x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Facebook îşi ajută utilizatorii să-i uite mai uşor pe foştii parteneri

Facebook îşi ajută utilizatorii să-i uite mai uşor pe foştii parteneri

20 Noi 2015   •   09:32
Facebook îşi ajută utilizatorii să-i uite mai uşor pe foştii parteneri

Facebook a început să testeze joi o serie de instrumente opţionale ce permit utilizatorilor să limiteze interacţiunile pe reţeaua socială cu foştii lor parteneri.

Cu ajutorul noilor instrumente vor putea fi văzute mai puţin pe Facebook numele sau fotografia de profil a unui fost partener fără a-l scoate din lista de prieteni sau a-l bloca, precizează compania americană într-un mesaj postat pe blog-ul său oficial, citat de AFP.

Reţeaua de socializare propune de mult timp utilizatorilor săi să-şi precizeze situaţia amoroasă, oferind, pe lângă celebrul "într-o relaţie complicată", opţiunea de a se declara "celibatar" sau "în relaţie" (în acest ultim caz cu o serie de alte variante, cum ar fi "logodit", "căsătorit", "în uniune civilă" şi chiar "divorţat" sau "despărţit").

Noile instrumente sunt declanşate atunci când un utilizator modifică statutul situaţiei amoroase pentru a semnala că o relaţie este încheiată. Facebook propune apoi o serie de opţiuni.

Utilizatorul poate alege să limiteze apariţia în secţiunea Noutăţi a profilului său a postărilor foştilor parteneri sau să continue să le urmărească activitatea la fel ca înainte. În acelaşi mod, poate decide, sau nu, să ascundă fostului partener propriile fotografii, clipuri şi actualizări de stare. Şi un al treilea instrument oferă posibilitatea de a edita, dacă este necesar, în bloc sau de la caz la caz, postări vechi, pentru a elimina astfel identificări pe fotografii ale cuplului.

"Începem să testăm aceste opţiuni în SUA pe dispozitive mobile şi vom face schimbări şi vom extinde disponibilitatea lor în funcţie de ceea ce vor spune utilizatorii", a informat Facebook, care a precizat că toate aceste aplicaţii sunt opţionale. Grupul a explicat că va face schimbările şi va extinde implementarea lor în funcţie de feedback-ul utilizatorilor.

×
Subiecte în articol: facebook optiuni facebook