La lectiile de algebra se invata o operatiune al carei nume cei mai multi scolari nu-l inteleg si nu-si vor bate capul cu el niciodata. Operatiunea se cheama reducerea la absurd.
La lectiile de viata - desi nu exista intamplare care sa nu poata fi redusa la absurd - lipsa de sens, caderea in aberatie, blocajul logicii nu-s niciodata teme principale ale zilei si exercitii de rezolvat acasa.
Am vrut sa intru pe usa principala intr-o cladire administrativa, unde fusese candva Comitetul Judetean de Partid, dar am gasit-o zavorata. Portarul de la intrarea din spate mi-a spus ca pe cea din fata n-a mai umblat nimeni de ani de zile. In sute de cladiri din toata tara, usa principala il asteapta inca pe Ceausescu. Sunt edificii unde nici macar primarii si celelalte marimi ale urbei nu indraznesc
s-o foloseasca. O sterg de praf femeile de serviciu, mecanicii inmoaie o data-n an rugina din broaste cu gaz, dar de deschis usa cea mare se deschide doar cand vin in vizita Iliescu sau Nastase. Romanului i se pare normal sa fie primit in cancelariile statului pe usa servitorilor si a personalului marunt.
In multe locuri, stapanii au plecat, dar au ramas paznicii. Stau lemnosi, cu privirea in gol si nimeni nu le spune ce au de facut. De fapt, nu au nimic de facut, fiindca nu trebuie sa mai cotrobaie in gentile oamenilor si nici sa intrebe: "La cine mergeti?" In fostele institutii ale statului, cumparate cu etajul sau camera cu camera de particulari, portarii nu mai stiu pe cine trebuie sa salute si pe cine nu. Cum intra cineva mai bine imbracat, portarii se ridica din scaune si il intampina pe necunoscut cu o privire nelinistita. Neavand nici o treaba, se asteapta sa fie dati afara oricand. Si apoi, la cat de prost sunt platiti, nici n-ar admite sa li se impuna o activitate. Liftierele macar stau cu mana pe buton si oamenii care urca ori coboara gasesc ca e normal sa existe o liftiera. Cum la fel de normal ar gasi ca nu trebuie sa existe. Nimeni nu stie cine le plateste pe liftiere si de unde vin banii pentru portarii ramasi fara stat. Statul si-a strans bagajele si s-a dus, dar ca gandacul, care mai misca dintr-un piciorus, mult timp dupa ce-a fost terciuit de un pantof, statului ii mai misca umbra pe unde nu te astepti.
L-am intrebat pe unul din portarii unei hale din marginea Bucurestiului, din care particularii cumparasera numai jumatate, ca sa-si depoziteze tot felul de marfuri, cine-l plateste si mi-a raspuns ca nu-l plateste nimeni. Dar ca, atunci cand hardughia va fi vanduta in intregime, precis o sa aiba nevoie de paza. "Trebuie sa stea cineva la usa - a zis omul - ca se fura. Se fura unii pe altii". "E absurd - am zis - e ca si cum te-ai fura pe tine".
"Cat timp mai e ceva de furat - mi-a spus portarul care nu pazea nimic, desi venea regulat la serviciu - imi pica si mie cate ceva. Doar nu-s nebun sa muncesc pe degeaba. Furam unii de la altii si traim toti mai bine".
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
