x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pe rol, operațiunea SIPA. Și, după asta,... PA!

Pe rol, operațiunea SIPA. Și, după asta,... PA!

de Serban Cionoff    |    01 Iun 2017   •   10:19

Nici prin gând nu îmi trece să spun că subiectul SIPA, cu tot ceea ca ține de cele știute și încă neștiute despre el ar fi doar o diversiune, dar, cu siguranță, are îngrijorător de multe șanse să devină așa ceva.  Asta cu atât mai mult cu cât, după ce pe piață au apărut o serie de informații referitoare la modul în care a fost gestionată arhiva SUPA în decursul unor anumite mandate ministeriale, au și sărit ca arși propagandiștii năimiți care încearcă să ne convingă că nu e vorba decât de o răuvoitoare scorneală a dușmanilor regimului democratic, eminamente modern. Regim pe care l-a făurit Traian Băsescu și tot el l-a gestionat folosindu-se de faimosul său binom, în aplauzele entuziaste ale unor distinși reprezentanți ai mediului diplomatic acreditați la București.

Sunt,așadar, așteptări uriașe, dar , din păcate, sunt și o serie întreagă de date care motivează și susțin prezumția cât se poate de rezonabilă, emisă, aseară, la Antena 3, de Bogdan Chirieac și anume că actualul titular al portofoliului justiției, profesorul Tudorel Toader, va ,,oculta subiectul’’. Mai pe românește zis: că îl va îngropa!

 Oricât  de surprinzătoare ar putea să se pară observația , există, din păcate, câteva  motive pentru a o lua  foarte în serios. A mai auzit, bunăoară, cineva măcar câte  ceva despre audit-ul extern pe care ministrul Tudorel Toader se lăuda că îl va  declanșa la Parchetul General și la DNA?Asta după ce, tot domnul ministru, după o analiză categoric negativă, conchidea că înlocuirea șefilor celor două entități ,,nu este oportună’’? Firește că nu, de vreme ce subiectul a fost trecut în plan  secund, după ce s-a declanșat discuția despre fraudarea alegerilor prezidențiale din 2009. Temă, iarăși, incendiară pe care multe și deloc mărunte personaje și cercuri de interese ar vrea-o cât mai repede îngropată, definitiv și la o cât mai mare adâncime.

 Nu spun numaidecât că, personal, ministrul de justiție în exercițiu a fost cel care ,,a ocultat subiectul’’, dar nici nu avem știință despre un demers concret  pe care, domnia sa, l-ar fi întreprins până acum pentru ca această chestiune să iasă din unghiul mort în care se află. Sau, poate, domnul profesor Tudorel Toader se mai află,încă, în aceeași mirifică stare de așteptare infinită pe care o trăia prin luna martie, adică la începutul mandatului, atunci când declara cu seninătate că așteaptă ca Augustin Lazăr și Laura Kovesi ,,să aibă inițiativa unor proceduri lăuntrice ,individuale, privind modul în care s-au poziționat la dispozițiile legii’’?

 În aceeași stare de prelungită așteptare, fără ca, deocamdată, dinspre partea domnului ministru al justiției să ne fi venit semnale care să dea mari șanse de deblocare, se află și legea răspunderii magistraților. Subiect, iarăși, nu prea plăcut  unor sau altora, despre care s-a discutat foarte aprins la un moment dat, pentru ca , după aceea, să treacă într-un plan scund,fiindcă alte teme fierbinți i-au luat locul. Coincidență sau nu, ca și în cazul schimbării șefilor Parchetului General, respectiv DNA-ului, domnul ministru Tudorel Toader ezită ( sau evită?!) să îl redeschidă. Așteptând, poate, ca, și în acest caz, să opereze aceleași ,,proceduri lăuntrice, individuale’’…

Revenind la tema zilei, ne putem aștepta ca după ce Hotărârea de guvern privind soarta arhivelor SIPA va începe să își producă efectele să iasă la lumină anumite felurite informații care să încingă și mai rău spiritele. Situație în care, având în vedere precedentele amintite mai înainte, însuși domnul ministru, profesorul Tudorel Toader, să recurgă la faimoasa tehnică a temporizării, așteptând ca, un alt subiect-bombă, să  capteze interesul public. Știu,desigur, că numita ,,tehnică a temporizării’’ este de apanajul sportului rege, fotbalul, dar la câte încălcări ale regulamentului au comis niște mai mulți jucători( judecători și procurori), fără a fi sancționate de arbitru, cu siguranță că transferul de termeni nu vă va mai mira atât de tare.

Trăgând linie și adunând, concluzia vine de la sine:acum, pe rol, este Operațiunea SIPA. Și, după asta,…PA!   

×