x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cum a făcut Traian Băsescu peste un milion de lei în 22 de luni

Cum a făcut Traian Băsescu peste un milion de lei în 22 de luni

de Ion Alexandru    |    02 Dec 2016   •   12:10
Cum a făcut Traian Băsescu peste un milion de lei în 22 de luni
Sursa foto: DIANA OROS

Candidat din partea Partidului Mișcarea Populară pentru un post de senator, în legislatura 2016-2020, Traian Băsescu demonstrează, potrivit declarației de avere depuse recent, că atât el, cât și fiica sa reușesc nu doar să supravieţuiască, ci și să producă sume importante de bani, în ciuda încercărilor Laurei Codruţa Kovesi de “a-i distruge familia”. Fostul președinte a reușit, în doar 22 de luni, de când nu mai se află la Palatul Cotroceni, să producă peste 1,03 milioane de lei. Mai bine de jumătate reprezintă bani pe care fiica sa, Ioana, i-a restituit tatălui, în doar un an de zile de când a fost împrumutată. 90% din banii încasați de familia fostului președinte au luat drumul băncilor, fiind depuși în depozite sau conturi curente. Băsescu arată, în același document, cât de modest poate supraviețui, cu puțin peste 1.000 de euro lunar, împreună cu soția sa, bani din care se hrănește, își acoperă cheltuielile lunare, își achită utilitățile curente aferente celor două vile pe care le are, efectuează deplasări în străinătate și își finanțează campaniile politice.

 

În urmă cu două luni, Traian Băsescu a declanșat o serie de atacuri directe la adresa procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, pe care a acuzat-o că nici mai mult, nici mai puțin “vrea să-i distrugă familia”. În calitate de candidat la un fotoliu de senator, el a depus o declarație de avere din care rezultă că aceste încercări nu prea au, deocamdată, sorți de izbândă.

 

“Mi-a distrus fratele, ginerele și nepotul”

Atacurile fostului preşedinte au survenit ca urmare a punerii sub acuzare a fiicei sale, Ioana, de către DNA pentru spălare de bani, infracțiune aflată în strânsă legătură cu finanțarea campaniei electorale prezidențiale din anul 2009. Într-un interviu televizat, Băsescu a declarat, imediat după ce fiica sa a aflat oficial că este urmărită penal, că știa de zece zile că “a fost o discuție între Kovesi și câteva slugi din DNA. Și au spus «ca să fim slugi credincioase, trebuie să distrugem familia lui Băsescu». Mi-au distrus fratele, nepotul, ginerele. Dar, în discuția cu procurorii, a fost așa: «Vreau să-l văd pe Băsescu că cere custodia nepotului». Adică tatăl și mama vor fi băgați la închisoare”.

La ce se referă Băsescu? La faptul că, în anul 2014, fratele său, Mircea Băsescu, a fost arestat și, în 2016, condamnat definitiv pentru faptul că a cerut și primit 600.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru eliberarea interlopului din pușcărie. Apoi, nepotul său, Dragoș Băsescu, a fost pus sub acuzare și trimis în judecată de DNA pentru că a pretins de la un om de afaceri cercetat de DIICOT suma de 1.000.000 de euro, pentru a nu fi arestat și pentru a scăpa de dosar. În ceea ce-l privește pe ginerele său, Radu Petru Pricop, acesta a fost trimis în judecată, tot de DNA, împreună cu fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Sergiu Lucinschi, pentru că, în mod identic cu cel folosit de Dragoș Băsescu, au pretins de la un alt om de afaceri cercetat de DIICOT suma de 4 milioane de euro, pentru a scăpa de dosar.

 

