x close

Anul 2017 va fi dominat de atacuri cibernetice iar reţelele de socializare vor fi blocate

0
19 Dec 2016 - 13:45
Anul 2017 va fi dominat de atacuri cibernetice iar reţelele de socializare vor fi blocate


Numărul de atacuri cibernetice prin dispozitive inteligente ar putea creşte şi va conduce la blocarea activităţii unor servicii online folosite frecvent precum site-uri de ştiri, reţele de socializare sau magazine online, anul viitor, se arată într-un comunicat de presă al Bitdefender remis, luni, AGERPRES

Conform documentului, ameninţările ransomware, reclamele agresive şi revigorarea internetului ascuns, destinat traficului ilegal de bunuri şi servicii reprezintă principalele tendinţe pentru 2017. 

"Atacurile care blochează accesul la site-urile unor companii vor fi amplificate prin controlul cu uşurinţă de la distanţă al dispozitivelor inteligente slab securizate. Hackerii îşi construiesc aşadar reţele imense de astfel de dispozitive, aparţinând unor utilizatori obişnuiţi şi lansează prin intermediul lor atacuri menite să destabilizeze anumite ţinte. Deşi, la fel ca în trecut, unele atacuri vor avea raţiuni politice sau vor fi doar componente ale unor atacuri mai complexe, o pondere importantă vor viza companii cu scopul de a obţine bani prin şantajarea acestora cu sistarea temporara a activităţii economice", se arată în document. 

Conform companiei de securitate cibernetică, acest tip de atacuri se va dezvolta continuu din cauza exploziei numărului de dispozitive inteligente conectate la internet. 

"În acelaşi timp securitatea nu este întotdeauna o prioritate pentru producătorii acestor gadgeturi, în principal pentru că memoria şi resursele insuficiente nu permit rularea unor algoritmi de securitate complecşi sau actualizări constante de software. Folosirea dispozitivelor personale în mediul corporatist va complica şi mai mult securitatea datelor. Recent, un atac cibernetic de amploare, denumit Mirai şi operat prin dispozitive smart, a condus la blocarea timp de câteva ore a activităţii unor servicii precum Twitter, Spotify, The New York Times, Reddit, Yelp, Box, Pinterest şi Paypal. Acesta reprezintă un nou nivel de control asupra comunicaţiilor la nivel mondial, rezervat până acum doar celor mai puternici actori statali, dar ajuns în prezent în mâinile unor indivizi necunoscuţi", menţionează sursa citată. 

Potrivit acesteia, dispozitivele cu vulnerabilităţi creează posibilitatea unor ameninţări încrucişate, întrucât 60% din utilizatori pastrează fişiere personale în calculatoare aflate în aceeaşi reţea cu dispozitivele inteligente. Mai mult, utilizatorii se preocupă rar de securitatea terminalelor smart - 42% dintre posesorii de case inteligente chestionaţi de Bitdefender susţin că nu îşi actualizează niciodată televizorul conectat la internet, de exemplu, invocând lipsa de timp şi de cunoştinţe tehnice. 

"Am observat o simplificare a atacurilor ţintite asupra companiilor. Dacă în trecut depistam doar ameninţări avansate persistente, acum suntem martorii unei întoarceri la tactici mai rudimentare, precum viruşi simpli care încearcă să acceseze reţelele interne ale companiilor. Asta reflectă atât lipsa unor protocoale de securitate temeinice cât şi faptul că până şi atacatorii începători au intrat în afacerea sechestrării datelor companiilor", a declarat Cătălin Coşoi, chief Security Strategist al Bitdefender. 

Specialiştii Bidefender precizează că după rezultatele impresionante din 2016, dezvoltatorii ameninţărilor de tip ransomware (care criptează datele utilizatorilor şi solicită apoi recompensă) vor aloca resurse suplimentare îmbunătăţirii sistemului de ţintire automată a victimelor. Această funcţionalitate îi va ajuta să deosebească utilizatorii obişnuiţi de companii şi, în consecinţă, să încerce sa le şantajeze pe cele din urmă pentru sume de bani mai mari. 

