x close

Larva unei musculiţe emite gaze cu efect de seră, au descoperit oamenii de ştiinţă

0
15 Mar 2017 - 23:00
Larva unei musculiţe emite gaze cu efect de seră, au descoperit oamenii de ştiinţă


Larva unui tip de muscă care trăieşte în lacuri este responsabilă pentru emisia unor cantităţi semnificative de metan şi pentru creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră, potrivit unui studiu publicat marţi de revista 'Scientific Reports' citat de EFE. 

Studiul condus de Universitatea din Geneva (Elveţia) a determinat că activitatea musculiţei Chaoborus spp. are un impact negativ asupra atmosferei şi este în parte responsabilă de schimbarea climatică provocată de emisiile de astfel de gaze. 

Insecta trăieşte în lacurile din întreaga lume cu excepţia Antarcticii şi unul din cei doi ani din ciclul său de viaţă îl petrece sub apă în stadiu larvar la mai puţin de 70 de metri adâncime, potrivit cercetătorilor. 

În timpul zilei, larva musculiţei Chaoborus spp. se protejează de prădători ascunzându-se pe fundul lacului, iar pe timp de noapte iese la suprafaţă pentru a se hrăni. Larva are două vezicule, sau "pungi de aer", prin care îşi reglează volumul şi se poate deplasa în sus sau în jos în apă. 

Cercetătorii de la Universitatea din Geneva în colaborare cu Institutul Leibniz (Germania), Universitatea din Potsdam (Germania) şi Universitatea din Swansea (Marea Britanie) au descoperit că larva foloseşte gazul metan (CH4) de pe fundul lacului drept combustibil pentru aceste vezicule. 

Ei au constatat că larva eliberează gaz metan la suprafaţa apei, ceea ce contribuie negativ, nu doar la încălzirea globală, ci şi la modificarea straturilor sedimentare de pe fundul lacului, afectând paleolimnologia (depunerea sedimentelor lacustre). 

La o adâncime de 70 de metri larva nu se poate umfla sau dezumfla cu ajutorul pungilor de aer, din cauza presiunii apei, astfel încât recurge la metan pentru a-şi activa ingeniosul mecanism de flotare. 

În condiţii normale metanul se izolează şi se depozitează în sedimentele lacurilor, însă larva de Chaoborus spp. îl scoate din mediul său şi creşte posibilităţile ca gazul să ajungă în atmosferă. 

Potrivit experţilor, ameliorarea calităţii apei lacurilor, controlarea agriculturii şi tratarea reziduurilor poate inversa această situaţie având în vedere că larva poate transporta şi alţi poluanţi în sedimentele lacustre. Prin urmare, prezenţa larvelor de Chaoborus spp. este un pericol pentru ecosistem, avertizează experţii.AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 2503


Mai multe titluri din categorie

Cana Smart

Cana Smart
Glowstone este o cană smart care se încălzește singură. Cana are suficientă energie să-ți mențină ceaiul sau cafeaua fierbinți pentru încă o oră. Glowstone este o cană automatică, nu are...

Facebook îşi va produce propriile emisiuni, seriale şi jocuri televizate

Facebook îşi va produce propriile emisiuni, seriale şi jocuri televizate
Facebook a început să producă o serie de emisiuni, seriale şi jocuri televizate, ce vor fi difuzate în curând pe această reţea de socializare, au declarat luni pentru AFP reprezentanţi ai...

Un animal sud-american, supranumit de Darwin "cel mai ciudat din lume", clasificat de cercetători

Un animal sud-american, supranumit de Darwin "cel mai ciudat din lume", clasificat de cercetători
Macrauchenia patachonica, un animal din America de Sud, ce avea un corp de cămilă şi o gură cu trompă, i-a intrigat pe biologii din lumea întreagă după descoperirea scheletului său de către Charles Darwin...

Maraton la tine pe canapea

Maraton la tine pe canapea
O firmă din Irlanda urmează să scoată pe piață BionicGym, un gadget pentru iubitorii de sport și pentru cei care vor să ardă calorii cât mai repede. BionicGym este un neuro-stimulator care îți...

Huawei P10, smartphone-ul perfect pentru vacanță

Huawei P10, smartphone-ul perfect pentru vacanță
Începe perioada vacanței de vară și ne pregătim să plecăm în concediu unde vom face sute de poze. Pasionaţii de fotografie au acum la dispoziție smartphone-ul perfect pentru vacanță - Huawei P10, cu...

Portofelul minimalist

Portofelul minimalist
Dacă te-ai săturat să scotocești prin buzunare după monede, un american a inventat portofelul magic în care poți ține multe monede și care nu ocupă mult spațiu. Portofelul este mic și poate fi ținut...

Bitdefender - Computerele din România, ținta atacului cibernetic

Bitdefender - Computerele din România, ținta atacului cibernetic
Companii şi instituţii din România şi din alte ţări din regiune, printre care Ucraina şi Rusia, au fost afectate marţi de o nouă ameninţare cibernetică de tip ransomware, denumită GoldenEye, care...

Lumea reală a început să aibă un alter ego în lumea virtuală. Trebuie să învăţăm să trăim în mediul online

Toate lucrurile din lumea reală au început să aibă un alter ego în lumea virtuală, iar noi trebuie să învăţăm să trăim în acest spaţiu, a susţinut, marţi, în cadrul unei...

Un meteorit rar, vechi de 4,5 miliarde de ani, descoperit în Olanda

Un meteorit rar, vechi de 4,5 miliarde de ani, descoperit în Olanda
Cercetătorii din Olanda au anunţat luni că au descoperit un meteorit vechi de 4,5 miliarde de ani, ce ar putea să conţină o serie de informaţii preţioase despre felul în care s-a format Sistemul Solar,...

Creşterea temperaturilor şi acidificarea ameninţă speciile marine din Mediterana

Creşterea temperaturilor şi acidificarea ameninţă speciile marine din Mediterana
 Temperatura apei din nord-vestul Mării Mediterane creşte mult mai repede decât media globală de pe Terra şi ameninţă supravieţuirea mai multor specii marine, au anunţat vineri cercetătorii din Franţ...

Încă o planetă de dimensiunea Pământului ar putea să rătăcească la marginea Sistemului Solar

Încă o planetă de dimensiunea Pământului ar putea să rătăcească la marginea Sistemului Solar
O planetă telurică necunoscută, cu dimensiunea între Pământ şi Marte, ar putea orbita Soarele de la foarte mare distanţă, din cadrul îngheţatei Centuri Kuiper a obiectelor transneptuniene -...

Boeing pregăteşte testarea avioanelor care se pilotează singure

Boeing pregăteşte testarea avioanelor care se pilotează singure
Compania Boeing a afirmat că se pregăteşte să testeze avioanele care se pilotează singure. Aceasta doreşte ca inteligenţa artificială să înlocuiască o parte din deciziile lăsate în seama...

Populaţia Pământului poate ajunge la 9.8 miliarde până în 2050

Populaţia Pământului poate ajunge la 9.8 miliarde până în 2050
E posibil ca populaţia Indiei să o depăşească pe cea a Chinei în şapte ani, iar Nigeria o va depăşi pe cea a Statelor Unite şi va deveni a treia cea mai populată ţară din lume până în...
Serviciul de email marketing furnizat de