Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Proiectele mari, realizate cu investitii private nu au fost privite intotdeauna cu ochi buni.
Cu toate acestea, peste ani, au devenit simbolurile oraselor care initial le-au refuzat...
Turnul Eiffel, Roata Mileniului, Sagrada Familia: proiecte indraznete, dar care nu au fost intampinate cu bucurie de cei ce urmau sa beneficieze de pe urma lor.
Parizienii aveau un motiv serios de bucurie la inceputul anului 1910: "piramida firava, cladita din scari de zugrav", putea fi, in sfarsit, demolata. Constructia, descrisa astfel de marele scriitor Guy de Maupassant, nu era alta decat Turnul Eiffel. Contractul de concesionare a Turnului expirase la 31 decembrie 1909 si acum cladirea intrase in proprietatea primariei Parisului care, sperau multi dintre locuitorii capitalei, avea sa o puna la pamant, cat mai repede...
Parisul contra Turnului Eiffel
Inca din timpul constructiei sale, Turnul a provocat proteste aprinse. La numai doua saptamani dupa inceperea lucrarilor, elita intelectuala a Frantei acelor vremuri redacta un protest public impotriva "inutilului si monstruosului turn Eiffel", "odioasa coloana de tabla prinsa in suruburi", comparandu-l cu "un urias furnal negru a carui umbra ar acoperi Notre-Dame, Luvrul, Domul Invalizilor, Arcul de Triumf". Amuzat, Gustave Eiffel raspundea: "Poate nu ati remarcat, domnilor, ca pana acum nimeni nu a avut cum sa vada turnul meu, nefiind construit, si nimeni nu poate, deci, sa spuna cum va arata".
Spre dezamagirea marelui arhitect si inginer, elogiile nu au inceput sa curga nici atunci cand revolutionara constructie a fost terminata, in 1889. E drept ca, in primul an, Turnul a fost vizitat de aproape 2 milioane de francezi si de turisti straini, curiosi sa vada aceasta noua minune a lumii (in acel moment era cea mai inalta constructie de pe Glob). In 1909, insa, in ajunul preconizatei demolari, numarul vizitatorilor abia daca depasea 180.000, cu toate ca Eiffel acceptase o scadere drastica a pretului biletului de intrare. Pe scurt, pe langa ca Turnul era considerat urat, in final nu se dovedise nici macar rentabil.
Salvarea a venit de la oamenii de stiinta si de la militari, care au inteles, curand, cat de utila le-ar fi putut fi cea mai inalta constructie din lume si au impiedicat demolarea sa. Cateva decenii bune, Turnul a fost statie meteorologica, centrala telefonica, releu de telegraf, apoi antena de televiziune – dar nu si o atractie turistica importanta. Parizienii pur si simplu refuzau sa accepte ca aceasta constructie modernista ar putea fi un monument la fel de important ca Notre-Dame, Bazilica Sacré-Coeur sau Luvrul; ei considerau ca le urateste orasul si face o concurenta neloiala simbolurilor istorice ale acestuia.
Supozitorul gaurit
Insa, daca in Paris Turnul Eiffel nu prea era iubit, majoritatea parizienilor subscriind la cuvintele scriitorului Joris-Karl Huysmans – "turnul vostru e un imens supozitor gaurit" –, in afara capitalei monumentul starnea o mare admiratie. La doar un an dupa terminarea sa, guvernul britanic lansa (fara succes) un concurs pentru o constructie similara – dar mai inalta – in inima Londrei. Alte imitatii, la scara ceva mai redusa, au fost inaltate curand in orasele engleze Blackpool si New Brighton, dar si langa Praga, sau pe varfurile unor munti din Germania si Spania. Vizitatorii din alte orase ale Frantei erau la fel de entuziasmati ca strainii; impresiile lor au supravietuit pana azi in "Cartea de Aur" a Turnului: "Doamne, este splendid! Daca iepurasii mei l-ar putea vedea, ar fi incantati!", scria domnul Lecocq din Le Havre. "M-a facut sa ma simt iar mandru ca sunt francez" – domnul Dutt din Saint Galmier. "Ii promit lui Eiffel ca imi voi boteza prima stranepoata Eiffeline" – Gregory din Bordeaux. Hollywood-ul a fost si el fascinat de potentialul cinematografic al Turnului si, imediat dupa al doilea razboi mondial, monumentul a devenit un simbol al Parisului in filmele americane, silueta sa aparand aproape obligatoriu in orice scena care se petrecea in capitala Frantei.
Astfel, la mijlocul secolului XX, Turnul Eiffel devenise o emblema a Parisului pentru toata lumea – afara de parizieni. Incepand din anii ’60, cand turismul international a luat avant, statisticile au confirmat aceasta situatie: 1 milion de vizitatori in 1967, 7 milioane in zilele noastre. In plus, la ora actuala, Turnul nu e doar popular, ci si extrem de rentabil, profitul net depasind 5 milioane de euro pe an. Ca urmare, incetul cu incetul, parizienii au fost nevoiti sa accepte ca "odioasa coloana de tabla" era, pana la urma, adevaratul simbol al orasului lor si, mai mult, ca monumentele istorice ale acestuia aveau, de fapt, de castigat de pe urma Turnului, care le trimitea o buna parte din milioanele sale de vizitatori.
