x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Comunicări normale paranormal

Comunicări normale paranormal

de Romulus Popescu    |    14 Apr 2012   •   21:00
Comunicări normale paranormal

Descoperim, din ce in ce, mai multe persoane care nu privesc prin luneta numai in afara lor, ci si in interiorul lor, prin cel de-al treilea ochi. Este folosita totodata si masina timpului, care se afla in dotarea mintii noastre, dar al carui mod de functinare nu-l cunoaste oricine.

Exista printre scriitori atatia care au citit, parca, din Memoria Universului atunci cand si-au scris operele, traducand la timpul prezent pe cel viitor. Semnificativ este marele Jules Verne. In romanele sale 'De la Pamant la Luna' (1865) si 'In jurul Lunii' (1869), de exemplu, a fost uimitor de vizionar. In realitate, in 1969, Apollo XI se indrepta catre Luna si modulul lunar Columbia aseleniza cu trei astronauti la bord. Decolarea s-a facut de la Cape Canaveral. La Jules Verne aselenizau la bordul Columbiadului tot trei oameni, decolarea facandu-se de la Tampa Town, foarte aproape de Cape Canaveral. Ambele capsule spatiale aveau o inaltime si o greutate asemanatoare, precum si un circuit inchis pentru regenerarea aerului. Viteza lui Apollo a fost de 38.500 Km/h si a ajuns pe Luna dupa patru zile si sase ore, iar la Jules Verne viteza a fost de 40.000 Km/h si timpul de zbor pana la Luna a fost de patru zile. La amerizare Columbia s-a aflat la 4 Km de locul amerizarii Columbiadului din roman.

Un alt mare manuitor al condeiului, Mark Twain, inainte de a ajunge scriitor a facut si el legatura deseori cu Memoria Universului, dar prin intermediul visului, de data aceasta. Intr-unul dintre acestea, se facea ca fratele lui, Henry, care pe atunci, ca si el, lucra pe vasele cu aburi de pe Mississippi, zacea intr-un sicriu metalic, asezat pe doua cutii. Avea pe piept un buchet alb cu o floare rosie in mijloc. Dupa cateva saptamani, in apropiere de Memphis, pe vaporul pe care se afla fratele sau, au explodat cazanele cu aburi. Ajuns la locul accidentului, Mark Twain a gasit trupul neinsufletit al fratelui, la fel ca in visul sau.

Un alt scriitor, cunoscut in istorie ca unul dintre dictatorii din al doilea razboi mondial, se pare ca si-a prezis propria moarte. Este vorba despre Be­nito Mussolini. In luna ianuarie a anului 1910 el publica in ziarul Il Popolo din Trento, Italia, primul capitol din cele 56 care compuneau romanul sau 'Claudia Particella, amanta cardinalului Madruzzo'. Initialele numelui si prenumelui cardinalului, Benizio Madruzzo, erau aceleasi cu ale sale, iar cele ale amantei cardinalului erau identice cu ale sotiei sale, Clara Petacci. Intamplarile din roman anticipeaza sfarsitul tragic al celor doi, Mussolini si Clara, mitraliati, tarati pe pamant, spanzurati cu capul in jos, batjocoriti de multime, loviti si ingropati fara nici o ceremonie.

Cunoscutul actor american de film si televiziune David Janssen, celebru din rolul doctorului Richard Kimble, din serialul 'Fugitivul', turnat intre anii 1963-1967, si-a visat propria moarte. Vazandu-se intr-un sicriu, in timpul somnului, cand a intrebat ce se intampla, i s-a raspuns ca David Janssen a suferit un atac de cord. Speriat de acest vis, a cautat semni­ficatia lui la o clarvazatoare. Insa dupa doua zile a suferit un infarct care l-a trimis in lumea celor drepti.