Jumătate de milion de la fiica sa, într-un an

Ei bine, atât de eficient a fost planul DNA și al Laurei Codruța Kovesi de a-i distruge familia, încât Ioana Băsescu a reușit, în vara anului trecut, să-i restituie tatălui său un împrumut în valoare de 565.000 de lei, pe care Traian Băsescu i-l acordase fiicei în data de 5 iulie 2014. Impresionanta sumă, chiar și pentru posibilitățile financiare ale unui fost șef de stat, a fost restituită în 2 iulie 2015, la mai puțin de un an de la acordarea ei, în condițiile în care fiica sa se află deja angrenată în datoriile legate de restituirea creditului acordat de CEC Bank, pentru achiziţia moșiei de la Nana, aflată, în prezent, sub sechestru penal instituit de către procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La această sumă impresionantă, intrată în conturile lui Traian Băsescu, se adaugă o alta, de 172.095 de lei, adică 38.000 de euro, despre care Traian Băsescu susține, în declarația de avere depusă, în 28 octombrie 2016, în calitatea de candidat la Senatul României, că a primit-o, în data de 20 mai 2016, de la o persoană pe nume Mirela Preda, căreia i-a vândut un apartament în Municipiul Constanța. Tot din acest document, mai aflăm că, în perioada 3 iulie 2015 – 28 iulie 2016, Traian Băsescu și-a deschis nu mai puțin de cinci conturi și depozite bancare, în valoare totală de 632.500 de lei și 67.080 de euro. Astfel, în data de 3 iulie 2015, a doua zi după ce fiica sa i-a restituit împrumutul de 565.000 de lei, Băsescu a deschis la BCR două conturi. Într-unul a virat 6.578 de euro, iar în celălalt suma de 502 euro. În data de 24 iulie 2015, fostul președinte a deschis, tot la BCR, un depozit bancar, în care a virat suma de 285.500 de lei. Un an mai târziu, în data de 28 iulie 2016, tot la BCR, Băsescu a mai deschis două depozite, în care a virat sumele de 350.000 de lei și 60.000 de euro.

Aceste noi plasamente investiționale se adaugă conturilor deschise de Băsescu la ING, în 2002 și 2013, de 1.895 de dolari, respectiv de 8.506 dolari, și unui depozit, respectiv cont bancar deschise la Unicredit Țiriac Bank, în 2001 și 2014, de 49 de dolari, respectiv 46.707 dolari.

 

Familia ex-prezidenţială “trăiește” cu 1.000 de euro pe lună

La un calcul simplu al economiilor bancare făcute de Traian Băsescu, potrivit propriilor consemnări din cuprinsul ultimei sale declarații de avere, rezultă că, între vara lui 2015 și toamna lui 2016, fostul președinte a reușit să pună deoparte nu mai puțin de 933.360 de lei, adică aproximativ 210.000 de euro.

Din aceeași declarație de avere, mai aflăm că, în ultimele 22 de luni anterioare întocmirii documentului, nici Traian Băsescu, nici soția sa, Maria, nu au realizat venituri salariale. Băsescu declară că, în perioada ianuarie 2015 – octombrie 2016, a realizat venituri totale din pensii, aferente deciziei de pensionare din data de 4 noiembrie 2014, în cuantum de 68.200 de lei. Tot din ianuarie 2015, până în octombrie 2016, fostul președinte declară că a încasat o indemnizație totală în valoare de 208.215 lei, aferentă calității de fost șef de stat. Tot pentru anii 2015 și 2016, Băsescu a mai realizat venituri de 21.727 de lei, reprezentând dividende în calitate de acționar la Romgaz Mediaș, și alți 4.861 de dolari, ca dobânzi ale unor obligațiuni emise de Ministerul Finanțelor Publice în cursul anului 2012.

Adunând la aceste venituri suma restituită de fiica sa, dar și banii obținuți pe apartamentul vândut la Constanța, rezultă că Traian Băsescu a realizat, în perioada ianuarie 2015 – octombrie 2016, venituri totale în cuantum de 1.035.237 de lei. Din aceștia, 933.360 de lei au fost depozitați în bănci, așa cum am arătat mai sus. Rezultă, astfel, că lichiditățile lui Băsescu, în această perioadă, au fost de 101.877 de lei. Împărțite la cele 22 de luni scurse din ianuarie 2015, până în octombrie 2016, rezultă un venit lunar pentru familia lui Traian și Maria Băsescu de 4.630,7 lei.

Din acești bani, se presupune că Traian Băsescu și Maria Băsescu și-au asigurat acoperirea costurilor cu alimentația, întreținerea și alte cheltuieli curente, la care se adaugă costurile cu utilitățile atât la vila din Mihăileanu, cât și la reședința de protocol din nordul Capitalei, repartizată de RA-APPS. Tot din suma aceasta, se presupune că Traian Băsescu a achitat onorariile avocaților care l-au reprezentat în dosarele civile și penale în care a fost implicat după ce nu a mai fost președinte, dar că a acoperit și cheltuielile cu deplasările peste hotare pe care le-a efectuat în această perioadă, în calitatea sa de privat.

De altfel, la capitolul bunuri achiziționate împreună cu familia, rezultă că Traian Băsescu deține tablouri, achiziționate în perioada 1989-2014, în valoare de 19.000 de euro, dar și ceasuri și bijuterii, în valoare de 80.000 de euro, achiziționate din 1975 până în prezent, inclusiv în cursul anului 2016.

