x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pasiunile românilor, în fotografii premiate

Pasiunile românilor, în fotografii premiate

17 Noi 2010   •   16:46

Natura, copiii şi momentele alături de familie dau culoare vieţii românilor pasionaţi de fotografie. Cel puţin aşa reiese din cele peste 750 de poze înscrise în concursul foto „Culoarea în viaţa ta” organizat de Altex şi Media Galaxy, încheiat pe 15 noiembrie. Peste 50% dintre pozele trimise de fotografi amatori şi profesionişti conţin imagini peisagistice, flori sau apusuri de soare, iar restul fotografiilor conţin imagini reprezentând copii, animale de casă sau „felii de viaţă”. Juriul a selectat cele mai bune 10 fotografii care au îndeplinit criteriile creativităţii iar  cei 10 câştigători ai concursului vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi.

×