x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Geronimo Villanueva, cercetătorul care caută viață pe Marte

Geronimo Villanueva, cercetătorul care caută viață pe Marte

11 Oct 2015   •   15:39
Geronimo Villanueva, cercetătorul care caută viață pe Marte

Cercetătorul Geronimo Villanueva, unul din responsabilii studiului dezvăluit recent şi care a determinat existenţei apei pe Marte, este entuziasmat de posibilitatea de a găsi viaţă pe această planetă care cu fiecare descoperire pare să semene tot mai mult cu Terra, relatează EFE.

"În ultimii ani, studierea Planetei Roşii a luat avânt determinată de posibilitatea descoperirii de apa lichidă în cantităţi mari şi de gaz metan, ceea ce făcea posibilă existenţa vieţii pe această planetă", a explicat Villanueva, inginer la Centrul Goddard de Astrobiologie al NASA.

Însă după mai multe misiuni trimise s-a descoperit că Marte este o planetă aridă, un deşert similar celui din Atacama, cu o radiaţie extremă şi temperaturi foarte scăzute în care supravieţuirea este imposibilă.

"Munca mea constă în studierea sistemului solar, în principal atmosfera planetei Marte", spune cercetătorul care lucrează la Goddard Space Flight Center şi este specializat în căutarea de molecule organice pe Marte şi în corpurile de gheaţă.

El face de asemenea parte din echipa responsabilă cu acest autentic laborator mobil care este Curiosity şi care în urmă cu câteva zile a confirmat descoperirea apei pe a patra planetă a Sistemului Solar.

Ceea ce face această planetă habitabilă, potrivit inginerului, este prezenţa unui cortex solid, unei atmosfere şi apei lichide pe suprafaţa ei, condiţii care până acum existau doar pe Terra.

Descoperirile recente permit estimarea că sub solul marţian se află "o mare cantitate de apă lichidă subterană şi gaze organice", fapt ce ar putea deriva într-un viitor îndepărtat în posibilitatea unei colonizări umane, explică cercetătorul.

Din 2012, NASA se află într-o fază istorică de explorare interplanetară, când primul robot avansat, Curiosity, a trimis imagini ale suprafeţei plantei Marte, după o călătorie de 567 de milioane de kilometri.

Sursa: AGERPRES

×