finantelor. Sau Guvernul. La urma-urmei, actuala structura a fiscalitatii noastre e rezultatul unei increngaturi de mentalitati vechi si noi, de conjuncturi, de confruntari de idei, de decizii de multe ori contradictorii, ce au dominat viata noastra sociala, economica si politica in toti anii de dupa evenimentele din decembrie ’89. Acum, insa, o reforma fiscala profunda, care sa stimuleze afacerile si munca performanta, a devenit inevitabila.

Guvernul a lansat cateva propuneri de relaxare fiscala. Opozitia a plusat. E nevoie insa de mai mult. A venit timpul unor schimbari structurale. Mai intai, fiindca au fost depasite momentele de criza, in care economia noastra, din cauza inflatiei mari, a pierderilor greu de suportat, a deficitelor impovaratoare, a dezeconomisirii si, cu deosebire, a prabusirii credibilitatii externe, si-a pierdut cea mai mare parte a resurselor sale de imunitate. Apoi, pentru ca iesirea dintr-o astfel de fundatura, inca departe de a fi un proces desavarsit, are nevoie de actiuni in forta, prin care sa fie blocate motoarele neperformante din economia noastra si, in acelasi timp, sa fie puse in functiune toate motoarele performante. O noua filozofie fiscala, regasita in coduri, ar fi unul dintre factorii care sa impinga lucrurile catre un raport normal intre castigurile si pierderile din economie, desigur favorabil celor dintai.

Ar fi un pas decisiv catre legarea veniturilor de competitivitatea muncii. Tinta imposibil de atins fara o reforma a sistemului de stimulente. Mai departe insa, e greu de acceptat ca o noua politica a stimulentelor ar putea avea succes fara o reforma a fiscalitatii.

Exista un pericol: nu ar fi exclus ca o astfel de reforma, daca ar primi startul, sa fie folosita de Guvern in scopuri electorale. Dincolo insa de acest aspect, desigur subiectiv, nevoia de stimulente fiscale este o cerinta obiectiva. Fiindca in prezent, daca in privinta cheltuielilor bugetare sunt probleme grele, in ceea ce priveste incasarile bugetare au aparut probleme irezolvabile.

Nu de azi, de ieri, ci de ani, Romania se confrunta cu dificultati majore in incasarea veniturilor. Si daca la capitolul venituri nu se aduna sumele scontate, nu pot fi efectuate toate cheltuielile. An de an, rata inselarii bugetului statului a crescut vertiginos. In acelasi timp, intreprinderile corecte se plang de o fiscalitate nedreapta, care incearca sa ia de la cei ce platesc si ce se pierde de la cei ce nu platesc.

Insasi constructia bugetara, prin filozofia actuala, a impins contribuabilii spre evaziune. Poate ca e firesc sa se taxeze tot ce misca, incepand cu autoturismele; si tot ce sta - de la terenuri la cladiri. Grav este insa faptul ca impozitele si taxele au ramas cu un singur rol major, acela de aduna bani in "casieria centrala" a statului. In schimb, contributia lor la cresterea eficientei muncii si a competitivitatii productiei nationale ramane extrem de redusa.

Reformele fiscale de pana acum, desi au fost racordate la multe dintre conceptele proprii economiei de piata, intr-un efort vizibil de modernizare a fiscalitatii, n-au mers insa pana la capat. Din acest motiv, intreprinderile sunt inca descurajate sa remunereze corespunzator competenta, initiativa si creativitatea. Sau, mai rau, sunt impinse sa caute refugii in munca la negru. Unde s-a ajuns? La cel mai nedorit rezultat: n-au venit nici destui bani la buget, nici economia nu a fost incurajata.

Experientele altor tari ne arata ca bani multi la buget vin nu din cote inalte de impozitare, ci dintr-o masa mare de castiguri din munca, la care sa se aplice impozite rezonabile. Peste tot in lumea moderna, accentul in materie de fiscalitate se muta din sfera impozitelor directe in cea a impozitelor indirecte. E clar de ce: pentru a incuraja munca, veniturile din munca, investitiile. La noi, in schimb, se vede ca e foarte grea despartirea de o fiscalitate de tip bumerang. Un bumerang alcatuit din impozite excesive, care zboara el pana unde zboara, dar apoi se intoarce catre buget si-l loveste naprasnic. Rezultatul? Atat salariatii, cat si patronii suporta greu darile pe veniturile din munca.

Daca de pe umerii intreprinderilor si salariatilor ar fi luata o parte a actualei poveri fiscale, fara indoiala ca s-ar deschide o cale importanta catre insanatosirea economiei. In aceasta materie nu-i nimic de inventat. Cartile scriu ca atunci cand ratele impozitelor scad, in compensatie creste baza impozabila. Fiindca relaxarea fiscala ucide o buna parte a evaziunii fiscale. Totodata apar noi locuri de munca si e stimulata munca performanta.