Închisoarea de maximă alcoolemie!

Umblă prin cercurile militare, îndeosebi prin Cercul militar central, un copil de vreo 60 de ani, care se joacă de-a scrisul cărților de poezie. Te-ai aștepta ca onor cărțile dumnealui să fie obișnuite cu statul în poziție de drepți, ca poeziile din ele adică să nu iasă nici măcar cu o literă din... litera regulamentului. Numai că ele ies cu totul, dând dovadă de foarte multă indisciplină și obrăznicie! Cu toate acestea, cel în cauză n-a fost niciodată sancționat! Explicația e dată de faptul că se bucură de înalta protecție a unui ștab. Un general al poeziei, mai precis, pe care-l cheamă Francois Villon. Generalul ăsta franțuz îl scoate mai mereu din încurcătură. Îl mai sprijină cică și de pe la noi cîțiva mahări, între care Anton Pann, Tudor Arghezi, Miron Radu Paraschivescu, Emil Brumaru și George Astaloș. Altminteri, credeți că și-ar fi permis să-și intituleze unul dintre volume < Închisoarea de maximă alcoolemie>?. De la cei pomeniți mai sus îi vine...tupeul. Talentul, căci trebuie și ceva talent, e de la el.

Ca să ne dăm seama cam de cât, e nevoie să deschidem porțile, pardon, coperțile închisorii de care ziceam și să aruncăm o privire înăuntru: (Cântec de libație). Asta și face Liviu Vișan, fiindcă așa se numește împricinatul, bea poezie din pahare de hârtie. Uneori din pahare mici, de doar două versuri, ca în exemplele următoare: (Poem eolian) ; (Suvenir în două versuri). Sau: < Pe buric se spun povești/ cu buricul de la dești> (Tatuaj).

Naiv incurabil, Liviu Vișan, crede în < Existența iubirii>, cum își intitulează un alt volum. De dragul acestei existențe, dă unei alte cărți numele de . < Până cad din ceruri norii/ până se revarsă zorii/pe lemnul spânzurătorii/ doarme singur puiul ciorii/ și visează libelule/ care trec prin laț sătule,/ vaporoase și credule/ nici puține/ nici destule>( Cântec trist). Concentrația de licențiozitate nu este deloc de speriat. Cea de duioșie este parcă un pic mai mare: < Pe masa unui trist recrut/ țapii de bere au intrat în rut/ și viața dintr-odată-i pare roză-/ a-nchis scrisoarea și a pupat o poză> ( Ritual de învoire).

Din închisoarea de maximă alcoolemie a poeziei scrise de Liviu Vișan pleci încărcat de voioșie. Chiar și atunci când ți se pare că te-ai încărcat de tristețe. Deoarece năbădăiosul protejat al generalului Villon zice: < Umbra crucii/ sare gardul cimitirului/ și se lungește/ până la noi>( Vis). Eu l-aș parafraza, spunând: Umbra poeziei sare gardul cărților lui Liviu Vișan și vine, sub formă de lumină înveselitoare, până la noi.