Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Traumatismele suferite de părinţii sau bunicii noştri pot lăsa o amprentă biologică, transmisă din generaţie în generaţie? Unii oameni de ştiinţă iau în calcul această ipoteză şi s-au pus serios pe studiu. Printre aceştia, Isabelle Mansuy, de la Şcoala Politehnică Federală din Zurich, Elveţia.
Într-un studiu publicat săptămâna trecută în revista Nature Neuroscience, cercetătoarea şi echipa sa au demonstrat, pe şoareci maturi, că un stres intens suferit în primele zile ale vieţii provoacă modificări de manieră durabilă ale compoziţiei celulare a spermatozoizilor lor. Această alterare se regăseşte chiar la generaţiile următoare. Rezultatul: descendenţii lor, care nu au suferit niciun stres important, prezintă tulburări comportamentale comparabile cu cele ale genitorilor lor.
Protocolul experimental al cercetătorilor este următorul: tinerii şoricei au fost separaţi de mamele lor, destul de rapid. Crescând, ei au dezvoltat tulburări destul de comparabile cu depresia: tulburări de memorie, comportament sociopat, apatie, dar şi, uneori, o înclinaţie către asumarea de riscuri fără noimă. Animalele se expun unor pericole mai mari decât înaintaşii lor, fără a se teme, ceea ce poate indica tulburări de personalitate.
Urmărind următoarele două generaţii, copii şi nepoţi proveniţi din aceşti adulţi, cercetătorii au constatat că aceştia sufereau de aceleaşi tulburări de comportament, şi uneori de manieră mai pronunţată, chiar, deşi aceşti şoareci nu fuseseră separaţi de mama lor.
Cercetătorii au descoperit în creier, în sânge şi în spermatozoizi modificări clare asupra moleculelor, micro-ARN, care interacţionează cu ADN.
Această transmitere a experienţelor traumatizante şi consecinţele sale asupra comportamentului nu este genetică în mod direct (nu există gene specifice pentru aceste tulburări de comportament), iar suportul ereditar ar fi, aici, o familie de molecule care influenţează maniera în care genele sunt utilizate de organism.
A doua generaţie pare afectată de tulburări de comportament mai severe, deoarece, potrivit lui Isabelle Mansuy, alterările micro-ARN sunt prezente încă din momentul concepţiei, spre deosebire de primii şoareci traumatizaţi, la care nu apar decât după separarea de mama lor.
Pentru a doua generaţie, acţiunea alterărilor se face deja simţită în cursul dezvoltării fetale şi tulburările de comportament ar fi deci mai marcate la descendenţii animalelor traumatizate.
De circa 10 ani, neurobiologii, psihiatrii şi chiar geneticienii se învârt în jurul acestei idei a unei urme biologice lăsate de traumatisme la fiinţele umane. Unul dintre studiile marcante din ultimii ani a fost realizat în Canada, la Universitatea Mc Gill. Au fost realizate analize asupra unor victime ale abuzurilor sexuale, şi au fost găsite particularităţi “biologice”. Unele gene care au legătură cu stresul nu funcţionau deloc normal.
Dar, chiar dacă acest marker a fost identificat, transmiterea biologică a acestei vulnerabilităţi la stres nu a fost observată niciodată până în prezent.