 

Cum știa Băsescu, înainte cu zece zile, că fiica sa va fi acuzată

După punerea sub acuzare a Ioanei Băsescu în dosarul privind banii pentru campania electorală din anul 2009, Traian Băsescu a declarat, într-o ieșire publică virulentă, că “mie, cu provocatori, cu falsuri, cu înscenări, mi-a distrus aproape toată familia această doamnă (Laura Codruța Kovesi – n.red.), pe care am inventat-o. Dar n-am știut că e și slugă”. Băsescu a adăugat că, în ziua punerii sub acuzație, Ioana Băsescu “a fost chemată la ora 8.00. A fost primită. A spus: «Dau declarație, dar permiteți-mi să văd dosarul». Nu i s-a permis să vadă dosarul. A fost scoasă pe hol. Zece minute a durat discuția. Pe hol a fost ținută patru ore. După patru ore, a fost chemată și i s-au adus la cunoștință învinuirile. Două la număr. Una legată de instigarea unui director la abuz în serviciu (…) și a doua de instigare la spălare de bani pentru o altă persoană. Dacă cineva a crezut că, în acest fel, mă intimidează, a făcut o gravă eroare. Eu nu voi fi adversarul instituțiilor, dar adversarul unor ticăloși care sacrifică oameni, ca să se consolideze în poziții numite, voi fi fără rezerve”.

Băsescu și-a utilizat, cu acest prilej, nepotul în lupta sa cu Kovesi. “Copilul ăsta nu a crescut decât în brațele ei (ale Ioanei Băsescu – n.red.). Dacă Răducu, nepoțelul, o oră nu o vede pe maică-sa, plânge. Era copilul umflat de plâns după patru ore în care nu o văzuse pe maică-sa. Așa l-a găsit acasă. Probabil că domnului procuror i-a făcut plăcere. Probabil, lui Kovesi i-a făcut plăcere. (…) E un copilaș de un an și zece luni pe care, azi, Kovesi l-a batjocorit. Pentru copilaș, o să țin minte și, mai ales, pentru declaraţia ei publică: «I-am arestat și pe cei care ne-au propus, și pe cei care ne-au numit», doar ca să fie slugă să își mai ia un mandat. E un folos necuvenit”, a mai declarat Traian Băsescu.

 

Băsescu și Kovesi, invitați la parada lui Iohannis, de 1 Decembrie

Atât Traian Băsescu, cât și Laura Codruța Kovesi au participat, în calitate de invitați, la parada militară organizată, ieri, la Arcul de Triumf, cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României. Băsescu precizase, în luările sale de poziţie de după punerea fiicei sale sub acuzare de DNA, în contextul “intenţiei lui Kovesi de a-i distruge familia”, că nu crede că președintele Iohannis este cel care vrea să îl distrugă. “Nu cred că un președinte ar da instrucțiuni subordonaților sau celor de sub el să facă așa ceva. Dar inițiativele slugilor întrec și imaginația președinților”, preciza, în urmă cu două luni, Traian Băsescu.

Fostul președinte a fost, totodată, invitat și la ceremonia organizată la Palatul Cotroceni, de Ziua Națională, ceremonie aflată sub patronajul lui Klaus Iohannis. La acest eveniment, președintele a anunţat, prin intermendiul purtătorului său de cuvânt, că nu au fost remise invitații persoanelor cu “probleme penale”, încadrându-se în această categorie politicieni cu condamnări sau aflați în diferite faze ale vreunei cercetări penale. Băsescu a fost, însă, invitat, în ciuda faptului că, în luna ianuarie a anului trecut, Parchetul General dădea publicității un recensământ al cauzelor penale în care figura numele lui Traian Băsescu. 58 la număr, din care 53 au fost finalizate. Două conexate, alte două declinate la Parchetul Curții de Apel București și la Parchetul Militar. La DNA, spre exemplu, în perioada 2002-2012, au existat patru cauze penale, avându-l ca protagonist pe Traian Băsescu, iar la DIICOT șase dosare.

 

Printre dosarele în cercetare se numără şi cel privind spălarea de bani și schimbul de terenuri cu Cășuneanu, precum și speța privind modul în care, pe vremea când era primar general, Băsescu și-a atribuit singur apartamentul din vila din Mihăileanu.

În 22 de luni, de când nu mai este președinte, Traian Băsescu a reușit să producă peste un milion de lei. Aproape toată suma a fost virată, dub forma unor depozite și conturi, în bănci. Astfel, familia fostului președinte declară că trăieşte cu doar 1.000 de euro pe lună.

Jumătate din banii strânși de Băsescu în această perioadă reprezintă un împrumut de 565.000 de lei, pe care fiica sa, Ioana, i l-a restituit în vara anului trecut. Notărița de succes a împrumutat acești bani de la tatăl-președinte, în ultimul an de mandat de bugetar la Palatul Cotroceni.

 

×