x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Un al doilea Pământ ar fi mai aproape de noi decât ne-am fi așteptat. Poate susține viața?

Un al doilea Pământ ar fi mai aproape de noi decât ne-am fi așteptat. Poate susține viața?

16 Mai 2017   •   17:13
 Un al doilea Pământ ar fi mai aproape de noi decât ne-am fi așteptat. Poate susține viața?

Un al doilea Pământ ar putea orbita în jurul celei mai apropiate stele vecine și, potrivit unor simulări recente, e posibil ca planeta să poată susțină viața.

Planeta în cauză se numește Proxima B și se știe despre ea că are dimensiuni similare Terrei, că are un teren stâncos și că orbita ei este în zona propice vieții - adică temperaturile nu sunt nici prea calde, nici prea reci, iar apa poate forma lacuri și izvoare pe suprafață.

Un alt avantaj ar fi distanța - se află la aproximativ 40 de mii de miliarde de kilometri distanță, fiind cea mai apropiată exoplanetă care ar putea susține viața.

Totuși, oamenii de știință nu vor să sară la concluzii pripite. Mai trebuie să afle dacă există o atmosferă prielnică și trebuie să verifice dacă apa există cu adevărat. Nu se știu exact nici temperaturile sau dacă planeta are un câmp magnetic care să protejeze planeta de erupțiile solare.

În încercarea de a afla aceste aspecte, savanții au introdus datele despre Proxima b în software-ul Met Office Unified Model, folosit pentru a cartografia schimbările climatice de pe Terra. Ei au aflat că dacă exoplaneta are o atmosferă similară Pământului, sau una chiar mai simplă, compusă din azot și dioxid de carbon, atunci șansele ca apa să existe acolo sunt mari și, prin urmare, ar putea avea și anumite forme de viață.

Chiar și în situația în care planeta ar fi luminată și încălzită constant pe o parte și întunecată și rece pe cealaltă, partea caldă ar avea în jur de 16 grade constant. Partea rece, în schimb, ar avea temperaturi de -123 de grade Celsius.

Rămâne de văzut ce vor mai descoperi savanții, dar până acum se pare că au găsit o posibilă casă departe de casă pentru omenire.

 

Citeste si NASA a desluşit misterul flash-urilor observate la suprafaţa Pământului

×
Subiecte în articol: Proxima B planeta