Un tigan brutar

Intai am crezut ca e turc. Ca turc, ar fi fost un barbat frumos. Mustacios, ferches si cu un piept lat, de atlet care rupe lanturi la circ.

L-am socotit si mai turc dupa ce am aflat ca e brutarul satului. Unde-i o brutarie, care face paine pufoasa, te astepti ca patronul sa fie un mustacios de prin partile Bosforului sau din Anatolia, mandru de conditia lui de truditor care si-a gasit in sfarsit locul si musteriii. Era insa tigan, iar ca tigan nu mai era deloc frumos, ci impunator, statuar. Mult prea vanos, si pentru meseria lui de jimblar, si pentru sfrijitii de noi adunati la o bere in gradina primarului.

Fiindca astea erau, ca sa zic asa, datele problemei: beam, ca oamenii, o bere impreuna cu primarul, cu parohul de la biserica Toti Sfintii, cu un amploiat de la judet si cu femeile noastre, cand pe poarta s-a infatisat, cu bratele incarcate de paini, chifle si cozonaci, tiganul brutar. Invitat ori neinvitat, nu mai conta, de vreme ce a umplut masa cu darul lui si ne-a strans mainile ceremonios, cu plecaciuni la fiecare, manierat ca un universitar scos la chef direct din biblioteca. Iar dupa ce ne-am obisnuit cu prezenta sa dominatoare, de huiduma cu plete negre de tarcovnic din alt veac, cu privirea inteligenta si prezenta, cu felul aproape evlavios cu care oranduia feliile de paine proaspata in fata mesenilor, venea partea cu adevarat uimitoare a momentului: tiganul vorbea ingrijit, ca un om cu scoala, care si-a dat seama ce poti face cu cuvintele daca le potrivesti atent, dupa persoana si dupa ocazie.

I se spusese probabil ca-s jurnalist, altfel nu se explica de ce se asezase vizavi, de unde mi se adresa fara sa stanjeneasca conversatia celorlalti.

"Asta-i - mi-a zis - ca sunt tigan si orice as face, oricat de bune ar fi placintele mele si painea mea, nimeni nu zice: uite-l pe brutar. Asa cum i se spune primarului - primar si popii - popa. Ci uite-l pe tigan. Vezi dumneata ce halat alb am pe mine? Vino la firma si o sa gasesti curatenie ca la spital. Fiindca e mult alb, se vede si mai bine ca-s tigan".

N-am nimic cu tiganii. Sau, ca sa fiu cinstit, am ce are toata lumea. Dar as fi preferat sa fi fost turc. Dupa ce mi s-a destainuit ca-i tigan, painea n-a mai avut deloc acelasi gust. Nimic nu-i impiedica pe romanii din sat sa-si faca brutarii. Nu puteam sa nu observ ca brutaria tiganului le lasa satisfactia de a da, ca toti lenesii si indaratnicii, vina pe altii. Cu toate acestea, painea mare si alba, crescuta frumos si oferita cu toata prietenia de un om de treaba, cu o vorba aleasa si cu o filozofie de resemnat intr-o conditie de slujbas, cand la forta si la infatisarea sa ar fi putut deveni sef de banda, nu mai avea gustul de la inceput al painii turcesti.

Satul era ca oricare altul, de o mie, doua de suflete. Dar una e sa stii si alta sa simti. Si eu, si tiganul simteam ca satul e mult mai mare. De vreo douazeci de milioane de romani.