Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Palatul Cotroceni a fost înființată, în urmă cu o săptămână, Comisia prezidențială privind Proiectul de țară, având ca misiune conturarea unei viziuni despre cum ar trebui să arate România pe termen mediu și lung. După atingerea celor două obiective majore de după ’89 - aderarea la NATO și la Uniunea Europeană - avem nevoie de noi direcții care să canalizeze acțiunile societății și ale clasei politice. Este un moment în care lecțiile istoriei ne pot fi de ajutor. De fapt, cum am putea mai bine porni la drum dacă nu încercând să ne inspirăm de la înaintași.
La cumpăna secolelor XVII-XVIII, Imperiul Austriac a preluat de la Imperiul Otoman Transilvania. Aici, ungurii aveau o mai mare libertate decât în Pașalâcul de la Buda și evident că nu renunțau ușor la ea. Așa că austriecii caută să-i atragă cu promisiuni de mai bine pe românii aflați într-o stare de inferioritate față de unguri. Dar, odată ajunși stăpâni, austriecii au uitat de promisiunile făcute, iar românii au început să-și ceară drepturile. Așa a început lupta care a dus la definirea idealului național – unirea tuturor românilor într-un stat independent.
Printre puținele drepturi obținute atunci de români s-a numărat și cel de a studia în străinătate. S-au îndreptat spre Istorie și Drept. Așa au conștientizat mai bine ce lucru mare este să avem origine latină și că, fiind primii pe aceste meleaguri, avem drepturi. S-a cerut sprijinul Marilor Puteri prin memorii. De la un memoriu la altul, românii se-ntrebau: „Noi ce vrem?”. Ideile Școalii Ardelene trec Carpații prin Gh. Lazăr și Gh. Asachi, care înființează școli în Țara Românească și Moldova. Putem astfel constata cât de important a fost accesul la școală și rolul pe care îl joacă într-o societate cunoașterea atât a istoriei, cât și a dreptului.
Având o țintă către care să-și îndrepte eforturile, românii sunt tot mai pregătiți să valorifice oportunitățile istorice precum cele de la 1848 când tinerii boieri încearcă împroprietărirea țăranilor cu propriile pământuri – greu de conceput azi, nu? - sau războiul Crimeei când prin înfrângerea Rusiei s-a creat șansa realizării în 1859 a Micii Uniri prin dubla alegere a lui A.I. Cuza, punând Europa în fața faptului împlinit, 1866 - cu aducerea unei dinastii europene pe tronul românesc și prima Constituție a țării, 1877/78 - Războiul de Independență sau 1916-1918/19, Primul Război Mondial și Marea Unire.
A.I. Cuza și-a îndeplinit în mare măsură misiunea. La înlăturarea sa de pe tron, a urat țării să-i fie mai bine fără el decât cu el. Iar când a fost poftit să ia din nou parte la jocul politic intern, a preferat să nu provoace tulburări țării pe care o iubea. A fost înlăturat de aceiași pașoptiști care l-au ales în 1859 și care au înțeles că țara are nevoie de un domn străin să o ducă mai înainte, care să fie și un arbitru imparțial al scenei politice românești.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea nu existam pe hartă. Teritoriile românești erau stăpânite de austrieci, turci și ruși. Cu toate acestea, reușim să creăm un stat independent. La 1877-1878, rușii nu au dorit să fim implicați în războiul cu turcii. Le-am spus că în acest caz nu le dăm voie să treacă prin țara noastră. „Vă vom zdrobi!” ne-au spus. „Cu siguranță! - le-a răspuns Ion Brătianu -, dar ce va spune Europa când voi, care vă duceți să-i ajutați pe creștinii din Balcani, îi zdrobiți pe primii creștini care vă ies în cale?” Au fost nevoiți să vină rușii la București să semneze o convenție prin care ne garantau integritatea țării. Ulterior, prin două telegrame, ne roagă insistent să intrăm în război să-i ajutăm. Iar am pus condiții: domnul nostru să conducă și armata rusă. S-au supus. Domnul nostru era de sânge albastru, din familia împăratului Germaniei! Iar oameni precum Brătienii, Rosetti, Kogălniceanu se ridicaseră pe aceste meleaguri hrăniți cu dragoste de țară și dorința înfăptuirii binelui pentru aceasta, a idealului național.
După 1991, dacă am fi dorit cu toții, am fi putut oare împlini unirea cu Basarabia? Oare idealul înaintașilor noștri ne mai animă suficient? Mai este de actualitate?
