x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete O Românie de fier cărată prin Portul Constanţa

O Românie de fier cărată prin Portul Constanţa

de Paula Anastasia Tudor    |    04 Mai 2011   •   19:49
O Românie de fier cărată prin Portul Constanţa
163825-img-0063.jpgLegislaţia deşeurilor a fost făcută într-un moment în care România pă­rea că e un morman de fier vechi. Ea uşura gospodăria omului de diverse ti­nichele, acestea devenind marfă dacă erau duse la un punct de co­lec­tare. Valorificarea deşeurilor metali­ce însă s-a dovedit atât de bănoasă, în­­­cât unii s-au pus pe reciclat, scoţând me­­­talul de peste tot: din pământ, chiar dacă se afla sub formă de conducte sau cabluri, din calea ferată, din pereţii caselor sau din cimitire... Co­­lectorii n-au putut să nu închidă ochii, mai ales că marfa oricum deja era tăiată şi transformată în deşeu şi de multe ori plătită în avans. Aşa că sub acoperirea nopţii, o Românie de fier s-a cărat în ultimii 10 ani spre Por­tul Constanţa, unde a fost în­căr­ca­tă în vapoare şi dusă la reciclat în Turcia.

În Portul Constanţa sunt "15-20 de valorificatori, adică exportatori", spu­ne comisarul-şef Vasile Viorel, de la Serviciul Regional de Poliţie Transporturi Constanţa. "Ei primesc marfă numai de la persoane juridice, de la colectori. Dau şi banii în avans pentru ea, de exemplu 1,5 milioane de lei. Ştiu cu cine lucrează, nu-i intere­sea­ză ce primesc şi nici nu fac plân­ge­re, doar au plătit marfa. Iau şi multe ţepe, de exemplu, de la maşinile care vin din ţară: şoferul se opreşte la un punct de colectare, vinde o tonă (la 0,70 bani/kg, înseamnă 700 de lei) şi com­pletează cu pământ. Dar la 1,5 mi­li­oane sau 350.000 de lei, cât este într-o plângere – de marfă luată şi ne­plă­tită –, 700 ron nici nu se văd."

Datorită cantităţii interminabile de fier vechi şi a banilor în care se transformă, numai în Constanţa sunt 184 de puncte de colectare a fierului, deţinute de 136 de centre, "aprobate", subliniază comisarul-şef Vasile, "că ilegale sunt poate dublu. Le gă­seşti pe unde nu te-aştepţi". Într-un ast­fel de punct ilegal au găsit inspectorii de la Transporturi, pe 14 martie a.c., 22 de distribuitoare – aparate din sistemul de frânare al vagoanelor –, din care câţiva tineri se trudeau să scoată piesele de bronz. 
În aceeaşi curte odihneau şi câ­te­va garduri smulse din cimitir. Tânărul jerpelit care locuieşte acolo, într-o ma­gazie, a picat de "ţap", chiar dacă "na­şul" lui a venit călare pe-un Audi ne­gru să-l salveze. "Naşul" susţinea că e străin de tot ce se-ntâmpla acolo, deşi ştia foarte bine toate detaliile, inclusiv că marfa "au adus-o unii azi-noapte, pe la două". "Aşa se-ntâmplă, ăia mici iau totul asupra lor. Confişti marfa, le faci dosar de complicitate la furt şi gata. Îi ţii câteva ore în audieri şi poate scoţi numele hoţilor", explică mecanismul de "scoatere" a hoţilor comisarul-şef Vasile, rutinat deja.
Una dintre cauzele de perpetuare a furturilor de fier, menţionate de IGPR, este şi "cercetarea în libertate a autorilor furturilor din vagoane, sancţionarea acestora cu amendă penală sau cu primirea unor pedepse cu suspendare, dându-se astfel posibilitatea comiterii de alte fapte". La fel consideră şi adjunctul comandantului Grupării de Jandarmi Mobile "Tomis" Constanţa, Marian Seceleanu, adăugând că "uneori Poliţia ne mai anunţă că sunt 15-20 de hoţi pe calea ferată şi mergem. Aşa se fură, în grup. Îi reţinem şapte-opt ore pentru a întocmi actele premergătoare (jandarmii nu au competenţe de cerce­tare penală, ei fac actele şi le înaintează par­chetelor competente – n.r.) şi doar aşa îi «tăiem de la mână»: o zi nu mai pot fura. Hoţul prins re­cu­noaş­te, spu­ne că ştie că furtul componentei res­pec­tive e periculos, dar e cer­cetat în sta­re de libertate şi el ştie as­ta. De mul­te ori prindem aceiaşi hoţi". Din cele 15 fapte constatate de GJM "To­mis" anul trecut, trei sunt în­că în lucru, în cinci dintre ele s-a dispus tri­miterea în ju­de­cată, în şapte s-a dispus scoa­terea de sub urmărire pe­nală cu art. 18 ind. 1 Cod Penal (fap­ta nu pre­zintă pe­ri­co­lul social al unei in­frac­ţi­uni). "La noi, până nu se petrece un caz major nu se în­tâm­plă nimic", cre­de co­man­dan­tul ad­junct al GJM Constanţa.

Şi Jandarmeria (IJJ Constanţa) par­ticipă la astfel de acţiuni. În cadrul mi­siunilor de anul trecut au fost de­pistate 17 fapte (din care nouă furturi de com­ponente de vagoane) şi au fost sur­prinşi 49 de autori.

