Preludiul marilor huiduieli

Acest strigăt de nemulţumire, ţâşnit ici şi colo şi tratat în băşcălie, spune multe pentru cei care vor să-l priceapă în adevărata lui semnificaţie. Am intrat în epoca "Jos Băsescu!"? Cred că da. E prea multă vară ca să se audă, sunt încă ceva bani - nu mulţi - din cei împrumutaţi, dar scadenţa se apropie. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, cel căruia nu i-am pus până acum la îndoială calităţile, nu cred că-şi va turti prestigiul adunat cu trudă, pentru a sucomba o dată cu Traian Băsescu. Un amic, apropiat Cotrocenilor, îmi spune că preşedintele îl sună mai des pe Isărescu decât pe Boc. Am râs. Cred şi eu. Ce să afle de la Boc!? Nici Isărescu, oricât ar fi el de iscusit, nu poate înlocui o economie falimentară şi nu poate ţine piept unui guvern specializat în tâmpenii.

Când încropesc ciorna de faţă e ziua Sfân­tului Ilie. Un vecin din Sângeru, care bocăne de o săptămână la un acoperiş, şi-a întrerupt lucrul. Proorocul ceresc e res­ponsabil nu numai cu ploile, ci şi cu fulgerele mânioase, cele care se înfig în aco­pe­rişuri, incendiază şi ucid. În consecinţă şi-a potolit râvna constructivă. La Bu­cu­reşti, aviatorii, proptiţi la manşa unor ma­şini zburătoare mari cât un transa­tlan­­tic, botezate Hercules, mătură copacii din jurul Pieţei Victoriei, speriind băbu­ţe­le, care cred că a început al treilea război mondial, şi alungând vrăbiile cu buletin de sectorul unu. În rest, în ţară evenimente "minore", cum ar zice domnul Bă­sescu, de competenţa Parlamentului sau a Guvernului. Domnia sa se ocupă zilnic, cu un imens sacrificiu de sine (a ajuns să refuze până şi ţuica), de recoltat voturi pentru la toamnă, fiindcă, nu-i aşa?, vara nu-i ca toamna şi ca iarna nici atât. Iarna se anunţă, după isprăvirea fondurilor uriaşe pe care le-a împrumutat cu destulă nesăbuinţă, zic unii, cumplit de grea pentru români, dar mai ales pentru preşe­din­te, care trebuie să dea socoteală. Asta uită din păcate toţi demnitarii lumii, că vine o zi când sunt luaţi la întrebări, când, nemaifiind ce sunt, trebuie să plătească. Decontul pentru grandomanie, abuz, batjocorirea şi prostirea semenilor, pentru crima de a-ţi duce în sapă de lemn poporul e uneori cumplit de dur.

Aflu, fără să mă clatine informaţia, cât şomaj şi chiar foamete încep să fie în ţa­ră, că domnul Boc, premierul de serviciu al titularului Băsescu, a fost alicit cu ouă într-una din vizitele în teritoriu menite televizorului. Boc a fost atât de uluit că i se poate întâmpla aşa ceva încât aproape că n-a văzut spectacolul în care juca rolul principal. L-a expediat, în consecinţă, ca şi şeful său care răspundea unei întrebări legate de imensa risipă comisă de ma­dam Ridzi, la fapte minore. Minore sunt în interpretarea zâmbitoare a doamnei Udrea, una dintre cele mai înstărite fe­mei din România, posesoare a unei averi făcute mai ales din tranzacţii cu bani pu­blici şi a huiduielilor cu care a fost în­tâm­pi­nată la un festival de jazz. Cică miile de glasuri reunite într-un deloc echivoc huooo se răsteau la unii care treceau ca pe bulevard prin faţa scenei, şi nu la mi­nistresa recompensată pentru nu ştiu ce prestaţii speciale, de natură patriotică fi­reş­te, cu cea mai mănoasă demnitate gu­ver­namentală. Să te cruceşti nu alta! Oa­me­nii aceştia, care merg pe două pi­cioa­re, ambele până-n pământ, cu poşetă, pix şi scăfârlie, sunt oare cu totul incon­şti­enţi sau de un cinism sfidător? Îi anunţ pe domnul Boc, pe doamna Udrea, cea ca­re călăreşte în toate ecranele tot ce e de că­lărit, de la armăsarii hergheliei din Man­galia până la trotinetele din Paris, că nu-i de glumă, că huiduielile de azi sunt preludiul celor care vor veni, ample şi asurzitoare. Chiar şi domnul Băsescu, de­prins să râdă (cam mult pentru aceste vre­muri de criză) pe la toate sindrofiile şi tăierile de moţ, ar putea să aibă neplă­cu­ta întâlnire cu marele huooo. Nu cel pe care şi l-a scos cu forcepsul din un­gu­ri­me, pentru a-l reconverti în voturile ro­mâ­nilor sensibili pe bună dreptate la chestiuni naţionale, ci un huooo ţâşnit din piepturile oltenilor sau ale moldovenilor sau ale maramureşenilor, aceiaşi care, prin reprezentanţii portocalii, în­veş­mân­tează azi pieptul voinic al preşedintelui cu briz­bi­zele marii lor iubiri. Acest strigăt de ne­mul­ţumire, ţâşnit ici şi colo şi tratat în băşcălie, spune multe pentru cei care vor să-l priceapă în adevărata lui semni­fi­ca­ţie. Am intrat în epoca "Jos Băsescu!"? Cred că da. E prea multă vară ca să se audă, sunt încă ceva bani - nu mulţi - din cei împrumutaţi, dar scaden­ţa se apropie. Mugur Isărescu, guvernato­rul BNR, cel căruia nu i-am pus până acum la îndoială calităţile, nu cred că-şi va turti prestigiul adunat cu trudă, pentru a sucomba o dată cu Traian Băsescu. Un amic, apropiat Co­tro­cenilor, îmi spu­ne că preşedintele îl sună mai des pe Isă­rescu decât pe Boc. Am râs. Cred şi eu. Ce să afle de la Boc!? Nici Isărescu, oricât ar fi el de iscusit, nu poate înlocui o economie falimentară şi nu poate ţine piept unui guvern specia­lizat în tâmpenii. Trebuie ţinut leul în proptele până va fi reales Băsescu? Şi du­pă aia? Lăsaţi-i pe cei care-şi merită hui­du­irea să şi-o pri­meas­că singuri. Să nu ne amăgim cu avalanşa de petreceri la care se înghesuie aleşii. În ele încap uneori oftatul, grija zilei de mâine, amă­ră­ciuni fără fard. Poate că toacele doamnei Udrea au insultat aceste îngrijorări, convertindu-le în huiduieli.