x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Fabrica secretă Apple. Ce pregătește gigantul californian în acest perimetru?

Fabrica secretă Apple. Ce pregătește gigantul californian în acest perimetru?

05 Mar 2016   •   10:41
Fabrica secretă Apple. Ce pregătește gigantul californian în acest perimetru?

Zgomotele misterioase care se aud în toiul nopții din perimetrul unei fabrici Apple i-au speriat pe rezidenții suburbiei californiene în care este amplasată, determinându-i să ceară explicații.

Locuitorii susțin că în afara faptului că nu mai pot dormi normal, sunt, de asemenea, hărțuiți de gărzile de securitate în timp ce își plimbă câinii în apropierea complexului.

Potrivit news.com.au, Apple, care deține teritoriul încă din 2014, a refuzat să comenteze. Totuși, rezidenții au dat numeroase declarații în ziarul local, plângându-se că în ultimele luni au fost deranjați de diferite sunete și zgomote ciudate.

O altă persoană care stă în cartier le-a povestit jurnaliștilor de la CBS News: „La trei dimineața, au livrări. Este foarte întunecat, foarte discret. Nu știm ce se întâmplă, dar aproape în fiecare noapte gălăgia trezește câinii.”

Jamie Porter, 19, și tatăl său James, 48, au relatat că de fiecare dată când își plimbă cei doi câini pe lângă perimetrul respectiv, sunt urmăriți de o mașină albă Prius. Când ajung la jumătatea străzii sunt, în general, „interceptați” de gărzile de securitate, care utilizează clipboarduri pentru a-și ascunde emblemele de pe cămăși.

Membrii familiei Porter, care pot vedea clădirea Apple de pe acoperișul casei, susțin că le e neclar ce se găsește înăuntru: „Doar clădiri și o cutie mare de metal; în orice caz, gardul este mult prea înalt pentru a putea observa clar ceva.”

O posibilitate ar fi ca în această fabrică Apple să încerce să dezvolte un concept auto – foarte probabil, o invenție menită să concureze cu automobilul Google care se conduce singur.

Presupunerea nu este absurdă pentru că departe de a mai fi o ficțiune, mașinile fără șofer sunt considerate un salt incredibil în tehnologie, care vor revoluția existența umană.

Cu toate aceastea, specialiștii de la Hacker News combat aceste teorii și sugerează că zgomotele ar putea avea o cu totul altă sursă și că nu ar fi nimic de ascuns.

Inginerul MIT, John Carrier, a speculat că misterioasele zumzete ar putea veni de la un condensator electric de mare intensitate.

În plus, compania Apple refuză să lămurească această situație. Iată ce a declarat purtătoarea de cuvânt a californienilor  pentru jurnaliștii de la San Jose Mercury News:

„Da… nu, nu intenționăm să oferim un răspuns oficial”.  Cu toate acestea, a ținut să puncteze că Apple are „o istorie lungă în ceea ce privește dezvoltarea de produse și servicii destinate industriei auto” pentru mașini tradiționale.
 

×
Subiecte în articol: Apple iphone fabrica apple california