PSEUDOINVENTIILE NEAMULUI PROST

Cand vi se intampla sa vedeti undeva preturi care par prea mari, incredibil de mari, nu mai intrebati degeaba vanzatorul de ce s-a scumpit iar marfa. Va ridica, bineinteles, din umeri si va raspunde ca nu el decide, ci piata.

In regula, dar daca piata face pretul, cum de il face mai mic de cate ori apare inca un supermarket? Daca exista ieftiniri inseamna ca se poate - numai concurenta sa fie. Deci asta e adevaratul raspuns - preturile exagerate denota o lipsa de concurenta. Confirmarea poate fi gasita in stirile despre carteluri, abuzuri de pozitie dominanta, licitatii cu castigator cunoscut dinainte etc.
E usor de vazut ce nu merge, dar raspunsul de mai sus naste o noua intrebare: cine distorsioneaza concurenta? Vine firesc si o alta: cum? Cine altcineva decat statul, care face politica economica. Cum altfel decat prin modul in care se decid intervent iile statului in economie.
In manualele de economie scrie si despre interventii motivate ale statului. De pilda, nimeni nu are cum sa se ocupe mai bine decat statul de aparare, de ordinea publica si de drept, de protectia mediului, statul nu poate lipsi din domenii ca invatamantul sau cercetarea. Aceste activitati nu pot aduce suficiente profituri potentialilor investitori, dar sunt esentiale pentru dezvoltarea societatii.

Nu este insa treaba statului sa intervina in favoarea unor companii si sa reprime sau sa perturbe competit ia economica. Sa imparta privilegii de genul facilitatilor la plata taxelor, a subventiilor ori sa administreze preturi.
Care este principalul efect negativ pe care il genereaza o astfel de implicare? Face ca produca torii sa fie preocupati mai mult de exercitarea unor presiuni politice, de organizarea in grupuri de presiune, in loc sa-si managerieze afacerile pentru a obtine rezultate financiare mai bune.Trecand de la teorie la practica, se poate observa ca energiile sunt canalizate in momentul de fata exact impotriva cursului firesc. Statului .i pasa prea putin de ordine, de egalitatea sanselor, de mediu sau de invatamant si prea mult de interesele clientelei politice. De aceea se vede prea putina concurenta. Preocuparile multor oameni de afaceri nu sunt directionate spre maximizarea profiturilor, prin realizarea unor produse mai competitive, ci numai prin tragerea in sus a preturilor. Cei plasati suficient de aproape de centrele de influenta isi intind tentaculele si spre buget.

Fireste ca pot fi aduse in sprijinul unui astfel de comportament si conditii obiective. In absenta investitiilor straine, care au preferat zone mai "curate" ca Ungaria, Cehia ori Polonia, singura cale de capitalizare a companiilor a fost deschisa de privilegiile oferite de stat. Practic, un abonament platit din nivelul de trai al populatiei. Totusi este imposibil sa nu se observe ca o categorie mare de potentati, protejati la plata taxelor, blocheaza banii in bunuri care nu genereaza mai departe valoarea adaugata, in loc sa-si capitalizeze firma cu toate resursele procurate. Prea multi isi maresc parcul auto personal sau isi cladesc castele, cum au vazut ei la magnatii din filme. Iar atunci cand cineva are curajul sa le reproseze asta, isi aduc aminte brusc ca e economie de piata si spun ca fac ce vor cu banii lor.

Aceeasi economie de piata, adusa in discutie doar cand e convenabil, ii va si pedepsi. Cu cat ne apropiem, vrand-nevrand, de integrarea in UE, concurenta straina ii va matura pe cei care au preferat sa-si cumpere inca un automobil de lux ori sa-si inalte inca o vila, in loc sa se capitalizeze. Dar atunci ei nu-si vor mai putea regasi refugiu nici in inflatie,