Strălucirea deşteaptă din ochi

În peste 45 de ani de lucrare împlinită pe lumea scenei şi ecranului, strădanie cu talent în preaplin, Mircea Diaconu a izbutit să întrupeze spiritul românului cel de toate zilele.

Mircea Diaconu are o permanentă scăpărare de inteligenţă în ochi, are acea cumsecădenie, bonomie, farmec în zâmbetul inconfundabil. Zâmbet care se întâlneşte la flăcăii şi copiii de pe uliţa satului, care spun bună ziua tuturor trecătorilor, chiar necunoscându-i, zâmbetul pe care îl găseşti la slujbaşul mărunt din oraşe de tipul lui Mitică Popescu, schiţat de Camil Petrescu.

Îndrăgitul actor Mircea Diaconu a iubit mereu ţara asta, a dovedit-o în mai toate rolurile de neuitat, în personajul medicului tânăr din “Mere roşii”, în “Aurul, petrolul şi ardelenii”, în “Buletin de Bucureşti”, în “Filantropica”, în “Scrisoarea pierdută”. A “developat” calităţile, dar şi oftatul românului, a jucat nu numai cu har teribil, dar şi cu o naturaleţe de neuitat.

Mircea Diaconu a fost ales de români să-i reprezinte în Parlamentul European, a străbătut ţara singur, cu un Aro vechi şi cu pâine şi conserve ieftine, fusese hăituit de procese nedrepte, dar a obţinut cele mai cinstite voturi. În Parlamentul European, patriotul Mircea Diaconu luptă pentru România, a cerut încredere la adresa României, a pledat pentru dreptul românilor de a-şi rezolva singuri problemele.

Mircea Diaconu a fost nu numai un actor de zbor înalt, a fost o minte şi un suflet mereu în zbuciumul creaţiei. Locuia într-o cămăruţă la mansarda unui bloc de vizavi de Teatrul Bulandra. După ce cădea cortina, se demachia şi urca în cămăruţa lui cu chirie, unde scria într-un caiet dictando simţirile şi gândurile din acea zi.

Într-o noapte, a constatat că se tocise de tot creionul, ajuns cât un degetar. A ieşit pe strada pustie cerând trecătorilor rari la ceas de noapte un creion cât de mic, cerea febril ca un fumător un chiştoc de ţigară. Într-o sâmbătă, colegul Florian Pittiş l-a rugat pe Mircea Diaconu să-i ţină locul la prezentarea spectacolului de muzică şi poezie. Dar a uitat să-i lase cheia de la fişetul unde se afla textul marelui ziarist Radu Cosaşu.

Mircea Diaconu, cu inventivitatea lui, a găsit o soluţie, a citit pe scenă o pagină din însemnările sale, prezentându-le ca scriitură a maestrului Cosaşu. Care s-a amuzat şi l-a felicitat pe Diaconu pentru sensibilitatea şi farmecul rândurilor scrise în caietul dictando. Cu tot succesul său, Mircea Diaconu şi-a păstrat modestia, n-a făcut niciodată fasoane.

Am filmat o emisiune a mea cu Mircea Diaconu la el în curtea cu boltă de viţă. Surpriză îngrozitoare, caseta avea un defect şi confesiunile vedetei se auzeau trunchiat. Fără niciun reproş, maestrul Mircea Diaconu şi-a decalat o repetiţie la teatru şi a filmat a doua oară emisiunea noastră.