x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Mircea Băsescu, milionar din falimentul fabricii de împachetat pui din Portul Constanța

Mircea Băsescu, milionar din falimentul fabricii de împachetat pui din Portul Constanța

de Ion Alexandru    |    08 Noi 2019   •   10:24
Mircea Băsescu, milionar din falimentul fabricii de împachetat pui din Portul Constanța
Sursa foto: GRIGOREPOPESCUG

Zilele trecute, la Tribunalul București a fost depus tabelul definitiv al creanțelor acceptate cu privire la compania SC Fattoria Terrantica SRL, societate pe care Mircea Băsescu, fratele fostului președinte al României, Traian Băsescu, a condus-o, ani buni și de la care a fost dat afară, odată cu condamnarea sa la închisoare cu executare în dosarul “Banii de la Bercea Mondial, pentru intervenții în justiție”. Iar acest document dezvăluie că Mircea Băsescu, în urma falimetului firmei sale, va avea posibilitatea să devină milionar în euro, cu acte. Un milionar curat, spălat și parfumat.

 

Astfel, la capitolul denumit “Creanțe Garantate”, Mircea Băsescu și două companii de-ale sale au de recuperat de la Fattoria suma de 4.413.412,12 lei. Este vorba despre creanțe reglementate de articolul 121, alineat 1, punctul 2, din Legea insolvenței nr. 85/2006, care face referire la distribuirea sumelor realizate în urma lichidării. Astfel, fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorilor, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoaea ordine: creanțele creditorilor garantați, cuprinzând tot capitalul, dobânzile și penalitățile de orice fel, precum și cheltuielile.

Există trei creditori garantați, care intră în această categorie. Primul este Mircea Băsescu, pe persoană fizică, al doilea este compania familiei Băsescu, de care s-a ocupat nepotul fostului președinte, Dragoș Băsescu, SC Global Business & Investments SA, iar al treilea este o companie controlată de Mircea Băsescu, SM Consult Company SRL, Mircea Băsescu a solicitat înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor, ca și creditor garantat, cu sumele de 811.540 de lei, 208.500,5 euro și 10.000 de dolari SUA. Au fost acceptate creanțe, în favoarea lui Mircea Băsescu, potrivit tabelului întocmit pe 5 noiembrie 2019, de 811.540 de lei, 973.834,64 lei și 33.106 lei reprezentând 11,89% din total creanțe ale SC Fattoria Terrantica SRL.

Global Business & Investments SA a solicitat înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 259.943 de lei, fiind integral acceptată, reprezentând 1,73 la sută din total creanțe, în timp ce MB Consult Company SRL a solicitat înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor cu sumele de 649.665.06 lei și 395.964 dolari SUA, fiind acceptate sumele de 589.982 de lei și 1.78.006.48 de lei, reprezentând 15,81 la sută din total creanțe.

Vrea să recupereze și un salariu de 80.000 de euro

Iar lucrurile nu se opresc aici. În calitate de manager al Fattoria Terrantica SRL, dat afară de un fost lichidator judiciar, ca urmare a condamnării primite, Mircea Băsescu a solicitat înscrierea sa, ca persoană fizică, la tabelul definitiv al creanțelor inclusiv cu creanțe de natură salarială. Mai exact, cu suma de 341.626 de lei, în condițiile în care totalul creanțelor salariale admise se ridică la 500.176 de lei. Banii de salariu pe care Mircea Băsescu îi revendică reprezintă 2,28 la sută din totalul creanțelor înregistrate ca admise împotriva debitorului SC Fattoria Terrantica SRL.

Mai departe, există, în același document, un capitol denumit “Creanțe chiriografare”, reglementate de articolul 123, punctul 7, din Legea nr. 85/2006, care reprezintă creanțe bancare, cu cheltuielile și dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum și din chirii. Aici, SC MB Consult Company SRL, dar și fiica lui Mircea Băsescu, Raluca Băsescu, au solicitat înscrierea în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 611.707,24 de lei, reprezentând 4,08% din totalul creanțelor admise, sumă care a și fost acceptată.

Nu în ultimul rând, tot MB Consult Company SRL a solicitat înscrierea sa ca și creditor în tabelul definitiv a creanțelor SC Fattoria Terrantica SRL cu creanțe subordonate în valoare de 60.940,58 de lei. La final, a fost acceptată înscrierea sumei de 13.732,34 de lei, reprezentând 0,91 la sută din total creanțe. Aceste creanțe subordonate reprezintă, conform articolului 123, punctul 9, din Legea nr. 85/2006, credite acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținând cel puțin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic, precum și creanțe izvorâte din acte cu titlu gratuit.

În total, 5,4 milioane de lei

Recapitulând, Mircea Băsescu, atât direct, cât și prin intermediul SC Global Business & Investments SA, SC MB Consult Company SRL și al fiicei sale, Raluca Băsescu, a fost acceptat în tabelul definitiv al creanțelor falimentarei SC Fattoria Terrantica SRL, după cel puțin cinci ani de la declanșarea procedurii de insolvență, cu suma totală de 5.380.477,12 lei. Dintr-un total al creanțelor de 14.992.485.22 de lei. Conform documentului citat, întocmit la data de 5 noiembrie 2019, sumele sunt calculate la o paritate de 4,2979 lei pentru un euro, ceea ce înseamnă că fratele fostului președinte are de recuperat suma de 1.200.000 de euro, bani curați. În procente, familia Băsescu deține 34,41 la sută din totalul creanțelor acceptate la fabrica de împachetat pui din Portul Constanța.

