x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscopul dragostei pentru luna mai

Horoscopul dragostei pentru luna mai

27 Apr 2017   •   22:00
Horoscopul dragostei pentru luna mai

Aşa cum natura prinde viaţă în luna lui Florar, aşa şi dragostea se înfiripă în sufletul nativilor dornici de iubire. Mulţi dintre ei vor avea ocazia să cunoască persoane noi în viaţa lor şi să se îndrăgostească aşa cum nu au mai făcut-o.

Berbec

Prietenii tăi te îndeamnă să ieşi mai mult în oraş, în timpul liber. Ar trebui să nu îi refuzi pentru că nu se ştie cum apare persoana potrivită pentru tine. Încearcă să îţi faci mai mulţi prieteni, să fii deschis în relaţiile cu ceilalţi şi să îţi deschizi sufletul către oamenii pentru care ai sentimente. Luna mai îţi dă o mulţime de oportunităţi, aşa că ai de unde alege.

Taur

Fie că te îndrăgosteşti sau iubeşti deja, luna mai îţi aduce mai mereu surprize plăcute din punct de vedere sentimental. Ai putea să îţi revezi persoana iubită, după mult timp sau să plănuiţi o călătorie romantică. Timpul petrecut împreună va face bine relaţiei.

Gemeni

Te simţi foarte bine alături de persoana iubită şi nu ai vrea ca paradisul în care te aflii să se mai termine. În luna mai, vei fi foarte răsfăţat cu cadouri şi alte surprize, care te vor face să îţi iubeşti şi mai mult partenerul de viaţă. Nu ar strica dacă, din când în când, ai mai face şi tu câteva surprize frumoase. Ai putea să îţi surprinzi jumătatea cu o cină romantică pregătită de tine sau cu o invitaţie în oraş.

Rac

Deocamdată,  nu ţi-ai găsit sufletul pereche şi nici în luna mai nu ai prea mari şanse. Trebuie să îţi faci puţină ordine în viaţă, să te mai gândeşti asupra persoanelor pe care le-ai făcut să sufere şi le-ai lăsat în trecut. Din cauza sensibilităţii tale, ţi-e frică să nu fii rănită. Fii mai încrezătoare în forţele proprii şi lasă loc în suflet şi pentru iubire.

Citeşte AICI horoscopul integral

×