Premoniţii la pachet

Cand tragem de capetele unui fir de ata, acesta se rupe usor. Daca punem alaturi 100 de fire de ata si tragem de capetele lor inmanunchiate, se observa ca nu mai pot fi rupte. Daca vorbim despre cate o premonitie aici si alta dincolo, scepticismul isi poate spune usor cuvantul, dar, in cazul cand premonitiile adunate la pachet se adeveresc, scepticii amutesc sau cel putin sunt pusi pe ganduri.

Printre cei care s-au apucat sa studieze serios premonitiile la pachet s-a aflat si doctorul psihiatru John Barker, seful unei clinici de psihiatrie din Londra. Acesta chiar a creat o agentie britanica pentru centralizarea apelurilor telefonice si a scrisorilor celor care credeau ca au o premonitie. Scopul era studierea acestui fenomen si avertizarea autoritatilor locale atunci cand numarul de avertizari legate de un eveniment era substantial. Astfel, s-a nascut Registrul Central de Premonitii. Dupa un an de la infiintare erau inregistrate in jur de 500 de apeluri telefonice si scrisori ce anuntau posibile dezastre naturale, accidente, decese, asasinate. Cum s-a nascut ideea infiintarii acestui registru?

Pe 21octombie 1966, in satul Aberfan din sudul Tarii Galilor, a avut loc o catastrofa miniera. In urma unei ploi torentiale de durata s-a surpat un deal care a inghitit scoala din sat. Si-au pierdut viata atunci 144 de persoane, dintre care 116 erau copii. S-au semnalat atunci 200 de cazuri de premonitie a catastrofei. Doctorul Barker, cercetand aceste semnale parapsihologice, a gasit ca 60 erau autentice, dintre care 22 fusesera comunicate altor persoane inainte de eveniment, iar alte doua au fost chiar notate intr-o scrisoare si intr-un jurnal de vise. In general, erau persoane care nu locuiau in zona localitatii Aberfan si nu aveau vreo legatura cu ea.

Premonitiile contineau aspecte ale dezastrului. Erau imagini cu copii, strigate, o scoala, vai, intuneric, o avalansa, case ingropate, morminte, numele Aberfan... Numarul viziunilor crestea pe masura ce se apropia data accidentului, fiind la cote maxime in noaptea dinaintea catastrofei. Fiecare dintre persoanele care au avut premonitiile a asistat la eveniment din unghi propriu de vedere, oferind amantunte diferite. Astfel, luate in ansamblu, viziunile ofereau o imagine completa a catastrofei, imagine compusa parca din mai multe piese dintr-un joc de puzzle.

O fetita in varsta de 9 ani, pe nume Eryl Mai Jones, a avut premonitia, fiind legata direct de eveniment. Ea a povestit mamei un vis in care scoala lor disparea strivita de ceva negru. Cu toate acestea, ea a mers la scoala ziua urmatoare. Cu doua saptamani inainte fetita ii spusese mamei ceva ciudat: 'Mamico, mie nu mi-e teama de moarte, pentru ca voi fi impreuna cu Peter si cu June'. Acestia erau doi prieteni de-ai ei, colegi de scoala.

Parapsihologul William Edward Cox (1915-1994) este un alt cercetator care a studiat statistic fenomenul premonitiei, pentru a trage concluzii in ceea ce priveste veridicitatea si importanta lui. Dupa deceniul trei al secolului al XX-lea, el a facut un studiu legat de accidentele feroviare produse intr-o perioada de cativa ani pe diferite trasee care porneau din gara orasului Chicago. Cu aceasta ocazie a constatat ca numarul pasagerilor care au calatorit in trenurile accidentate era semnificativ mai mic decat al acelora care au circulat in zilele fara evenimente pe acele trasee. Totodata, a mai constatat ca vagoanele care au fost cel mai mult afectate in accidente au fost cu un grad de ocupare mai mic decat celelalte. Probabilitatea ca acest fapt sa se datoreze hazardului este de numai 1%.

Practic, in ziua de 15 iunie 1952, trenul Georgian a suferit un accident, numarul calatorilor fiind noua. In cele sase zile anterioare, numarul lor a fost 68, 60, 53, 48, 62 si 70, iar in aceeasi zi din saptamana, din ultimele patru saptamani anterioare acestei date, au fost 35, 55, 53 si 54 de calatori.

