Migrația sezonierilor, anul 2 în pandemie

Fără zarva din anul trecut, a început un nou sezon al migrației sezonierilor. Zecile de mii de muncitori care pleacă spre fermele din Germania pentru recoltarea sparanghelului au calea bătută. Deplasarea în masă se face acum în liniște. Angajatorii au învățat lecția și, cel puțin până acum, nu a izbucnit vreun scandal privind munca sezonierilor. Surprinzătoare această tăcere. Ce să fie, ce să fie? Ori s-a schimbat radical în bine întregul proces de angajare, transport, protecție a drepturilor românilor plecați în bejenie, ori cineva cu mare forță de convingere a reușit să pună batista pe țambal, înăbușind orice referire la subiectul care acaparase acum un an dezbaterea națională. Condițiile sanitare nu s-au schimbat, nici în România, nici în țările de destinație - fie că sunt Germania, Franța, Spania, Italia sau proaspăta retrasă din UE Marea Britanie. Valul trei al pandemiei COVID seceră mai multe vieți față de primăvara 2020. Este în curs o campanie de vaccinare ale cărei rezultate se vor vedea, sperăm, abia spre sfârșitul verii 2021. Sunt alte condiții de lucru în fermele și abatoarele din Vest? Evident, nu! Doar câteva schimbări de legislație în Germania încearcă să excludă intermediarii care plimbau regimentele de sezonieri spre cazărmile de lucru. Dar ONG-urile care se încumetă să apere drepturile acestor muncitori prinși în cleștele unei exploatări cinice declară că legislația care înlătură, de la 1 ianuarie 2021, subcontractorii reprezintă, de fapt, „aceeași Mărie, cu altă pălărie”. O relație toxică, dezvoltată în timp, menține sub alte forme controlul angajărilor tot în mâna geambașilor de sezonieri. O creștere infimă a salariului minim orar, de la 9,25 euro la 9,50 euro, este praf în ochi, pentru că românii, în majoritate necunoscători ai limbii germane, nu înțeleg condițiile din contracte și metodele prin care sunt furați la pontaj și la cheltuielile de masă, transport, cazare. În plus, sezonierii nu beneficiază de asigurări de sănătate, deci de asistență medicală. În abatoare, unde munca este foarte grea și periculoasă, sindicatele cer 12,5 euro/h, dar patronatele oferă doar 10,5 euro. O investigație a foștilor colegi de redacție, Adrian Mogoș și Cristi Ștefănescu, releva în DW relația strânsă dintre Clemens Tonnies, supranumit „regele șnițelelor” din Germania, cu Dumitru Miculescu, un „rege” din Răcari-Dâmbovița, pe filiera consolidată de interese a asigurării forței de muncă ieftine pentru abatoarele neamțului. Sezonul 2 al migrației pe timp de pandemie începe într-o  aparentă liniște, dar valurile nemulțumirilor se adună în adâncuri.