"Indulgentului" Ceauşescu i s-au împotrivit (unanim) membrii CPEx în cazul Pârvulescu

Constantin Pârvulescu, membru fondator al Partidului Comunist Român, a fost decanul de vârstă al autorilor "Scrisorii celor şase". Deşi era în vârstă de 94 de ani, acesta şi-a dat acordul pentru ca numele său să figureze alături de Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Cor­neliu Mănescu, Grigore Ră­ceanu şi Silviu Brucan pe un apel în care Nicolae Ceauşescu era contestat de veteranii PCR.

Textul documentului a fost prezentat la postul de radio Europa Liberă la 10 martie 1989.
Opoziţia exprimată de Constantin Pârvulescu faţă de politica dusă de Nicolae Ceauşescu nu a constituit o noutate.

De exemplu, în anul 1968, conducătorul PCR devenise unul dintre promotorii schimburilor de idei şi concepte teoretice între partidele comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume pentru dezvoltarea socialismului într-un mod specific pentru fiecare ţară în parte.

În acest sens, stenograma şedinţei plenare a CC al PCR din 14 februarie 1968 dezvăluie, pe de-o parte, dorinţa lui Constantin Pârvulescu de a critica dur, în spirit sovietic, linia politică independentă adoptată de anumite partide comuniste, în special de Partidul Comunist Chinez.

Acestea contestau deschis sau în mod voalat autoritatea supremă a Moscovei în cadrul mişcării comuniste şi muncitoreşti inter­na­ţio­nale.

Cu acel prilej, Pârvulescu a declarat: "Tovarăşi, tâlharii de imperialişti ar putea pe fiecare să ne distrugă, dacă noi între noi ne batem, ne dezbinăm. Dar noi suntem uniţi pe baza principiilor noastre. (...) Tovarăşi, China a deraiat foarte mult de la mişcarea revoluţionară, a deraiat înspre asta naţionalistă... (...) Mă rog, dacă plenara îmi interzice să-mi spun părerea, eu n-am decât să nu mi-o spun. (Rumoare în sală). Tovarăşe, eu sunt un revoluţionar, eu am fost crescut în mişcarea internaţională şi niciodată n-am auzit că nu se poate vorbi despre greşelile unui partid pentru ca să nu ne ames­tecăm în treburile lui interne.

Noi nu ne amestecăm în treburile Chinei, noi ne amestecăm acolo unde partidul sau alte partide, de unde ar fi, calcă principiile şi se pretinde că e partid comunist. Acolo trebuie să ne amestecăm, că altfel noi singuri n-o să fim comunişti".

După 11 ani, disputa dintre cei doi s-a amorsat din nou şi "a explodat" la Congresul al XII-lea al PCR. Veteranul partidului avea deja 84 de ani, în timp ce al doilea urma să împlinească 62 de ani. Astfel, în ultima zi a forului suprem de condu­cere (23 noiembrie 1979), Constantin Pârvulescu, membru al Comisiei Centrale de Revizie până la acel moment, a solicitat să ia cuvântul în plenul şedinţei. Acesta a trecut peste limitele impuse de organizatorii reuniunii, care îi cunoşteau anumite intenţii "provocatoare".
Pentru a evita un scandal transmis în direct de posturile de radio şi de televiziune, Nicolae Ceauşescu a permis să i se acorde cuvântul lui Constantin Pârvulescu, iar acesta şi-a exprimat în mod deschis dezacordul faţă de "realegerea" lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al PCR.

Astfel, veteranul comunist şi-a exercitat dreptul "să critice în adunările de partid, în mod principial, pe orice membru de partid, indiferent de funcţie, în scopul îmbunătăţirii muncii". Acesta era un drept prevăzut la articolul 3, litera b), din Statutul PCR.

La rândul său, Nicolae Ceauşescu l-a criticat dur pe Constantin Pârvulescu şi a amintit în discursul său despre anumite fapte reprobabile ale acestuia, petrecute în anii '40-'50.

La prima vedere, acţiunea lui Constantin Pârvulescu părea să fie motivată de neincluderea sa pe noua listă a membrilor Comisiei Centrale de Revizie, ce urma să fie aprobată la Congresul al XII-lea al PCR. Pierderea unor funcţii era o grea lovitură pentru nomenclaturiştii partidului.

Această ipoteză nu este însă susţinută de stenograma discuţiilor purtate în şedinţa Comitetului Politic Executiv din ziua de 16 decembrie 1980. Ceea ce putem remarca din documentul respectiv este atitudinea machiave­lică adoptată de Nicolae Ceauşescu. Pe de-o parte, acesta a îndemnat să se aplice o sancţiune mai uşoară celui vinovat (vot de blam cu avertisment).

Pe de altă parte, a observat reacţiile subordonaţilor săi pentru a identifica posibilii adepţi ai lui Constantin Pârvulescu din Comitetul Politic Executiv. Acelaşi joc a apă­rut în decembrie 1989 (teoria conspiraţiei), cu o distribuţie modificată, atunci când Nicolae Ceau­şes­cu a jucat scena renunţării la putere în faţa membrilor Comitetului Politic Executiv. Apoi, a revenit şi a ordonat aplicarea măsurilor represive îm­po­triva manifestan­ţilor de la Timişoara.

Cazul lui Constantin Pârvulescu a pus în mod cert în dificultate comisia desemnată de Comitetul Politic Executiv să examineze "conţinutul, cauzele şi scopul urmărit de Constantin Pârvulescu prin atitudinea sa provocatoare, antipartinică şi duşmănoasă ma­nifestată la cel de-al XII-lea Congres al partidului".

Problema şi-a aflat rezolvarea abia după un an de la săvârşirea faptei (16 decembrie 1980). Membrii comisiei au încercat să găsească o formulă cât mai convenabilă pentru eliminarea din PCR a lui Constantin Pârvulescu, exer­citând presiuni pentru a-l convinge să îşi facă în mod public autocritica.

În acelaşi timp, ei au dorit să evite recunoaşterea dreptului firesc al acestuia de a-l critica pe liderul partidului. Totodată, s-a urmărit blocarea apariţiei în mass-media a unor informaţii referitoare la pro­blemele cu care se confrunta PCR.

Potrivit unei ipoteze de lucru, măsura de exclu­dere din partid, dictată împotriva lui Pârvulescu, a reprezentat o reacţie a lui Nicolae Ceauşescu, după discursul prezentat de liderul polonez Stanislaw Kania la reuniunea conducătorilor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Moscova, 5 decembrie 1980).

În cursul acesteia, Nicolae Ceauşescu a înţeles faptul că omologii săi din Polonia (Edward Gierek, Stanislaw Kania) au greşit în momentul în care au permis să fie criticaţi în interiorul partidului lor. În consecinţă, liderul român nu trebuia să repete greşe­li­le condu­cătorilor polonezi, dacă do­rea să se menţină la putere. De aceea, orice formă de opoziţie la adre­sa regimului său trebuia să fie înă­buşită rapid, inclusiv prin în­lăturarea din PCR a unor "vechi ile­ga­lişti", precum Constantin Pâr­vulescu.