Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Numărul celor care cred că viaţa lor e un roman e foarte mare. Mulţi o şi spun, dar de îndată ce încep să şi-o povestească vezi că e doar un inventar de suferinţi de toată mâna, majoritatea venind din resemnare, nu din luptă. O viaţă de succese însă e o sursă pentru orice romancier, iar când reuşita e consecinţa unui conflict esenţial şi de durată cu societatea avem motive să spunem: Da, omul ăsta a trăit într-adevăr un roman.
După război, nu numai averile, titlurile de nobleţe şi profesiunile "burgheze şi retrograde" au fost rechiziţionate, anulate, interzise şi cenzurate, ci şi pasiunile. Cel mai mult dintre pasionaţii culturii au avut de îndurat colecţionarii. Cine stăruia în patima de colecţionar era o persoană dubioasă. Dacă, bunăoară, îndeletnicirea de colecţionar a unui medic era oarecum tolerată, în felul în care totalitarismul tolera unele activităţi tradiţionale pe care nu le putea recuza din scurt, un militar-mare colecţionar de artă era un fapt contra condiţiei sale de aliniat.
Inginerul-ofiţer superior Vasile Parizescu a trăit trei vieţi paralele, cu atingeri între ele pline de tensiuni. Ceea ce a izbutit Vasile Parizescu, atât în cariera tehnică la vârf, cât şi în "subversivele" îndeletniciri de colecţionar şi de pictor, ţine de imposibil. Pentru toată lumea, o seamă de profesii se exclud sau sunt practicate una în dauna celeilalte.
Substanţa de roman a existenţei lui Vasile Parizescu stă în soluţia pe care a găsit-o pentru a i se îngădui, la limita regulamentelor cazone, cele două pasiuni profund nesoldăţeşti: colecţionatul şi pictura. Soluţia lui Parizescu a fost să devină indispensabil armatei, ca mare proiectant de maşini de luptă, iar ministerul să-l lase în pace, amânând la nesfârşit nişte interdicţii ce păreau iminente.
Recent, sub titlul "Viaţa ca o pasiune", Vasile Parizescu a publicat, la Monitorul Oficial, un tom monumental, cu circa şase sute cincizeci de reproduceri din lumea artelor plastice, în fapt un roman de colecţionar şi de pictor, unic în cele două bresle atât prin dimensiuni, cât şi prin angajament spiritual. E genul de carte "acum ori niciodată", care probează o motivaţie interioară de lungă durată. În lumea colecţionarilor de artă i se spune "Cartea lui Parizescu", fapt ce vrea să însemne că e scrierea care va rămâne cu siguranţă un reper în domeniu. E o carte de artă, care desfăşoară simfonic un complet de biografii şi de mari drame despre colecţiile şi colecţionarii pe care i-a cunoscut, dar şi despre pictorii în preajma cărora s-a format: Schweitzer-Cumpăna, Vânătoru, Ghiaţă.
Aş îndrăzni să conchid că e cartea care trebuia scrisă pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu elitele culturale în jumătatea de secol de dictatură. Creatorii sunt caractere accentuate. În puhoiul de apariţii editoriale fără relief, câteva cărţi au un accent uman ca un ecou remarcabil în timp. "Cartea lui Parizescu" are prestaţia unei catedrale într-un cartier de construcţii de larg consum.
