x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Lady Gaga de Irlanda: Jedward

Lady Gaga de Irlanda: Jedward

de Dana Cobuz    |    15 Feb 2011   •   15:58
Lady Gaga de Irlanda: Jedward


Gemenii John şi Edward Grimes, proaspăt desemnaţi câştigători ai Selecţiei irlandeze pentru Eurovision 2011, promit că, prin prestaţia lor pe scena de la Dusseldorf, Lady Gaga va fi dată uitării.

Cei doi fraţi în vârstă de doar 20 de ani şi cunoscuţi sub numele de scenă Jedward au şocat deja Irlanda cu apariţia lor nonconformistă. Spectatorii îi recunosc mai degrabă după frezele blonde, bine înţepenite cu fixativ de păr, decât după repertoriu. Şi totuşi, gemenii au reuşit să convingă publicul să îi voteze şi să îi trimită în Germania. Mai mult, cei doi afirmă că participarea lor la selecţia irlandeză nu a fost o glumă şi sunt conştienţi că piesa lor, “Lipstick”, va fi ascultată de publicul din toată lumea. “Eurovision este urmărit cam de un miliard de oameni – reprezintă o platformă uriaşă. Abia aşteptăm să ajungem acolo. Rochia făcută din carne a lui Lady Gaga va părea o nimica toată pe lângă prestaţia pe care o vom avea noi pe scenă. Nici nu bănuieşte Eurovisionul ce-l va lovi!”, a declarat Edward pentru BBC Newsbeat. (foto: thetlt.ie)

×
Subiecte în articol: Irlanda eurovision 2011