Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Domnul a dat, Domnul a luat! Dacă mulţi oameni se roagă la Cel de Sus să le dea câte ceva în plus, în România lui 2015 există o mulţime de cetăţeni care ar face orice, doar-doar Domnul le va lua ceva. Ce? Cătuşele de la mâini.
Şi, dacă există cerere, apare iute şi oferta. Sunt sute de culte la noi în ţară care promit astfel de minuni, chiar de la prima slujbă. Legătura cu divinitatea, totuşi, se face doar prin unele ritualuri, care mai de care mai „sacre”.
„Pe baza credinţei şi a mărturisirii pe care ai făcut-o, te botez în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”.
Astfel de cuvinte răsună într-o biserică neortodoxă din Capitală. La auzul lor, gândul te duce la o ceremonie obişnuită de botez. De data aceasta, „pruncul” scăldat în apă este un bărbat de 48 de ani, care până mai ieri a fost şi înalt demnitar al statului român: Cristian David, fost ministru de Interne. Bărbatul a decis să apuce calea Domnului tocmai când procurorii au început să-l caute pe acasă.
Pentru el, botezul a venit la pachet şi cu minunea. O spune chiar pastorul care l-a botezat:
„Ca să vedeţi minunea lui Dumnezeu! În această dimineaţă i s-a ridicat interdicţia de arest!” (n.r. măsura de arest la domi¬ciliu)
Din sală, mulţimea fascinată exclamă:
„O, mare este Domnul!”
Făcătorii de minuni
Minunea lui David m-a pus pe gânduri şi am vrut să văd cu ochii mei cine şi mai ales cum se poate ajunge la ea, aşa că am bătut la uşa bisericii. Am căutat libertate divină dându-mă drept aghiotantul unui om influent, dar certat cu legea. Primul cu care m-am întâlnit a fost paznicul bisericii.
„Pe ăsta al meu (şeful meu n.r)... Îi caută ăştia (procurorii n.r.) nod în papură şi omul caută acum calea Domnului.
Vorbesc ăştia care sunt de la ei de acolo (de la biserică n.r.)... E un student care mi-a povestit că prin calea Domnului l-a ajutat Dumnezeu să scape...
De cătuşe?
Da, da!”
Paznicul îmi spune că, dacă vreau să intru în legătură directă cu Cel de Sus, trebuie neapărat să vorbesc cu şeful lui, pastorul. Am acceptat fără să clipesc, însă am obţinut doar o convorbire telefonică. Cu aceeaşi dorinţă de salvare de la puşcărie, am apelat şi la el.
„Important e să-l cunoşti pe Dumnezeu în mod personal – spune pastorul. Noi răspundem la nevoie şi ne rugăm iar răspunsul îl dă Dumnezeu, important e să fii botezat.”
Nu m-am botezat, însă am căutat oferte asemănătoare şi la alte astfel de biserici. Aici, promisiunile au fost şi mai mari. De această dată pe bani.
„Doamnă, aici este biserica aia unde se spune că se fac minuni?
Da, dar ce minuni, ce minuni...
Îl am pe şeful meu, care are foarte mulţi bani, dar are probleme... Cu autorităţile... Ştiţi cum e...
Nu va mai fi nimic, nimic!”
Femeia se declară adepta unei biserici universale, una în care minunile sunt la ordinea zilei. Pentru asta, însă, cel care vrea să scape de orice trebuie să cotizeze. După ea, cu cât dai mai mult, Domnul te rezolvă mai repede. Îmi povesteşte chiar din propria experienţă.
„Am zis: Doamne, şi aşa mor! Dau pensia mea în casa Ta! Am dat afară cancerul pe gură! Dacă ai şi eşti bogat, dai mai mult!”
Doamna ne mărturiseşte că diagnosticul ei fusese pus tot de preoţii care au vindecat-o, iar de boală a scăpat, în mod miraculos, de-abia după ce a lăsat vreo patru pensii la biserica minunilor.
Adevăr, strategie de marketing sau şarlatanie?
Mi-am pus o astfel de întrebare şi am căutat repede şi răspunsurile la specialişti.
Sociologii spun că fenomenul a existat dintotdeauna. Banul este cel care îi împinge pe mulţi să facă orice, să spună orice, să vândă orice iluzie, chiar dacă în joc este Dumnezeu.
Dacă tu vrei să-ţi cumperi un privilegiu, o minune, şi (o biserică n.r.) e de acord să ţi-l ofere, ambii câştigă: unul iluzia, altul banul.
Mihai Voicu, președintele Comisiei de cod electoral
