“Imperiul Târziu”

■ Un hangiu neamţ, din Lübeck, îşi făcuse o părere despre ruşi numai cercetându-le fizionomia.1 Aşa observase că, la debarcarea în Germania, nobilii muscali care îi treceau pragul erau veseli, liberi, mulţumiţi, “ca nişte şcolari în vacanţă”, pe când, la înapoiere, chipurile lor se posomorau, mutrele li se întunecau brusc. “Din această deosebire, e de părere negustorul, am putut trage concluzia că o ţară pe care o părăseşti cu atâta bucurie şi unde te întorci cu atâta părere de rău nu poate fi decât nefastă”.
Şi noi, românii, suntem aidoma vecinilor pravoslavnici - fericiţi la ieşirea din România, trişti la întoarcerea acasă. Semn că ceva e în neregulă cu ţara noastră. Sau cu noi ?

■ Spiritul rusesc, scrie acelaşi călător francez, “oricât de mult ar fi adeptul uniformităţii, nu poate atinge ordinea adevărată; trăsăturile acestei administraţii sunt nehotărârea, neglijenţa şi corupţia. Te revoltă gândul să te deprinzi cu toate astea, şi totuşi te obişnuieşti. În ţara aceasta, un om sincer ar părea smintit”. Nici în patria mea lucrurile nu stau altfel. Măcar de-aş întâlni pe undeva un smintit, unul singur...

■ Urcarea pe tron a împăratului Nicolae a pricinuit o răscoală populară. Complotiştii au fost prinşi şi condamnaţi la moarte prin spânzurare. În timpul execuţiei, frânghiile s-au rupt, doi osândiţi au căzut în râpa pe marginea căreia fuseseră ridicate spânzurătorile. Al treilea, proptit de-o stâncă, “îşi adună puterile şi, cu o furie vitejească, ţipă atât de tare încât să se facă auzit peste bătaia tobelor: «Ce ţară nenorocită, în care nici să spânzuraţi nu ştiţi !» Fusese sufletul conspiraţiei şi se numea Peltel.
Iată Rusia întreagă: energia învinsului şi barbaria puterii triumfătoare !”
Ani de-a rândul, am avut de suportat barbaria puterii din Răsărit. Şi nu ne-a fost deloc bine. Dar nici azi nu ne e, scutul de la Deveselu n-a adus decât schimbarea stăpânilor...

■ “Atâtea precauţii dovedesc reaua-credinţă ce domneşte într-o ţară; iar acum, până acum, ruşii au avut puţine legături personale cu străinii, viclenia n-au putut-o învăţa decât de la ei înşişi. Experienţa nu au căpătat-o decât din relaţiile pe care le au unii cu alţii. Oamenii aceştia nu ne îngăduie să uităm vorbele suveranului lor preferat, Petru cel Mare: «E nevoie de trei evrei pentru a păcăli un rus».
La fiecare pas ce îl faci aici, recunoşti şiretlicurile Bizanţului, zugrăvite de istoricii din vremea cruciaţilor şi regăsite de împăratul Napoleon la împăratul Alexandru, despre care spunea adesea: «Este un grec din Imperiul Târziu !!!»”
Imperiul Târziu s-a trezit, iarăşi, zgândărit de viermii globalizării şi degeaba germanul, francezul şi ucraineanul au încercat să-l păcălească pe mujic la Minsk. Armistiţiul de acolo este o altă iluzie a euro-atlanticilor, un şiretlic de-al lui Putin.

1Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia

■ “Vă puteţi oare închipui viaţa omenească redusă la nădejdea de a face o plecăciune stăpânilor, spre a-i mulţumi pentru o privire ? “, se întreba nobilul venit din Franţa.
Desigur că îmi închipui, doar trăiesc în Valahia de o juma de secol. Care Valahie nu e departe de Rusia.

■ “Dacă printre ruşi se întâlnesc diplomaţi mai buni decât la popoarele cu civilizaţia cea mai înaintată, acest lucru se datorează faptului că ziarele noastre îi ţin la curent cu tot ce se petrece şi se plănuieşte la noi, şi că în loc de a tăinui, cu prudenţă, slăbiciunile noastre, noi le dezvăluim pătimaş, în fiece dimineaţă, pe când, dimpotrivă, politica lor bizantină, urzind la umbră, ne ascunde cu grijă ceea ce gândesc, ceea ce face şi ceea ce este de temut la ei. Noi păşim în văzul lumii, ei înaintează pe furiş: jocul nu este egal. Neştiinţa în care ne lasă ne orbeşte; sinceritatea noastră îi luminează. Noi avem slăbiciunea limbuţiei, ei au tăria tainei, iată în ce constă mai cu seamă dibăcia lor... “
Istoria i-a dat dreptate Marchizului şi nu mă gândesc doar la actualul ministru de Externe de la Kremlin. Însă cel mai dibaci diplomat al lor a fost resursa de gaze naturale, cu ea au îngenuncheat Europa.