Mergem înainte…

“Ne-am împăcat, mergem înainte !”, cam aşa a sunat mesajul liniştitor  al bicefalilor de la puterea mică. Căci aia mare e încă monocefală. Dar înainte e răspântia, şi ei ştiu  asta, drumul împreună s-a terminat. Cearta de acum a anunţat  doar ruptura definitivă. Anul ce vine nu-i va mai prinde coechipieri, urmează bătălia pentru Cotroceni, iar cine  câştigă  preşedinţia în România  are aproape totul. Proiectul lor a fost unul de conjunctură şi slavă Domnului că a rezistat atâta ! Era nevoie de o  opoziţie  serioasă şi credibilă la insul din Deal, altfel ajungeam ca bieloruşii. Antonescu nu poate  rămâne la nesfârşit captivul pesediştilor, după cum ultimii nu-şi pot  risca viitorul cu un  preşedinte  de ţară adversar politic. Fiindcă, la urma urmei, Crin le va fi de-a pururi rival, nicidecum subaltern. Şi invers, bineînţeles. În politică, alianţele  nu sunt de durată, de vreme ce interesele se tot schimbă. Conjuncturile  sunt decisive, ele adună şi desfac coaliţiile. Aşa că, în pragul destrămării, un gând de mulţumire  useliştilor n-ar strica, ne-au redat deunăzi  speranţa şi au primenit  aerul stătut  şi nociv al ţării. Împăcarea clamată public înseamnă, de fapt, amânarea divorţului, de nu  s-ar lăsa cu păruieli şi  cafteli. Cu mahalagisme şi înjurături. Mai bine un partaj voluntar şi la bună vedere !

Într-un  studio de televiziune, câţiva politicieni  şi  analişti  discută despre scandalurile din acea zi. Subiect devine un deputat prins cu mâţa-n sac de  organele judiciare. “Păi, ăla,  în mod  normal,  nici nu trebuia să fie parlamentar, că nu a ieşit primul la vot, a nimerit  acolo prin efectul legii”, zice cineva. Prin defectul legii, îl corectez în  gând, revoltat de obscena  borţoşenie a legislativului nostru. O pravilă care a permis  tuturor şmecheraşilor  şi golanilor să-şi spună legislatori  şi să ne decidă viitorul. Prezentul nu-l mai  socotesc, îl trăim deja în  irosire şi înjosire. Ocupaţia dumneavoastră? Parlamentar  prin defectul legii… Ce mai cacofonie democratică !

Un popă de pe plaiurile moldave  a picat în păcatul lumesc. În fişa postului scria că se îndeletniceşte cu salvarea sufletelor încăpute în ghearele    diavolului penal. Ca-ntotdeauna, Necuratul  l-a învins   iarăşi pe Ăl de Sus, iar deţinuţii l-au adus de partea lor pe preot. L-au momit cu bani şi alte alea de nu  mai încăpeau  şpăgile  şi  aparatele de telefon clandestine  în anteriul  unsului Domnului. Se buluceau condamnaţii la poalele  clericului ca la un făcător de minuni, şi nu greşeau neam. Găseau  sub  sutană o alinare, că d-aia  se cereau la spovedanie. Azi, dintr-o faţă bisericească, nenorocitul  s-a prefăcut pe dată în faţă penitenciară. Adesea, spre iad te însoţesc  popii, nu dracii. Ori împieliţaţii  s-au deghizat în slujitori  ai credinţei religioase şi cutreieră  nestingheriţi  prin lume ? Oricum, şi asta  tot dracu' o ştie…

Circul politic  dâmboviţean s-a îmbogăţit cu un nou bufon. Ăia vechi se demodaseră  şi abia  dacă mai smulgeau  un zâmbet amar, o fărâmă de aplauze. Îi sleiseră multele spectacole degeaba, pudra şi vopselele le scorojiseră  obrajii, iar anii nu-i  iertaseră deloc. De aceea spectatorii  nu se mai îngrămădeau să-i vadă şi ocoleau menajeria, altădată plină ochi. Pe neaşteptate, un tinerel  cu ochelari şi cu o căutătură suspectă, s-a anunţat ca urmaş al bravilor saltimbanci ai naţiei. La început s-a arătat cu funia  de usturoi pe umeri şi cocoţat pe un geam de WC. L-am ignorat,  un exaltat cu pretenţii  de intelectual şi fără medicaţia la zi, am murmurat dezgustat. Recent, caraghiosul a dat buzna în Casa Poporului, scălâmbăindu-se şi agitându-se ca un posedat. Unde mai pui că a şi murdărit tricolorul, fluturându-l ca un zbanghiu. A ţopăit  şi a aruncat cu bănuţi, fericit că a scăpat din cămaşa de forţă, şi a acuzat îngrădirea dreptului la protest. Imberbul s-a autodeclarat şi şeful unei mişcări  aparent  civice, deşi, când se uită la noi, ciudatul individ pare şeful unei mişcări cinice. Cică ar fi absolvit cursuri pe-afară,  are sânge de european  sadea şi visează să conducă România, s-o transforme în ospiciu, adică. Fanatismul nu-i decât o formă de nebunie şi mă mir că eurobufonul Neamţu n-a aflat tristul adevăr.