Concluzia ar fi ca exista premonitii neconstientizate, care, asemenea unor 'ingeri pazitori', indeamna la actiuni salvatoare de la moarte sau ranire in astfel de situatii.
Iata o alta situatie, de aceasta data legata de evenimente aviatice. Nu cu mult timp in urma, in Tara Bascilor, un avion de calatori s-a prabusit pe Muntele Oiz. Patru persoane trebuiau sa calatoreasca impreuna cu aceasta cursa catre Bilbao, pentru a participa la o intrunire. Unul dintre cei patru a simtit ca este mai bine sa plece cu automobilul. El a plecat cu o seara inainte, luandu-l si pe unul dintre ceilalti colegi.

Cel de-al treilea s-a scuzat ca numai poate merge din motive de sanatate, iar cel de-al patrulea a pierdut avionul. Toti au reusit sa-si salveze vietile, luand niste decizii din afara normalitatii. Cine stie cati dintre noi evitam accidente prin schimbarea actiunilor normale pe care ne propunem sa le desfasuram?

Instiintarea constienta sau inconstienta de a ne feri din calea pericolelor care ne ameninta viata s-ar putea traduce prin faptul ca acele evenimentele dramatice erau programate sa se desfasoare pentru altii, care trebuiau s-o pateasca, si nu pentru noi.

Registre similare cu Registrul Central de Premonitii al lui John Barker exista in mai multe localitati din Statele Unite, in care abunda mai ales premonitii legate despre catastrofe aviatice sau cutremure, terorism. Importanta este distingerea premonitiilor veritabile de numeroasele alarme false si luarea deciziilor in ceea ce priveste mediatizarea lor, pentru a nu se crea stari de panica in colectivitati.

In incheiere, descriu cateva dintre aceste premonitii pe care le-a verificat timpul. Sunt legate de cutremure si catastrofe aviatice.

Pe data de 2.12.1908, o aristocrata din Roma ii scria Regelui Italiei ca un puternic cutremur urma sa se produca in zilele de 8, 18 sau 28 ale acelei luni. Pe 28.12, un cutremur a distrus orasul Messina.

Pe 29.01.1963, la ora 3 dimineata, sotia pilotului John Walik s-a trezit din somn speriata. Visase ca un avion identic cu cel pilotat de sot inainta pe pista de aterizare din apropierea oceanului. Dintr-o data, aparatul de zbor s-a prabusit in ocean si a explodat. A doua zi a anuntat visul sau celor de la compania aviatica. Abia peste cinci zile a venit confirmarea premonitiei. Avionul pilotat de sotul sau, in zborul de deasupra Golfului San Francisco, s-a prabusit in apropierea pistei de aterizare. Au decedat atunci cinci membri ai echipajului si au scapat cu viata patru, printre acestia fiind si John Walik.

In ziua de 4.12.1978, scotianul Edward Pearson a fost arestat pentru ca a calatorit cu trenul, fara a avea bilet. El a declarat ca dorea sa-l avertizeze pe ministrul Mediului despre iminenta unui cutremur ce va afecta orasul Glasgow. Dupa trei saptamani, evenimentul, rar pe aceste meleaguri, s-a implinit chiar in mai multe orase din Scotia.

David Booth, directorul unei agentii de inchiriat autoturisme din Cincinnati, zece nopti la rand a avut cosmaruri cu un avion al Companiei Americane Airlines (A.A.) ce se inclina, se dadea peste cap si se prabusea in flacari. Pe data de 22.05.1979 a telefonat la compania de zbor, la Administratia Federala a Aviatiei, la aeroportul international din Cincinnati, precum si la un psihiatru de la universitatea locala. Patru zile mai tarziu, un DC-10 al Companiei A.A. s-a prabusit intr-un mod asemanator cu cel din visul lui Booth, dupa ce a decolat din Chicago, provocand cea mai mare catastrofa aviatica de pana atunci din SUA. Doar dupa producerea accidentului s-au constatat similitudinile cu previziunea.