"2016 a fost anul ransomware, iar ameninţarea va continua să se extindă înspre alte sisteme de operare în viitor. Infectarea cu ransomware este una dintre cele mai profitabile activităţi de criminalitate cibernetică, cu randamente ale investiţiilor de până la 1.500%. Dezvoltatorii unui anumit tip de ransomware monitorizaţi de Bitdefender la începutul anului au reuşit să strângă 1,5 milioane de dolari în numai o săptămână. Secretul profitabilităţii crescute a ransomware constă în faptul ca utilizatorii pun mare preţ pe datele personale şi pe informaţiile stocate în diverse terminale, nu îşi fac back-up şi nu actualizează constant soluţiile de securitate cibernetică", informează compania. 

De asemenea, sursa citată mai spune că ameninţările contra sistemelor de automatizare industrială (SCADA) vor fi tot mai răspândite întrucât costul cipurilor integrate în senzori pentru mediul industrial va continua să scadă. Acest lucru va conduce la proceduri mai inteligente aplicate ciclurilor de producţie. Dispozitivele controlate cu sisteme de automatizare industrială, de la roboţi industriali la turbine sau semafoare inteligente, vor putea fi folosite de hackeri pentru a sabota funcţiile pe care acestea le îndeplinesc sau pentru a ataca alte ţinte. 

În plus, atacurile ţintite asupra marilor jucatori din economia mondiala vor creşte în 2017, iar marile puteri, organizaţiile non-guvernamentale şi aparatele serviciilor secrete vor caută să exploateze punctele slabe în diferite organisme de interes strategic. 

"Pieţele negre din internetul ascuns care oferă produse şi servicii ilegale (armament, droguri, servicii de criminalitate fizică şi informatică, etc.) reprezintă o problemă emergentă care va ajunge tot mai mult în atenţia publicului în 2017. Deşi unele grupări bine închegate, precum Silk Road, au fost depistate şi destructurate de către autorităţi, alte servicii specializate în comerţ online le-au luat imediat locul şi vor continua să se extindă", sunt de părere specialiştii companiei de securitate cibernetică.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Afisari: 2003


Mai multe titluri din categorie

Spectacol pe cerul nopții. Ploaie de meteori, vizibilă și din România

Spectacol pe cerul nopții. Ploaie de meteori, vizibilă și din România
Curentul de meteori Draconide va brăzda cerul nopții de vineri spre sâmbătă. Între 2 octombrie și 7 noiembrie Terra trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei 1/P...

Trasfuzia cu sânge de la gravide ar putea fi riscantă pentru bărbați

Bărbații și femeile sunt diferiți din punct de vedere biologic, iar această diferență ar putea să se aplice și sângelui, sau cel puțin în cazul femeilor gravide. Studiul care vorbește despre...

DESCOPERIRE ISTORICĂ - Japonezii au găsit o enormă grotă sub scoarța Lunii

DESCOPERIRE ISTORICĂ - Japonezii au găsit o enormă grotă sub scoarța Lunii
Cercetătorii agenției japoneze de explorare spațială au descoperit o imensă grotă (cu o lungime de 50 de km) care se află sub scoarța Lunii, cavitate care ar putea servi unei baze spațiale. Datele culese de...

Maraton IT organizat de studenţii bucureşteni

Maraton IT organizat de studenţii bucureşteni
Pasionații de programare, dar cei de gaming, au şansa să se întreacă şi să arate că sunt cei mai buni lunea viitoare în cadrul celei de-a 10-a ediţii a ITFest. Sindicatul Studenților din Facultatea...

Este camera de la un Pixel 2 mai bună decât cea de la un iPhone?

Este camera de la un Pixel 2 mai bună decât cea de la un iPhone?
Dacă ne uităm doar la specificaţii, camera din spate a noului Google Pixel 2 nu este prea impresionantă. Are o singură cameră de 12 megapixeli, comparativ cu rivalii săi care au cameră duală de 12 megapixeli,...

