x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Virusul-teapa

Virusul-teapa

27 Apr 2004   •   00:00

De cateva saptamani, pe Internet circula un avertisment sforaitor asupra unui virus deghizat in felicitare, care distruge complet hard-disk-ul computerelor infectate. Mesajul cu pricina a bagat in sperieti suficient de multi posesori romani de computere. Folosim aceasta cale pentru a va anunta: „E teapa!"

ALEXANDRU RADESCU

Variante ale acestui mesaj circula pe Internet de cativa ani de zile, in cateva limbi de circulatie internationala. De curand, un baiat bine intentionat l-a tradus in romana si l-a transmis catre toti prietenii sai posesori de e-mail. Apoi, acestia l-au trimis prietenilor lor si tot asa…

A fost de ajuns un e-mail de avertizare in legatura cu un „foarte puternic si foarte distrugator" virus si pietricica aruncata in apa a propagat unde printre salvatorii amatori de navigari internautice. Pentru persoanele slabe de inger antivirus, mesajul-avertizare parea infricosator si veritabil pentru ca „acest virus a fost clasificat de Microsoft ca fiind cel mai distrugator virus de pana acum. El a fost descoperit de McAfee pe 13 aprilie si deocamdata nu exista nici un antivirus". Si partea cea mai „frumoasa" inca n-a venit! Textul- sperietoare continua cu efectele distructive ale falsului virus: distruge partitia 0 a hard-disk-urilor, acolo unde sunt stocate informatii vitale pentru functionarea lui.

E-mailul surpriza

Replica „lucrurile nu sunt ce par a fi" se potriveste si pentru povestea virusului fantomatic: „forma de transmitere este sub forma de e-mail care se va raspandi catre toate adresele existente in calculatorul celui infectat cu subiectul «A Card for You». In clipa in care cand ati fi accesat link-ul din e-mail ca sa vedeti felicitarea, calculatorul s-ar fi blocat si orice incercare de reparare ar fi fost sortita esecului. Motiv pentru care toata lumea ar fi trebuit sa reactioneze dupa o unica schema: „Nu deschideti e-mailuri cu subiectul «A Card for You», chiar daca l-ati cunoaste pe cel care v-a trimis e-mailul". Bombardati cu asemenea texte, multi cetateni ai metropolei New York s-au panicat, conform CNN. Si probabil ca asemenea „panicati" au fost si prin alte zari, avand in vedere ca mesaje de avertizare au fot scrise si in germana, franceza, spaniola sau portugheza.

Hoax = pacaleala

Pentru a nu intra in panica, dar si pentru a nu-i panica pe altii, va recomandam site-ul unei companii specializate in antivirusi si sisteme de securitate on-line, cum ar fi Symantec sau Sophos. Astfel, adevarul despre distrugatorul virus „A Virtual Card for You", iese la iveala: este vorba de o mare pacaleala, „hoax" in engleza, dupa cum apare pe prima pagina dedicata acestui subiect. Pe site sunteti sfatuiti sa ignorati orice mesaj privitor la virusul-felicitare. Nu este altceva decat un mesaj inofensiv, menit sa va sperie. Ceea ce se pare ca le-a iesit de minune creatorilor acestei false cyber-alarme globale.

Avertisment cu eticheta

Conform datelor din mesajul alarmant, virusului nu i-au trebuit decat cateva ore pentru a provoca panica in New York. Primul semnal ar fi sosit pe adresa unui angajat de la Microsoft. De cealalta parte a Oceanului, versiunea franceza a combinat patru virusi-teapa: Virtual Card, California IBM, Girl Thing si Buddyly SIP. In plus, avertismentul arata ca si cum ar veni din partea France Telecom.

Caracteristicile virusului "fatal"

  • textul de „avertizare" pretinde ca este vorba de un foarte periculos virus;

  • in corpul materialului se foloseste un limbaj pseudotehnic, cu cyber-amenintari care de multe ori sunt imposibil de realizat;

  • pretinde ca mesajul alarmist provine sau este confirmat de o binecunoscuta companie;

  • sunteti rugat sa trimiteti mesajul-alarma catre toti prietenii si colegii.
  • ×
    Subiecte în articol: IT