La nivelul IPJ Constanţa, anul trecut s-au constatat 141 de infracţiuni. 101 sunt cu autor cunoscut, 63 fiind depistate în flagrant. Iar în primele trei luni ale lui 2011, numărul de furturi de fier înregistrate a crescut: 91 de infracţiuni sesizate, din care 43 cu autor cunoscut şi 48 cu AN. "Referitor la modul de soluţionare şi la soluţiile date, nu există o evidenţă statistică doar pe acest gen de in­fracţiune. În ceea ce priveşte punerea în pericol a siguranţei publice, credem că e un aspect care ar trebui lă­murit şi cu administratorul de drumuri sau cale ferată pe tronsoanele res­pective. O stare de pericol prezumtivă a existat, dar nu au fost înregistrate evenimente cu victime în urma co­miterii infracţiunilor", consideră şeful IPJ Constanţa, comisar-şef Catană Dumitru.

Existenţa pericolului o ştiu însă inclusiv hoţii, după cum ne-au po­ves­tit chiar ei. La Penitenciarul Poarta Albă am întâlnit câţiva condamnaţi care au fost încadraţi, pe lângă furt, şi pe legea privind siguranţa pe calea ferată. Contoschi Ionel (50 de ani) din Brăila a primit trei ani şi jumătate condamnare pentru furt de cablu de semnalizare. După ce băuse toată seara cu un tovarăş, au plecat împreună, în miezul nopţii, la un pont. "Când am ajuns noi acolo, linia era par­ţial tăiată de alţii, traversele fu­rate... Cablul era la suprafaţă, noi am venit cu o toporişcă şi l-am tăiat. Era linie dezafectată. Păi, cum, la 50 de ani, să răstorn trenul? Alea-s cu pericol, nu mă duceam să omor lumea!" Şi continuă: "După ce-am tăiat al doilea capăt, a venit o doamnă cu câţiva poliţişti. Din 17 metri de cablu, dacă-i dădeam foc, obţineam vreo 14 kile de cupru. Luam 17 lei pe kil dacă ajungeam să-l ducem, dar n-am luat nimic, am luat puşcărie...".

D. Walter (26 de ani) din Constanţa a fost condamnat la un an pentru furt de fier din vagoane. O faptă din 2005 pentru care, iniţial, pri­mise un an cu suspendare. "Am urcat din mers în vagon şi am aruncat jos fierul. Îl transportam cu căruţa. Erau bucăţi mici, 200-300 de kile. Dacă suntem amărâţi, ce să facem? De pe calea ferată n-am furat, alea-s pe­riculoase, că-s pasageri."

M. Eugen (54 de ani) e din Ba­sa­rabi. "Într-o zi, în 2006, a venit un ne­pot să-i dau căruţa şi calul, că mer­ge la coasă pe malul canalului. După vreo două ore m-o chemat că nu vrea ca­lul să urce o pantă. Eu eram la pescuit, tot pe malul canalului. Mi-am lă­sat mulineta acolo şi m-am dus să-l ajut. Cum am ajuns la şosea ne-au nă­pă­dit mascaţii. Au dat iarba la o par­te şi dedesubt erau cabluri. Eu atunci n-am furat. Altă dată, da, că nu-s uşă de biserică. Şi nepotu’ plân­gea şi se jura că le-a găsit, că erau arun­­cate pe-acolo. La locul indicat nu era nimic săpat, s-au făcut şi poze, nu există vreun şanţ săpat, nimic... M-au băgat complice. În 2008, în de­cem­brie, am fost achitat, s-a făcut re­curs şi, în lipsă, că n-am primit nici o ci­­taţie, mi s-au dat 4 ani. Care fură de pe calea ferată activă nu-s sănătoşi. N-ai cum! Cum ai tăiat cablurile, deja ştiu ăia de la CFR. Ca să furi de la CFR trebuie să fii cu ei în mână, nu exis­tă aşa ceva, să te duci la furat cu o maşină de 20 de tone. Se mai fură şi pe mână cu ăia de la centre, care-s la rândul lor acoperiţi... Amărâţii fu­ră câte un capac sau o bucată de cablu."

Şi S. Lucian (33 de ani) a primit trei ani jumătate pentru furt saboţi de frânare, obloane şi ţepuşe de vagoane. După ce a dus o tură la un centru de fier, la a doua a fost prins. "Mi-au băgat (în dosar) furt calificat şi încă ceva cu distrugere şi siguranţa căilor ferate. Atunci lucram la o benzinărie, aveam 5-6 milioane. Nu de bani, am vrut să văd cum e adrenalina şi la CFR, că mai furasem eu, da’ altele. Am auzit de la nişte prieteni că merge bine cu fierul. Erau zile în care luau câte 15-20 de milioane (lei vechi – n.r.) şi o dată-de două ori pe săp­tă­mână tot le mergea. Pe obloane am luat, în trei inşi, 5-6 milioane." Hoţul ne dă şi câteva sfaturi: "La centre sunt oameni de legătură care spun că vine trenul cu fier. Când vine trenul, se urcă şi câte 25 de inşi. Dar trebuie să fii atent, să nu te urci pe un vagon în picioare că, dacă iei o tablă, te ia vântul. Iar dacă trenul are viteză, poate să te tragă sau să te împingă între vagoane". M. Vasile din Feteşti plânge că "pentru 13 plăcuţe (de pe stâlpi de CFR scoşi pentru înlocuit – n.r.) mi-au dat 4 ani. Că mi-au dat şi-un furt de ţuică. Cu ţuica sunt nevinovat, poate nu cădeam la puşcărie dacă nu era cu ţuica"...

×