x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă DESCOPERIRE DE SENZAŢIE în ARCTICA! Premierul Canadei a înştiinţat Parlamentul!

DESCOPERIRE DE SENZAŢIE în ARCTICA! Premierul Canadei a înştiinţat Parlamentul!

02 Oct 2014   •   17:18
DESCOPERIRE DE SENZAŢIE în ARCTICA! Premierul Canadei a înştiinţat Parlamentul!

 Epava descoperită recent în Arctica este cea a vaporului Erebus, unul din vasele exploratorului britanic Sir John Franklin, dispărut în Arctica în 1846, a anunţat premierul canadian Stephen Harper. 

'Sunt încântat să anunţ astăzi că nava expediţiei Franklin, descoperită în strâmtoarea Victoria în luna septembrie, a fost identificată ca fiind NSM Erebus', a declarat în Parlament premierul, citat azi de AFP. 

Guvernul canadian a desfăşurat din 2008 şase expediţii majore în Arctica, în încercarea de a găsi navele expediţiei Franklin, Erebus şi Terror, aflate pe fundul oceanului. 

Sub comanda lui Sir John Franklin, cele două nave au plecat din Anglia pe 19 mai 1845 cu un echipaj de 134 de oameni, având ca misiune să descopere Pasajul nord-vestic prin care să se ajungă în Asia prin Oceanul Arctic. Ultimii europeni care au intrat în contact cu navele au fost membrii echipajului a două baleniere, în gheţurile din golful Baffin, în august 1845. Nimeni, cu excepţia câtorva inuiţi, nu a mai văzut echipajul în viaţă. 

Soarta expediţiei a fost clarificată abia în 1859, când o navă închiriată de Lady Jane Franklin, văduva exploratorului, a găsit un mesaj lăsat sub o mică grămadă de pietre pe insula King William. Prinşi un an şi jumătate în gheţuri, marinarii începuseră să ducă lipsă de hrană. John Franklin şi alţi 23 de membri ai echipajului au murit pe 11 iunie 1847, în împrejurări neclare, potrivit mesajului scris de un supravieţuitor la acea dată. Pe 22 aprilie 1848, 105 supravieţuitori au părăsit vasele, îndreptându-se pe jos spre uscat. Niciunul dintre ei nu a supravieţuit. 

În anii 1980, oameni de ştiinţă canadieni au ajuns la concluzia, pornind de la rămăşiţele expediţiei descoperite pe insula Beechey, că aceştia au murit de frig, de foame sau otrăviţi cu plumbul folosit la ermetizarea conservelor. Analiza osemintelor a sugerat şi acte de canibalism. Epava a fost descoperită în strâmtoarea Victoria, în largul insulei King William, nu departe de satul unuit Cambridge Bay. 

Guvernul lui Stephen Harper a investit milioane de dolari canadieni în găsirea epavelor. Eforturile au fost justificate de faptul că 'navele lui Franklin sunt o parte importantă a istoriei canadiene, ţinând seama că expediţiile sale de acum aproape 200 de ani au pus bazele suveranităţii Arcticii canadiene', potrivit premierului. 

'Faptul că am găsit primul vas ne va da fără îndoială impulsul necesar pentru a localiza nava soră şi a afla mai multe despre ce s-a întâmplat cu echipajul expediţiei Franklin', spunea Stephen Harper acum două săptămâni. (Agerpres)
Mai multe amanunte pe www.3dots.ro

×