Este tableta Amazon Fire HD 10 mai bună decât un iPad?

Este tableta Amazon Fire HD 10 mai bună decât un iPad?
În ultimii ani, tabletele au fost în fața iPadului, dacă ne uităm la vânzări. Astfel, în ultima vreme, prețul unui iPad a scăzut la 329 de dolari. Însă, când acesta costa 500...

Facebook a lansat noua cască virtuală Oculus Go, fără fir şi la un preţ accesibil

Facebook a lansat noua cască virtuală Oculus Go, fără fir şi la un preţ accesibil
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a prezentat miercuri noua cască de realitate virtuală Oculus Go, fără fir şi la un preţ accesibil, cu intenţia de a dezvolta această tehnologie pentru publicul larg,...

O specie de viespi din Noua Zeelandă a primit numele unui personaj din seria Harry Potter

O specie de viespi din Noua Zeelandă a primit numele unui personaj din seria Harry Potter
 Un entomolog din Noua Zeelandă a botezat o specie endemică de viespi cu numele unui personaj din seria ''Harry Potter'', în încercarea de reabilitare a reputaţiei acestor insecte,...

Microsoft RENUNȚĂ la Windows Mobile

Microsoft RENUNȚĂ la Windows Mobile
Vicepreședintele Microsoft, Joe Belfiore, a confirmat, duminică, ceea ce se suspecta de câteva luni: Microsoft nu mai dezvoltă noi caracteristici sau componente hardware pentru Windows Mobile. Telefoanele...

Probleme cu bateria în cazul noilor telefoane iPhone 8 Plus

Probleme cu bateria în cazul noilor telefoane iPhone 8 Plus
Galerie Foto Apple verifică mai multe rapoarte care reclamă probleme în cazul telefoanelor iPhone 8 Plus. Potrivit rapoartelor, bateriile se umflă şi, în cele din urmă, desprind ecranul telefonului, scrie The...

Clauze abuzive pe piaţa comunicaţiilor

Clauze abuzive pe piaţa comunicaţiilor
Pieţele serviciilor fixe de comunicaţii electronice sunt puternic concentrate la nivel naţional, patru furnizori deţinând peste 85% din totalul abonaţilor la serviciile de televiziune (TV) şi internet fix...

Toate conturile Yahoo, compromise

Toate conturile Yahoo, compromise
Grupul Yahoo! a recunoscut că atacul cibernetic căruia i-a căzut victimă în 2013 a afectat toate cele trei miliarde de conturi de utilizatori, şi nu doar un miliard, cum s-a anuţat iniţial. Este cel mai...

Încărcarea wireless. Cum afectează bateria telefonului

Încărcarea wireless. Cum afectează bateria telefonului
După ce Apple a scos pe piaţă modelele iPhone 8 şi iPhone X, care, la fel ca rivalii de la Samsung, folosesc pe modelele de top din gama Galaxy sistemul de încărcare prin inducţie, este de aşteptat ca piaţa...

România are cel mai mic procentaj de utilizatori constanți de internet din UE, respectiv 48%

România are cel mai mic procentaj de utilizatori constanți de internet din UE, respectiv 48%
România înregistrează cel mai scăzut procentaj de utilizatori constanţi de Internet din Uniunea Europeană (UE), respectiv 48%, în timp ce 39% din totalul populaţiei nu a folosit niciodată mediul...

Un asteroid de mari dimensiuni se apropie de planeta noastră cu o viteză de 14 km/h

Un asteroid de mari dimensiuni se apropie de planeta noastră cu o viteză de 14 km/h
Un asteroid de mari dimensiuni va trece relativ aproape de Pământ, săptămâna viitoare, la aproximativ o optime din distanța dintre planeta noastră și Lună.  Asteroidul 2012 TC4 care se apropie...
Serviciul de email marketing furnizat de