Scientometria, o perspectivă istorică

Scientometria (evaluarea performanţelor ştiinţifice - n.r.) se bazează pe conceptul de „factor de impact" - un număr real care arată frecvenţa cu care sunt reproduse articolele ştiinţifice. Cu alte cuvinte, „factorul de impact" al revistelor ştiinţifice reprezintă vizibilitatea publicaţiilor în comunitatea ştiinţifică internaţională şi se calculează relativ: prin evaluarea numărului de preluări ale unui articol dintr-o revistă în alte publicaţii.

Mihai Oane
Drd. Margareta Iordache
Drd. Alexandru Oproiu    

Ca să dăm un exemplu, factorul scientometric al re­vistei Physical Review B este, în prezent, de apro­ximativ 2 puncte ISI („Institute for Scienti­fic Information" - „Institutul pentru Informarea Ştiinţifică"), pe când cel al revistei Romanian Reports in Physics este de aproximativ de 0.2 puncte ISI. Acest lu­cru înseamnă că un articol scris în Physical Review B echivalează cu zece articole publicate în Romanian Reports in Physics.  

Factorul ISI a apărut, ca metodă de evaluare ştiin­ţi­fică, în 1960. Un deceniu mai târziu, şahiştii au preluat acest model prin introducerea factorului similar, nu­mit ELO, care îl are ca lider pe Gari Kasparov. Atât punctele ISI, cât şi cele ELO, pot fi calculate retroactiv, adi­că pentru persoane care au publicat înainte de 1960 şi au jucat înainte de 1970. Din perspectivă is­to­rică, secolul al XX-lea se poate împărţi în două părţi si­me­trice: prima jumătate a secolului - perioadă în care fi­zi­ca şi revistele de specialitate erau dominate de Eu­ro­pa, în general, şi de Germania, în special; şi a doua ju­mă­tate a secolului - perioadă care aparţine Statelor Unite. De altfel, emigrarea lui Albert Einstein (din cauza ascensiunii la putere, în Germania, a lui Hitler) în SUA a constituit, din punct de vedere simbo­lic, răs­tur­narea „balanţei" ştiinţifice în favoarea Statelor Unite.  

Cu mulţi ani înainte ca Einstein să pună piciorul pe meleagurile americane, el a publicat cele mai bune articole în timpul aşa-zisului „an miraculos" al fizicii, respectiv în 1905, în revistele Academiei de Ştiinţă Germane. Cele trei articole se referă la „efectul fotoelectric", „teoria relativităţii restrânse" şi „mişcarea browniană". Pentru primul material, Einstein a pri­mit, în 1921, Premiul Nobel. El a publicat un singur articol în Physical Review, care se referă la experimentul mintal Einstein-Podolski-Rosen (experimentul re­pre­zintă un paradox demonstrat de cei trei autori în 1935, aceştia reuşind să arate că teoria mecanicii cuantice este inconsistentă - n.r.). Pe de altă parte, descoperito­rul principiilor mecanice cuantice şi fondator al Şcolii de la Copenhaga, Niels Bohr a publicat în reviste exclusiv americane. În 1992, Bohr a primit Premiul Nobel.

Este de remarcat faptul că Einstein are cel mai mare număr de citări (şi deci cel mai mare coeficient ISI) în Physical Review (aproximativ 1.400), publicaţie înfiinţată în 1893. În cazurile lui Einstein şi Bohr, doar ca să amintim câteva nume, factorul de impact ISI a crescut considerabil şi după decesul acestora.

În ceea ce priveşte România, de factorul ISI s-a ocupat, în mod sistematic, academicianul Ioan-Iovitz Popescu. Fizicianul român, specialist în optică şi fizica plasmei, s-a ocupat, după anii '90, de calculul factorilor de impact al publicaţiilor ştiinţifice, cercetările sale relevând, între altele, faptul că revistele ştiinţifice din întreaga lume se distribuie pe o curbă cvasicontinuă.  

Cea mai bună revistă americană - Review of Mo­dern Physics - a fost întrecută în 2008 de publicaţia europeană Physics Reports (revistă care, anul trecut, şi-a dublat „factorul de impact" faţă de 2007, ajungând la un fabulos punctaj ISI de 20 puncte).  

Ar merita adăugat că pentru un fizician se pot obţine puncte ISI şi din articolele în care acesta este cri­ticat. De exemplu, în chestiunea „Teoriei speciale a re­lativităţii" (care trece printr-o criză profundă), tot mai mulţi fizicieni consideră că fizica nu se poate concretiza într-un singur model, din cauza acestei teorii care nu ar fi perfect validă. Există laureaţi ai Premiului Nobel, ale căror articole critice la adresa „Teoriei speciale a relativităţii" au fost publicate în Physical Review Letters (7 puncte ISI). Chiar la o scară mult mai mică, dr Mihai Oane (prim autor) are un articol de 25 de pagini, acceptat spre publicare în revista Lasers in Engineering (0.5 puncte ISI), împotriva „Teoriei speciale a relativităţii" şi în favoarea mecanicii cuantice.