x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Laborator de teste Pokemon GO. Doi canadieni porniți la vânătoare de pokemoni au trecut ilegal granița în SUA

Pokemon GO. Doi canadieni porniți la vânătoare de pokemoni au trecut ilegal granița în SUA

24 Iul 2016   •   19:58
Pokemon GO. Doi canadieni porniți la vânătoare de pokemoni au trecut ilegal granița în SUA

Total absorbiți de jocul Pokemon Go, doi tineri canadieni au trecut fără să-și dea seama frontiera americano-canadiană, a declarat poliția de frontieră din SUA, care a dat dovadă de indulgență, relatează AFP.

Cei doi minori, a căror vârstă nu a fost precizată, au fost reperați și arestați după ce au traversat "ilegal" frontiera joi seara, a anunțat poliția de frontieră americană într-un comunicat.

Agenții US Border Patrol au dat peste "doi indivizi care se îndreptau spre sud venind din Canada și care jucau Pokemon Go pe telefoanele lor mobile", se arată în comunicat, precizând că polițiștii "au determinat repede la fața locului că este vorba de doi tineri inconștienți de teritoriul în care se aflau".

Cei doi minori au fost duși la punctul de control pentru a fi predați părinților lor.

Jocul de "realitate virtuală augmentată" Pokemon Go a fost lansat în SUA la 6 iulie și a devenit repede senzația anului, deși este foarte criticat având în vedere că necesită accesul la istoricul Google și la e-mail-urile utlizatorilor săi.

Incidentele, de multe ori hilare, s-au înmulțit de la acea dată în întreaga lume.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Pokemon Go