Disneyland, la Luvru
In ultimele decenii insa, un alt monument de arhitectura contemporana, nu mai putin contestat, pare sa ia incet-incet locul Turnului Eiffel, ca simbol al capitalei franceze. Piramida din curtea Palatului Luvru, inovatoarea opera a arhitectului I. M. Pei, a fost inaugurata la un secol dupa Turn, fiind gandita ca o solutie care sa simplifice accesul vizitatorilor in celebrul muzeu. Reactiile starnite de aceasta constructie moderna, intr-un context clasic, n-au fost mai putin acide decat in cazul Turnului. "Curtea Luvrului e tratata ca o anexa a Disneylandului", decreta un faimos critic. I s-a mai spus "jucarie piramidala", "parc de distractii subteran" sau "palnie"; primarul departamentului in care se afla Luvrul a amenintat ca va opri constructia cladirii care "desfigureaza monumentele Parisului"; s-a raspandit chiar un zvon conform caruia Piramida ar fi fost acoperita cu 666 de placi de sticla, fiind de fapt un monument inchinat Diavolului.
In cele din urma insa, constructia s-a dovedit un imens succes, atat in randurile turistilor, care o considera a treia atractie a Luvrului (dupa "Venus din Milo" si "Mona Lisa"), cat si printre capriciosii parizieni care, spre deosebire de Turn, au indragit Piramida din prima, conform sondajelor de opinie. Economic, succesul a fost chiar mai mare: Luvrul si-a dublat aproape numarul de vizitatori, deoarece Piramida a redus cozile la bilete, si a devenit liderul incontestabil in topul celor mai vizitate muzee din lume. Atat de blamata constructie de sticla s-a transformat rapid in emblema muzeului si intr-unul din cele mai populare monumente ale Parisului. Cat despre arhitectura clasica, in final aceasta nu a avut deloc de suferit: Piramida s-a dovedit mult mai putin socanta in peisajul urban al capitalei franceze decat sustineau criticii ei si, mai mult, constructia sa a prilejuit si o restaurare substantiala a Luvrului. Ca si in cazul Turnului Eiffel, si aici, succesul a produs imitatori: muzeul Victoria & Albert din Londra a anuntat anul acesta ca intentioneaza sa se extinda cu o noua aripa, construita intr-un stil extrem de modernist.
Catedrala din sticle de vin
Nu sunt, fireste, singurele monumente celebre care la vremea ridicarii lor au starnit polemici aprinse, fiind considerate mult prea moderne pentru contextul arhitectonic. Sagrada Familia, cel mai faimos monument al Barcelonei, continua sa-i dezbine si azi pe locuitorii metropolei catalane. Desi Gaudi a murit in 1926, viziunea sa revolutionara asupra artei religioase este considerata, de multi, prea modernista chiar si in ziua de azi si sunt destui cei ce impartasesc opinia lui George Orwell despre faimoasa catedrala: "E una dintre cele mai hidoase constructii din lume, impodobita cu patru turnuri care arata exact ca niste sticle de vin". Si cum Gaudi s-a stins inainte de a-si vedea opera terminata, incercarile de a o continua starnesc noi si noi critici – ceea ce nu impiedica Sagrada Familia sa ramana simbolul Barcelonei si una dintre cele mai importante surse de venituri din turism ale orasului.
London Eye, celebra Roata a Mileniului din inima Londrei, are o poveste asemanatoare. Giganticul carusel a fost conceput pentru a sarbatori anul 2000, dar nu a starnit nici pe departe entuziasmul la care se asteptau constructorii sai fiind criticat pentru aerul sau mult prea modernist, care ar afecta stilul arhitectonic al Londrei. In cele din urma, aceasta constructie, gandita initial ca fiind temporara (la fel ca si Turnul Eiffel), a devenit un reper turistic al capitalei britanice si una din emblemele sale.
Monumentul care si-a ucis arhitectul
"Monumentul National inchinat lui Victor Emanuel al II-lea", cunoscut de italieni sub numele, mult mai putin pretentios, de "Vittoriano", este probabil cel mai contestat monument din Peninsula, dar pentru italieni ramane un simbol al Romei aproape la fel de important precum Colosseumul. Constructia lui a durat jumatate de secol, incheindu-se in 1935 si, de la inceput, a fost criticat de opinia publica atat pentru stilul pretentios, care incerca sa imite arta Romei antice, cat si pentru ca a fost inaltat cu pretul distrugerii unei mari parti din cartierul medieval de pe colina Capitoliului. Si cum Vittoriano e atat de mare si de o albeata atat de stralucitoare incat n-ai cum sa nu il vezi indiferent unde te-ai afla in Roma, toata lumea are pareri despre el, majoritatea negative, drept pentru care i s-a si spus "Altarul discordiei". I s-au dat insa nume si mai urate, "masina de scris", "tortul de nunta", "veceul public", astfel incat zvonul ca arhitectul care a conceput monumentul s-a sinucis de rusine nu pare a fi complet neintemeiat. Vittoriano e iubit si in acelasi timp urat de romani: cand s-a propus daramarea lui, s-au opus cu inversunare, dar in acelasi timp au sugerat sa fie transformat in fast-food, iar dupa ce ani buni a fost inchis publicului, au dat navala atunci cand s-a anuntat deschiderea sa partiala. In concluzie, oricat de urat ar putea fi Vittoriano, locuitorii capitalei italiene il privesc, pana la urma, ca pe un simbol al orasului lor.
Un proiect nou si revolutionar va starni aproape intotdeauna reticente, oricat de multe avantaje ar aduce. Timpul insa dovedeste adesea ca opozitia e complet nejustificata si ca noul si vechiul nu sunt dusmani; dimpotriva, pot fi chiar cei mai buni aliati.
