Gerontofobia, ca politică de partid și de stat!

 Cum ne-am obișnuit (ca să nu spune mai de la obraz:,,ne-am resemnat’’!) ca România să fie țara simplelor coincidențe, iată că și ieri s-au petrecut două întâmplări care, puse față în față, trebuie să ne dea cât se poate de serios de gândit.

 Așadar, ieri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis i-a decorat cu Ordinul ,,Meritul Cultural’’ în grad de Cavaler, pe Mihai Șora și pe Neagu Djuvara, eminenți intelectuali care au împlinit vârsta de 100 de ani. Domnul președinte menționând, cu deplină îndreptățire, în alocuțiunea rostită cu acest prilej că,,România a fost binecuvântată cu intelectuali de marcă’’.

Tot ieri, dar nu într-un cadru atât de impresionant, ci în ambianța  austeră de la Tribunalul Ilfov,profesorului Gheorghe Mencinicopschi i-a fost admisă cererea de eliberare condiționată .Asta după ce la Tribunalul sectorului IV solicitarea fusese respinsă. Nu aș putea spune, acum dacă pentru magistrații de la Tribunalul Ilfov a contat prea mult faptul că persoana pe care o judecau este un reputat savant, autor al unor cercetări și studii de o importanță deosebită într-un domeniu el însuși de maximă importanță, știu, în schimb, cum i s-a adresat unul dintre magistrați. I s-a adresat folosind un limbaj de un cinism scandalos și de o crasă lipsă de respect nu doar față de prestigiul științific al celui căruia i se adresa, ci pur și simplu izvorând dintr-o nedisimulată o ură viscerală față de un om care, după raționamentele morbide ale acestui individ, ar trebui să se gândească la cât mai are de făcut umbră pământului.

 Ce-i drept, lugubrul personaj nu a rostit, cuvânt cu cuvânt,  toate astea, dar este clar că la așa ceva se gândea de vreme ce, la un moment dat, l-a întrebat pe venerabilul cărturar dacă știe că în acea dimineață a murit Ioan Gyuri Pascu. Culmea cinismului atingând-o același magistrat atunci când, după ce a menționat și vârsta la care s-a stins apreciatul artist, i-a amintit profesorului Mencinicopschi o declarație pe care acesta o făcuse după condamnare și anume că nu crede că va trăi 8 ani pentru ca să o ispășească. Totuși,remarcă același judecător, iată că îl revede, pe profesorului Mencinicopschi după numai doi ani. Nerușinarea fără seamăn a acestui odios specimen, care, încă, mai face parte din corpul magistraților ajungând până la a-i spune, fără jenă și fără teamă, profesorului :,,Dacă este să vă țineți promisiunea ( adică să suporte integral condamnarea de 8 ani n.n.) va trebuie să mai trăiți încă 6 ani’’.

  Depășind revolta fără margini care mă încearcă recitind aceste nenorocite ziceri pe care un asemenea individ ajuns împărțitor de dreptate, am fost, totuși, curios să aflu care ar putea fi cauzele mai adânci ale unui asemenea incident. Unic, cred, în analele justiției postdecembriste! Ajungând la încheierea că ar putea fi cel puțin două motive.

Primul motiv ține de mentalitatea kagebistă, potrivit căreia ,,nu există oameni nevinovați, ci doar oameni de care nu ne-am ocupat încă’’. Mentalitate caracteristică în special unor anume procurori cu o apăsată aspirație de acuzatori publici, adică de inchizitori. Numai că, după ce în mandatul său ministerial,Monica Macovei, ea însăși procuror de certă  sorginte stalinistă, i-a vârât cu anasâna pe procurori în corpul magistraților - de unde un alt ministru de rușinoasă amintire, Robert Cazanciuc, el însuși procuror, s-a angajat  să nu îi clintească… și chiar s-a ținut de cuvânt!-, am ajuns, astăzi, să vedem că și unii judecători aplică o asemenea lecție de cinism și de sfidare a principiilor sacre ale  omeniei, ale respectului și ale elementarei bune cuviințe.

 Cât privește faptul că un judecător- despre care nu ști dacă are vârsta  sau chiar experiența profesorului Gheorghe Mencinicopschi- poate să se exprime în acest fel și, lucru mult mai grav!, să gândească așa, treaba asta iarăși nu mă mai miră. De fapt, gerontofobia (pe românește: ura față de cei ajunși la vârsta a III-a) ca politică de partid și de stat  a fost proclamată , cu subiect și predicat, de către pseudo-prim ministrul Emil Boc, atunci când a pus în circulație sintagma,,ieșirea pe cale naturală din sistem’’.

 După care, odiosul regim al Amiralului Dezastrului Național, a și pus în aplicare un odios mecanism pentru a trece de la vorbă la faptă! Să ne mai mirăm, atunci, dacă am ajuns până acolo încât un magistrat să îi adreseze unui om cu părul alb(las la o parte alte considerente ce țin de valoarea operei științifice, ca și de prestigiul celui vizat) dorindu-i să mai trăiască încă vreo 6 pentru a putea își țină promisiunea de a–și duce până la capăt pedeapsa? Nici nu mă mai mir! Pur și simplu, constat gradul de dezumanizare și de alienare, de pierdere a esenței sale umane,  la care s-a ajuns în această (zice-se) putere independentă a statului de drept! După cum, nici nu mă mai miră faptul că, deși a trecut o zi de la acest  macabru incident , nici o voce de prestigiu din corpul magistraților nu s-a făcut auzită în public pentru a sancționa modul în care gândește și vorbește un confrate din breasla celor care pretind că împart dreptatea în scumpa noastră patrie. Prezentându-i, eventual, scuzele întru-totul meritate profesorului Gheorghe Mencinicopschi.

 Cât privește simplele coincidențe despre care aminteam la începutul acestor notații- și anume că, ieri, președintele României, Klaus Iohannis, a omagiat două personalități emblematice ale culturii Românești cu prilejul împlinirii a 100 de ani de viață și, tot ieri, un anumit judecător i-a urat unei ale personalități marcante a științei noastre să mai trăiască ,,încă vreo șase ani’’ cât i-ar trebui să își ispășească o abuzivă sentință- eu cred că orice comentariu ar fi de prisos. Cu atât mai mult cu cât, cei care ar fi trebuit să tragă învățămintele și să ia atitudine publică, deschisă, preferă, pentru a câta oară?, să aplice tactica gunoiului sub preș. Pentru ca, după aceea, să verse, în cascadă, lacrimi de crocodil,deplângând, cu vaiet asurzitor, prăbușirea rușinoasă a încrederii publice în actul de justiție.