Actorul american Vincent Price (1911-1993), cu o filmografie bogata, jucand indeosebi in filme de groaza, a avut vi­ziunea mortii unui prieten de-al sau, un alt mare actor. Se afla in avion spre New York. Citea o carte. La un moment dat, a aruncat o privire pe geamul avionului si a avut impresia ca citea pe cer, scris cu litere mari, 'Tyrone Power a murit'. Este vorba despre un idol creat de marele ecran, tatal Rominei Power, bun prieten al lui Price. La aterizare, Vincent a aflat ca Tyron decedase in urma cu doua ore, cauza fiind un atac de cord, declansat in timp ce turna un film. Avea 44 de ani la acea data, 15 noiembrie 1958.

Celebrul actor englez Sir Alec Guinness (1914-2000), maestrul Obi-Wan-Kenobi, din 'Razboiul stelelor', povesteste in autobiografia sa despre James Dean, copilul rebel al ci­nematografiei americane postbelice. Guinness scrie ca, intrand intr-un restaurant din Hollywood, un tanar, care s-a prezentat ca fiind James Dean l-a invitat la masa lui. Dean insista sa-i arate o splendida masina de curse, pe care abia o cumparase. Guinness, inex­pli­cabil, s-a tre­zit spunandu-i lui Dean: 'Te rog sa nu mergi niciodata cu ea. Acum este ora 10 fix, a zilei de 23 septembrie, 1955. Daca mergi cu aceasta masina vei fi gasit mort peste o saptamana, la aceasta ora'. James Dean colegul de la Actor’s Studio al lui Marlon Brando si Paul Newman, a murit in urma unui accident de masina, la ora 4 a zilei de vineri, din urmatoarea saptamana.

Tanara actrita americana Winona Ryder, in schimb, a reusit sa-l convinga pe batranul actor, regizor si producator englez Richard Attenborough sa renunte la o calatorie cu avionul. Spre norocul sau, acesta a scapat de la o moarte sigura. Acel avion s-a prabusit, confirmandu-se astfel presim­tirea actritei.

Actorul Telly Savalas (1922-1994), interpretul detectivului Kojak din serialul de televiziune cu acelasi nume, si-a castigat o faima de prezicator printre cunoscuti. A prevazut moartea neasteptata a actritei Natalie Wood, nominalizata de trei ori la Oscar, care a fost gasita inecata in conditii suspecte. Era in anul 1981. Avea 43 de ani. Totul s-a intamplat in timpul unei croaziere pe coasta Californiei. Dupa 30 de ani, in anul 2011, a fost redeschis acest dosar, suspectat de moartea ei fiind sotul acesteia, actorul Robert Wagner. Savalas a mai anticipat operatia de inima prin care trebuia sa treaca actorul Rock Hudson.

Sylvester Stallone spune ca stie intotdeauna cand urmeaza sa ploua. John Travolta compune scrisori in timpul deselor sale stari de somnambulism, in acestea gasindu-se multe precognitii. Datorita unor asemenea premonitii a renuntat la o calatorie pe care trebuia s-o faca cu avionul personal. Pilotul care a facut calatoria fara el a fost pe punctul de a-si pierde viata intr-un accident.

Chris Sizemore, nascuta in 1927, din anul 1950 a fost diagnosticata ca avand sindromul personalitatii multiple. Viata ei a fost subiect de carte si film. Ea avea experiente premonitorii, de obicei legate de familia sa. Pe cand era copil, sora ei s-a imbolnavit. Diagnosticul a fost pneumonie. Chris a avut un vis in care Iisus ii spunea: 'Sora ta are difterie. Du-te si spune-i mamei tale'. Nefiind crezuta de parinti, la insistentele ei au chemat in cele din urma din nou doctorul. Acesta a confirmat diagnosticul, astfel fiindu-i salvata viata surorii sale. Dupa casatorie Chris a avut o viziune in care sotul ei a fost electrocutat. Si-a sfatuit sotul ca in acea zi sa nu plece la serviciu. Colegul acestuia care l-a inlocuit a murit electrocutat in timp ce incerca sa repare o instalatie electrica. Cu alta ocazie, sotul nu i-a dat ascultare cand ea n-a fost de acord ca fiica lor sa fie vaccinata impotriva polio­mielitei. Rezultatul a fost ca fata s-a gasit la un pas de moarte, caci vaccinul era alterat.

×
Subiecte în articol: paranormal