Creanțele garantate aparțin doar familiei Băsescu

Așa cum am arătat mai sus, singurele creanțe garantate din cele acceptate și trecute în tabelul definitiv al creanțelor sunt cele ale familiei lui Mircea Băsescu. Celelalte creanțe sunt ordinare, Spre exemplu, la capitolul “creanțe salariale”, cea mai mare sumă o are de recuperat tot Mircea Băsescu, așa cum am prezentat mai sus. Mai există, însă, cinci persoane care au de recuperat restanțe salariale de la SC Fattoria Terrantica SRL, dar de aproximativ 10 – 20 de ori mai mici, cum ar fi Ezniham Gherim (39.888 lei), Violeta Coadă (42.995 lei), Ovidiu Cudalb (32.611 lei), Cristian Florescu (37.856 lei) și Vasile Alexe (5.191 lei).

Se ajunge, astfel, în situația în care creanțele lui Mircea Băsescu sunt mai mari cu de peste 5 ori decât ale statului și ale altor creditori care au reclamat creanțe acceptate rezultate din continuarea activității SC Fattoria Terrantica SRL după deschiderea procedurii insolvenței – 883.910,52 lei. Este vorba despre Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Bucurețti (367.882 lei), Primăria Agigea (151.669 lei), Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (316.874,69 lei și 31.209,83 lei) și SC Contrasist Ace SRL (16.365 lei).

Creanțele bugetare acceptate în tabelul definitiv sunt de 292.093 lei, din care Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București are de recuperat 242.211 lei, iar Primăria Agigea, 39.882 lei.

Cei mai mulți bani îi au de recuperat de la firma lui Mircea Băsescu creditorii persoane juridice private – 8.823.151,84 de lei. Aceștia sunt Romcronos SRL (5.491,46 lei), Europeinvest Freezone SRL (7.299.191,66 lei), Iridex Group Import-Export București, Filiala Costinești (6.791,08 lei), Gaspeco L&D SRL (80.306,23 lei), Kerry România SRL (23.844,23 lei), Barnetz România SRL (48.939,98 lei), Oncos Prod SRL (139.159.95 lei), Energy Holding SRL (549.855,1 lei), Metro Cash & Carry România SRL (57/862,43 lei) și firma lui Mircea Băsescu, SC MB Consult Company SRL (611.707,34 lei).

De asemenea, alte creanțe chirografare, în valoare de 75.980,4 lei, sunt înscrise în tabelul definitiv al creanțelor în favoarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

A mai încercat să scoată statul dator la el în acest proces

La începutul acestui an, “Jurnalul” a dezvăluit faptul că, în același dosar de faliment, Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, a încercat să pună mâna pe 1,1 milioane de lei de la stat, printr-o compensare a unei restituiri de TVA neefectuate de Direcția Finanțelor Publice cu datoriile pe care statul le are de încasat de la vestita fabrică de împachetat pui, din Portul Constanța, Fattoria Terrantica. Practic, Băsescu a contestat în instanță suma cu care Finanțele s-au înscris la tabelul suplimentar al creanțelor Fattoria Terrantica, iar acțiunea a fost depusă împreună cu o avocată din Baroul Constanța, Larisa Purcărea, condamnată, în anul 2015, definitiv, pentru complicitate la luare de mită într-un alt dosar care privea, de asemenea, un proces de insolvență. Purcărea, care a făcut parte și din echipa de avocați care l-au reprezentat, fără succes, pe Mircea Băsescu, în dosarul în care a fost condamnat definitiv, la 4 ani de închisoare cu executare, pentru că a luat bani de la membrii familiei lui Bercea Mondial, pentru intervenții în Justiție, a făcut cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției, pentru a scăpa de o condamnare cu încarcerare.

Dosarul privind falimentul fabricii de ambalat pui pentru NATO, pe care Mircea Băsescu a deținut-o în Portul Constanța, a cunoscut, în toată perioada existenței sale, evoluții de-a dreptul grotești. Elocvent este faptul că Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București, pe rolul căreia se află acest proces, a comunicat, pe 1 februarie 2019, fratelui fostului președinte al României Sentința Civilă pe care a pronunțat-o pe 21 noiembrie 2018, prin care a respins o contestație privind compensarea unor debite pe care Fattoria Terrantica SRL Constanța le are către Direcția Generală a Finanțelor Publice București cu o pretinsă rambursare neefectuată de TVA, veche din anul 2013. Contestația a fost depusă de acționarul majoritar al SC Fattoria Terrantica SRL, SC MB Consult Company SRL, reprezentată de Mircea Băsescu personal, în calitate de administrator, dar și de avocata Cristina Larisa Purcărea. Aceștia au cerut instanței, pe de o parte, înlăturarea Direcției Generale a Finanțelor Publice București din tabelul suplimentar al obligațiilor debitoarei Fattoria Terrantica SRL și, pe de altă parte, obligarea statului la achitarea către falimentara fabrică de ambalat pui a unor sume pe care le-ar datora cu titlu de TVA solicitat la rambursare, rezultat în urma compensării cu datoria pe care Fattoria le are către Finanțele Publice. Concret, Mircea Băsescu și avocata Larisa Purcărea afirmă că Fattoria Terrantica SRL deține o creanță de 1.152.835 de lei, cu titlu de TVA, solicitată la rambursare în cursul anului 2013, solicitare respinsă, inițial, de către organele fiscal, care, cu ocazia unui control efectuat în vederea soluționării cererii de rambursare de la acel moment, au stabilit că, dimpotrivă, Fattoria are de achitat către bugetul de stat sume restante. În acest sens, s-au emis o decizie de rectificare și mai multe documente, toate contestate de Mircea Băsescu.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Mircea Basescu