x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Rusia a lansat un satelit european de observare a oceanelor

Rusia a lansat un satelit european de observare a oceanelor

26 Apr 2018   •   09:59
Rusia a lansat un satelit european de observare a oceanelor

Rusia a lansat un satelit european menit să examineze Terra pentru a furniza date privind adâncimea oceanelor, culoarea lor, grosimea banchizelor şi temperatura de la suprafaţa planetei. Aparatul Sentinel-3B este transporta de o racheta Rokot, lansata de pe cosmodromul Pleseţk, din nordul Rusiei.

 

Avand dimensiunea si greutatea (1.250 kg) unei maşini mici, satelitul se va alătura fratelui său geamăn Sentinel-3A, lansat în februarie 2016 şi care de atunci orbitează în jurul Terrei la o altitudine de 815 km. Amândoi fac parte din Copernicus, o reţea ambiţioasă de sateliţi de observaţie a Terrei, desfăşurată puţin câte puţin de Uniunea Europeană şi Agenţia spaţială europeană (ESA).

Este cel de al şaptelea satelit Sentinel care va fi plasat pe orbită din aprilie 2014. Echipat cu radare de ultimă tehnologie, doi sateliţi Sentinel-1 furnizează în prezent imagini ale Terrei ziua şi noaptea, indiferent de condiţiile meteorologice.

O pereche de sateliţi optici, Sentinel-2, are drept misiune supravegherea suprafeţelor nou apărute din ape şi a coastelor. O sarcină utilă pentru mediu, agricultură şi securitate civilă.Un satelit Sentinel-5 P, care lucrează "singur", observă compoziţia chimică a atmosferei din octombrie 2017.

Sateliţii Sentinel-3 sunt puţin "bricegele elveţiene" ale familiei, subliniază CNES, agenţia spaţială franceză. Datorită radarului său altimetru, Sentinel-3 măsoară adâncimea oceanelor, lacurilor, râurilor, dar şi grosimea banchizei şi a gheţarilor.

De asemenea, satelitul va furniza cotidian temperaturile de la suprafaţa apelor, dar şi a solului. AGERPRES

×