Stapanii stampilelor

Un prieten englez mi-a povestit ca primul lucru care l-a surprins in Romania au fost stampilele de pe documentele oficiale. In lumea de unde venea el, semnatura era si este suficienta pentru a angaja raspunderea cuiva.

„Oricine poate sa faca acasa, in bucatarie o stampila, ce sens are sa-i dai valoare mai mare decat a unei semnaturi, care oricum e mai greu de imitat?", se intreba omul meu.

N-am putut sa-l lamuresc, intrucat n-am avut la indemana nici un birocrat care sa-mi explice cutremuratoarea importanta a stampilei rotunde sau caracterul salvator de tara si neam al celei patrate. Asa ca am abandonat subiectul. Pana acum cateva zile, cand subiectul s-a intors la mine pe furis, sub forma unui comunicat al PNA. Acolo, in cateva cuvinte, procurorii explicau cum s-a imbogatit dnul Mischie: prin folosirea puterii nerusinate a stampilelor.

Sa ma explic: in orice judet din tara asta, cele mai multe dintre afaceri - chiar conduse de o idee geniala si flancate de un capital solid - nu pot incepe inainte sa se asigure de binecuvantarea stampilelor. Elanul nostru intreprinzator, oricat de puternic, trebuie sa fie in stare sa se imbrace in hartii din cap pana-n picioare si sa faca o baie cu tus inainte de a incerca macar sa puna prima caramida. Stampilele, la fel ca inelul lui Tolkien, se cauta unele pe altele, se sprijina si se intaresc cu cat trag mai multa energie de la cei care vor, totusi, sa faca ceva in tara asta.

Este exact motivul pentru care dnul Mischie a renuntat la cariera de parlamentar (unde nimeni nu-i cerea stampila, ci doar votul) si s-a intors in proaspat descentralizatul sau judet, gata sa dreseze in folosul propriu maimuta autonomiei locale. Multi l-au condamnat pentru c-a facut avere din contracte si aprobari. Permiteti-mi sa fiu primul care sa-i gaseasca o modesta circumstanta agravanta: omul nu stia ce face. Stampila l-a pus!

Mai precis, e vorba de puterea nemasurata pe care o au autoritatile in raport cu mediul de afaceri. Nicaieri in lumea purtatorilor de stampila nu vei gasi sentimentul ca omul de afaceri e un animal util pe langa casa omului. Cei mai multi il trateaza ca pe un daunator si-i dau cu flit, din varful stampilei. Singurul moment in care acest individ egoist pare sa fie util e atunci cand contribuie la sanatatea financiara a functionarului.

De fapt, problema nu e neaparat caracterul dictatorial al domnului Mischie. Ci faptul ca fisa postului dumnealui il face dictator din prima zi. El trebuie sa aprobe, sa gestioneze, sa decida, sa dea liber, sa faca demersurile necesare. Chiar sa fii cel mai convins democrat, scaunul te va convinge repede ca esti un Dumnezeu. Pardon, dnul profesor doctor Dumnezeu. Sunt atatea decizii de afaceri care trebuie sa treaca pe la autoritati, incat e clar de la bun inceput ca trebuie sa platesti ca s-o bage in seama si pe a ta.

Tocmai asta face ca procesele si anchetele oficiale sa fie doar un paleativ. Si tocmai de aceea, intregi populatii s-au transformat, incet-incet, in turme. Baronii sunt ceea ce sunt pentru ca inaintea lor cineva a construit, din legi stupide si mii de stampile, domeniul feudal local. Cine sa se mai revolte, cand fiecare cetatean are nevoie de o adeverinta pentru a-si obtine un drept? Cum sa mai vorbim de libertate individuala, cand painea de maine depinde de tatucul de la Consiliul Judetean?

Tocmai de aceea, plecarea lui Mischie nu rezolva ea singura mare lucru. Indiferent ca esti privat sau lucrezi la stat, urmasii lui te vor vedea in continuare la fel de mic si bicisnic, prin ochiul blestemat al stampilei.